Ce trebuie să știi despre tulburările de vorbire
Diminețile la Centrul AVA, după masă la școala specială din oraș, Alina Dina-Tănasie, profesor logoped și de psiho-diagnoză, psiholog și psihoterapeut în formare, privește fiecare copil ca pe un întreg și lucrează cu o abordare holistică, care trece dincolo de exercițiile de dicție.
Am stat de vorbă cu Alina, care administrează centrul psihosomatic multifuncțional pentru copiii cu dizabilități, pe care l-am amenajat acum un an de zile pentru activitatea Asociației AVA (pe care a cofondat-o), să înțelegem ce putem face ca părinți pentru copiii cu tulburări de vorbire.
Sunt tulburările de vorbire o problemă închipuită? Ce se întâmplă dacă un copil nu pronunță bine?
Ca să-ți răspund la întrebare, o să-ți dau un exemplu. În vară am lucrat trei luni cu un copil de 6 ani, care avea dificultăți să pronunțe S-urile, Ce, Ci și avea un R problematic, moștenit din familie. La un moment dat, a trecut și fratele lui mai mare pe la noi la Centrul AVA, curios să vadă ce învață cel mic la noi. El avea 10 ani atunci. Doar o singură dată a venit, am făcut exerciții împreună și i-am arătat ce are de făcut pentru R, că și el îl moștenise de la tatăl lor. A fost atât de bucuros să-i dau o unealtă cu care să lucreze că s-a luminat la față. Faptul că a știut ce are de făcut a fost efectiv ca o eliberare pentru el.
Problemele astea tind să se amplifice dacă sunt lăsate necorectate. Iar pe lângă partea fizică, pronunția, e și partea psihologică. Acești copii tind să devină tot mai retrași, introvertiți, apare furia și chiar violența. Părinții nu înțeleg ce se întâmplă cu copilul, iar copilul ajunge să fie acuzat în plus. De profesori – „Luați-l acasă, duceți-l la școală specială, nu avem ce să facem cu el…” Dar și de părinți, care se simt vinovați, dar nu știu ce să facă și au impresia că ceilalți știu mai bine despre copiii lor decât ei și nu este așa. Și acceptă ce li se spune – că nu știe, că e prost, că e agresiv. Și se duc acasă și își pedepsesc copiii… Mă doare sufletul de acești copii pentru că au potențial foarte mare.
Statistica ne arată că astfel de cazuri sunt tot mai multe, cel puțin în școlile care au un logoped ce poate evalua copiii. De ce se întâmplă asta acum?
Cazuri sunt tot mai multe, da. Patternul acestor tulburări de vorbire este clar lipsa de atenție din partea părinților. Nu sunt stimulați, părinții nu au timp destul pentru ei, sunt prea obosiți, prea stresați… cedează ușor la plânsul copiilor și îi lasă în fața ecranelor nedirijați, necontrolați. Ca să nu zic de cei care le mai trântesc și câte o palmă, ca să aibă motiv să plângă…
Totul pornește de la echilibrul părintelui. Dar mulți părinți nu înțeleg că până când ei nu sunt ok, copiii lor nu vor fi ok. Până ei nu-și găsesc liniștea vor avea copii neliniștiți. Cum altfel să fie un copil care trăiește într-un mediu numai cu tensiuni? În ziua de azi putem face atâtea alegeri ca să ne centrăm noi, ca adulți, ca părinți. Mergi la terapie, citești, te documentezi, asculți un podcast, seara meditezi în loc să te uiți la știri… atâtea alternative care sunt la dispoziția tuturor. E vorba de alegeri și de educație. Realitatea e însă că mulți părinți n-ar da bani să facă ei terapie, dar ar da bani pe terapia copiilor…
Cum știm că e vorba chiar de o tulburare de vorbire și nu e doar o fază de creștere?
Trebuie să fim atenți la copiii care vorbesc cu limba între dinți, pentru că vor apărea probleme de pronunție la S, Ș, Ț, Z. Da, e o fază foarte drăguță la copii, doar că va continua cu alte probleme. Cu cât îl încurajăm, fie că repetăm cuvintele stâlcite după el sau râdem sau îi punem să mai spună o dată, cu atât aceste probleme se vor accentua până vor apărea și altele.
R-ului îi putem da timp să se dezvolte natural până la maxim 5 ani ai copilului, dar nu mai târziu. L și R sunt sunetele care rămân de corectat la sfârșit și câteodată se corectează de la sine, după ce am rezolvat întâi alte probleme logopedice.
În funcție de tulburările pe care le prezintă, un copil tipic ar avea nevoie să facă cam 3 luni de zile, de două ori pe săptămână. La vârste mai mari nu e vorba că nu se poate, doar că procesul e mult mai lent. Într-un fel recuperezi un copil de la 4 ani încolo și în alt fel un copil de 13 ani. La vârste mari, se poate ameliora problema, dar nu până la capăt.
Ce alte nevoi are un copil cu tulburări de vorbire?
Copiii sunt foarte sensibili și cei care ajung la noi după stiluri de terapie comportamentală dură au deja barierele ridicate, unii dintre ei nici nu vor să intre în cabinet. Un copil care are nevoie de intervenție logopedică are nevoie în primul rând să simtă că e acceptat și că e înțeles ca să își dorească să participe la terapie și ea să fie eficientă. Și are nevoie de un mediu în care să se simtă în siguranță înainte să accepte să facă ce îi spui. Sunt copii care pur și simplu refuză să repete cuvintele după tine. Încrederea și siguranța sunt vitale dacă vrem rezultate bune și rapide
Ce am observat eu că e vital e să stau cu copilul, să îl conțin. E puțin greu de explicat acest termen, dar ce înseamnă de fapt e să fiu acolo pentru el, să-i dau voie să se manifeste în loc să-i impun niște reguli rigide, să îmi iau timp să îl observ și să îl las să mă învețe. Abia apoi, cu informațiile pe care le-am cules pot să intervin adecvat pentru fiecare copil în parte, nu cu aceeași metodă stas pentru toți.
Ce sfaturi pentru acasă le dai părinților care își aduc copiii în terapie logopedică?
Adulții din ziua de azi, în majoritatea lor aș spune, sunt deconectați de propriile emoții. Pentru că să simți vine cu multă durere. Și nu își dau seama că ei cresc copii care sunt invers, care simt mult mai mult și mai multe decât ei. Copiii din ziua de azi sunt mult mai conectați cu ei înșiși, față de cum eram noi la vârsta lor. Ei sunt foarte prezenți în lume, știu despre ce-i vorba chiar mai mult decât noi uneori. Și sunt părinți care își judecă copiii pentru asta, care își bat copiii pentru asta, că își exprimă emoțiile și că plâng. În România anului 2023 încă nu ne dăm voie să plângem și nu ne dăm voie să vorbim…
Eu am învățat să mă conectez cu fiecare familie, copil și părinte, și nu dau sfaturi stas. Dar sunt câteva idei generale care trebuie aplicate în fiecare caz: să aibă răbdare cu copilul, să își dirijeze atenția asupra lui, dar cu calm și acceptare, să îl ia în serios, ca pe un individ de sine stătător, nu ca pe un copil care nu știe nimic, și nu îl ultimul rând să își ia timp pentru ei. Timpul și ajutorul pentru părinte e pe același palier de importanță cu timpul și ajutorul pentru copii. E foarte important ca părinții să aibă timp pentru ei ca indivizi și ca și cuplu, să se deconecteze de copii și părințeală. E mină de aur! Pe toți îi întreb dacă au timp și pentru ei.
********
Sperăm ca acest interviu să fie de folos tuturor părinților de copii mici și mijlocii. Iar dacă sunteți din Râmnicu Vâlcea nu ezitați să intrați la Centrul de Logopedie pe care l-am amenajat pentru copii tipici și copii speciali, în cadrul proiectului nostru din februarie 2023.
