Mișcare pentru corp sănătos și-o minte sănătoasă
Vreau să-i inspir pe copii, ne-a spus Andrei, atunci când am povestit despre beneficiile mișcării, importanța reposturării și despre modificările de postură pe care le putem observa la timp la copiii noștri. Și evident despre cât de importantă este mișcarea în cazul copiilor cu tulburări de alimentație și nu numai, mai ales că de multe ori, ca părinți, alegem școala și învățatul în detrimentul mișcării pentru copiii noștri.
Andrei este kinetoterapeut, maseur și antrenor personal, specializat în mișcare funcțională. Dacă te întrebi ce e asta, ei bine înseamnă gimnastică de încălzire, exerciții de motricitate și coordonare prin joc, exerciții posturale, etc.
Cum ai descoperit kineto și ce te-a determinat să alegi sa devii kinetoterapeut?
A.B: Am descoperit kinetoterapia undeva pe la vârsta de 11-12 ani când a trebuit să mă opresc din a face sportul pe care îl practicam pe atunci, un de sport de contact, pentru că îmi putea afecta și mai mult scolioza pe care tocmai o descoperisem. După ce am terminat recuperarea, am continuat să fac sport de performanță. De-a lungul carierei am întâlnit nenumărate cazuri în care colegii mei se accidentau și m-a fascinat felul în care corpul se poate recupera doar prin gimnastică medicală. Așa am decis să aleg kinetoterapia ca profesie.
Cum motivezi copiii/adolescenții cu care lucrezi?
A.B: Încerc să găsesc motivația pornind de la plăcerile lor, niciodată nu îi oblig să facă ceva, de fiecare dată găsesc lucruri care să le facă plăcere și să le implementez în antrenamente, astfel încât ei să conștientizeze importanța mișcării. Și să prindă drag.
Care e partea dificilă în lucrul cu copii/tineri cu tulburări alimentare?
A.B: Partea dificilă din lucrul cu un copil cu astfel de tulburări sunt părinții sau bunicii. Pe lângă încercarea noastră de a face copilul să conștientizeze importanța mișcării și a alimentației, un factor foarte important în aceasta ecuație sunt părinții/bunicii care de cele mai multe ori au exact același comportament alimentar sau sportiv. Rezultatele pozitive apar abia după ce aceștia își schimbă la rândul lor anumite obiceiuri, iar copilul începe să le urmeze exemplul. Ei pot obține un rezultat pozitiv împreună, dar alții pun accent foarte mult pe rezultatele obținute la școală și din dorința de a ajuta copilul să acumuleze cât mai multe informații, nu mai sunt atenți la consecințele pe care le are lipsa de mișcare sau de sport din viața lui.
Ce recomandări ai pentru părinții copiilor cu tulburări alimentare?
A.B: Ca recomandări pentru părinți aș avea următoarele: în primul rând să ducă copilul la un sport colectiv sau individual, iar dacă observă că acestuia nu-i face plăcere acel sport, să continue să caute alte sporturi până îl găsesc pe cel potrivit; părinții trebuie să conștientizeze că oglinda lor sunt copiii și, mai ales, să înțeleagă că o minte sănătoasă este doar într-un corp sănătos. De regulă, părinții care sunt supraponderali au copii care sunt, la rândul lor, supraponderali, au aceleași obiceiuri. Și una din cauze este pentru că foarte mulți părinți sunt foarte ocupați, copiii de multe ori mănâncă și părinții nu îi observă.
Unii părinți spun că copiii nu au timp de mișcare, pentru că au multe meditații. De multe ori școala e pusă pe primul loc, în detrimentul mișcării. Dar sunt și mulți părinți care sunt adepți ai sportului, îi împing pe copii de la spate, aduc un plus de distracție și încântare. Facem exerciții și ne și jucăm. În ultimii 3-4 ani părinții sunt mai conștienți a propos de mișcare, chiar am văzut o schimbare în bine.
Cum ne putem forma rutine de mișcare pe termen lung?
A.B: Cred că rutina începe, în primul rând, atunci când aleg să fac mișcare în orice moment, de exemplu aleg să urc pe scări în loc să iau liftul, aleg să merg mai mult pe jos, ies în oraș și pentru activitate fizica, nu numai la cafenea/restaurant, etc. Și recomand să prioritizăm minim 2 zile pe săptămână în care sa avem un timp alocat pentru sport pe care să nu-l putem amâna, exact cum facem cu o programare foarte importantă, la medic să zicem.
E nevoie de disciplină, pentru că motivația dispare la un moment dat. Și dacă facem cum ziceam înainte, dacă punem în calendar ora de mișcare ca o întâlnire cu prietenii, devine altfel, nu mai e nimic forțat. Nu mai zici “băăăăi, trebuie să mă duc la sală. E parte din noi. Corpul nostru e ca o mașină, dacă o ții în fața blocului și nu o miști, se strică. Dacă nu ne mișcăm, articulațiile “ruginesc”, cum se spune și se formează asimetria.
Și cum fac copiii să deprindă disciplina de care vorbești?
A.B: E diferit la copii față de adulți, trebuie să îi iei cu joacă multă, cu distracție. Trebuie să-i întreții, să intri cumva în specificul vârstei lor. Eu îi întreb multe chestii despre ei, să aflu ce le place, ce îi pasionează. Dacă nu cunosc nimic pe subiectul acela, mă documentez, vreau să-i fac să mă placă pe mine întâi, ca persoană, apoi automat le pot da niște exemple legate de ce le place lor și așa se formează o relație, iar părinții văd că cei mici sunt încântați și îi stimulează și încurajează să meargă mai departe E clar că aici părintele are un rol important.
Care este experiența ta cu copiii? De la ce vârstă vin la tine?
A.B: Cred că cei mai mici puști cu care am lucrat au venit pe când aveau 7-8 ani, încă lucrez cu ei, sunt la liceu acum. Au început să își schimbe forma, să slăbească și apoi și-au făcut un ritual a propos de mișcare, acum fac sport în mod regulat, sunt susținuți de părinți. La început le-am tot explicat beneficiile mișcării și acum vin cu bucurie.
Majoritatea copiilor care vin au scolioză, pentru că mulți dintre ei au glezna în interior. Uite, dau un exemplu, imaginează-ți corpul ca o casă, dacă fundația e un pic strâmbă, automat totul se strâmbă, se deformează. Sunt unii părinți care intervin pe la vârsta de 4-5 ani, atunci când observă semnele. Copilul până la 3 ani e în plină dezvoltare, din ce am văzut eu. Apoi trebuie un consult ortopedic dacă se observă schimbări de poziție, la nivelul umerilor, în modul cum merge, cum sunt genunchii, trebuie ținut cont de toate aceste modificări pe care le putem observa ușor.
Eu am o filosofie: noi am fost făcuți de la mama natură să avem mișcări pe toate planurile: pe diagonală, pe orizontală, etc. Atunci când nu ne mai folosim toate părțile corpului și facem doar niște mișcări repetitive, unele grupe grupe musculare sunt scoase din uz și devin slabe. Dacă un copil nu face mișcare, orice fel de mișcare, să alerge, să se dea pe tobogan sau înot, automat el nu se mai dezvoltă din punct de vedere muscular și apar deformările posturale. E o combinație între lipsa de mișcare și statul într-o singură poziție.
Ce recomanzi părinților în afara lucrului cu tine?
A.B: Le recomand înotul pentru că dezvoltă toate grupele musculare, apoi sporturi colective, pentru ca să socializeze cu alți copii și la care să meargă de plăcere, să nu fie nimic forțat, sigur, asta pe lângă exercițiile pe care le dau ca “temă” pentru acasă.
∗∗∗∗∗
Poți citi mai multe informații despre proiectul lunii iulie – La masă cu mine – chiar aici.
