Parentingul care îți poate ține copilul departe de droguri (part I)
Aras a fost acolo când drogurile au început să devină o realitate pentru oamenii din București. Acum 30 de ani, Asociația Română Anti-SIDA își începea misiunea, fiind chiar unul din primele ONG-uri din România. Pe vremea când în spitale și orfelinate erau abandonați copii cu HIV și toată lumea se ferea de ei. Iar odată cu prevenția infecției cu HIV a venit și descoperirea consumatorilor de droguri în comunități, în Zăbrăuți, în Ferentari, Berceni, printre lucrătorii sexuali și o nouă misiune – prevenția consumului de droguri.
Monica Dan este parte din această misiune de 22 de ani. Martora multor vieți eșuate și multor decese, o suferință pe care trebuia să o înțeleagă dincolo de activități de prevenție cu adolescenți, în licee. Așa că, la 38 de ani, Monica s-a apucat să studieze Psihologia și astăzi este psihoterapeut în cadrul ARAS. Sau cum o mai alintă consumatorii care vin la grupul de suport de pe Ocolului – „mama”.
În acest interviu în două părți, am stat de vorbă cu Monica despre provocările de a fi părinte în ziua de azi, despre parentingul care îți poate ține copilul aproape de tine și departe de droguri, despre teorii, mituri și situații, ce să faci și ce să nu faci. Despre greșeli, furie și a doua șansă. Despre ce să faci când pare că nu mai e nimic de făcut. Despre supraviețuire. Pentru tine și pentru copilul tău.
De ce încep copiii să consume?
Copiii, tinerii, au nevoie să fie stimulați. Sunt curioși și încearcă, de la țigări obișnuite și alcool, la canabis, ecstasy. Simt nevoia acelui „ceva” care să-i scoată din rutina de zi cu zi sau care să folosească în condiții de stres sau în timpul liber, la petreceri. Și întotdeauna vor face ce e la modă. Acum este la modă și destul de normalizat consumul de canabis și cei mai mulți copii se opresc aici. După care intervine personalitatea, problemele familiale sau de relaționare cu alți copii și de aici sunt copii care încearcă și altele.
Cum gestionăm ca părinți nevoia lor de a fi stimulați?
Întotdeauna, la orice vârstă a copilului, stimularea trebuie să fie cu sens, adaptată vârstei, intereselor și capacității de dezvoltare. Oamenii au nevoie de sens în viață, să știe ce le place, ce vor să facă, să investească, să depășească efort și dificultăți pe calea pe care și-au ales-o. Asta e o nevoie, asta ne asigură un echilibru și o stare de bine. Dar, în același timp e nevoie să poți și să rămâi într-o pauză de stimuli, să fii în contact cu tine, iar lucrurile astea de la vârste mici se învață. Și din păcate, disponibilitatea tehnologiei nu e tocmai lucrul cel mai bun.
E vital echilibrul între a avea timpul ocupat și a putea să gestionezi un timp liber fără a avea nevoie de stimulante. Și de aia cred că se întâmplă mai mult acum fenomenul ăsta, al consumului de droguri, pentru că copiii sunt obișnuiți să le fie tot timpul stimulate simțurile, sunt cu ochii la ceva, ascultă ceva și nu mai au răbdarea și capacitatea de a sta nestimulați. Copiii trebuie să învețe de mici să stea și liniștiți, dar și adulții, pentru că nici mulți dintre noi nu mai știm să facem asta.
Ce poți să opui tehnologiei ca să contracarezi sau să contrabalansezi? Că nu poți să-l ții pe copil departe de tehnologie…
Important pentru copil e să fie prins în niște activități nu neapărat în afara casei, în afara familiei, cum sunt activitățile sportive sau tot felul de activități de dezvoltare creativă și așa mai departe, ci să fie un timp în care familia face lucruri împreună. Trebuie creată o viață de familie în care copilul învață încet încet să contribuie, să facă o curățenie, să cumpere ceva de la magazin, să ia masa împreună cu familia, să se intereseze de cum le-a fost celorlalți, toate lucrurile astea.
Ideea de a petrece timp în gospodăria noastră, cu familia, nici noi, adulții, părinții, nu o mai percepem ca ceva important. Tot timpul am ieși în oraș, tot timpul am călători și am chema pe altcineva să ne facă curat, să ne facă mâncare, dar asta este, până la urmă, tot o formă de consum. Consumi activități. Și poate că ce spun eu pare ca o întoarcere la ceva care a trecut, însă era un stil de viață mai protectiv.
Sunt sigură că mulți părinți care fac asta o simt ca pe o formă de a culturaliza copilul, de a-i oferi experiențe, a-i deschide mintea…
E adevărat, dar îl și înveți cu aceiași stimuli mulți de care și tu ai nevoie, cu aceeași sete de a face ceva tot timpul, chiar dacă e vorba de consumul unui act cultural. Lectura, de exemplu, e o activitate mult mai potrivită pentru că îți permite să ai un ritm mental și emoțional mult mai potrivit acestei așezări interioare de care vorbim.
Oricum copilul este în mod firesc atras de exteriorul familiei și mai ușor influențat de și mult mai conectat la cei de vârsta lui, și de aceea e foarte important ca de mic să se facă această conectare în familie, ca lui să-i vină natural să rămână în contact cu familia și în liceu și în facultate.
Cred că e foarte greu de atins echilibrul între a-i da libertate, dar a-l proteja, între a-l ține aproape dar fără să se simtă supravegheat, acaparat…
Da, e adevărat. Trebuie lucrat aici la un soi de conștientizare anticipatorie. Să ne obișnuim să-i punem întrebări de tipul „Cum crezi c-o să fie acolo?”, „Cine crezi că mai merge?”, „Dacă se întâmplă cutare lucru, cum plănuiești să te întorci?” E foarte important să punem la baza acestui acord de schimb de informații relația noastră de iubire cu copilul. Nu trebuie să așteptăm mesaje din oră în oră, dar un mesaj să ne spună unde este e obligatoriu, pentru că altfel n-avem cum să intervenim dacă rămâne singur într-o situație în care nu face față.
Un alt lucru important aici e ca copilul să fie respectat ca persoană, adică de când sunt foarte mici să le dăm posibilitatea să aleagă în limitele de siguranță și de ghidaj stabilite ale familiei, dar să poată să facă alegeri. Când spunem „tu să taci, eu știu ce e mai bine pentru tine” asta nu mai e respect. Copilul este o ființă diferită de noi, ca stofă, ca mediu cultural și social în care crește. E o ființă diferită, la care trebuie să ne raportăm cu respect, în sensul că îi impunem limite cu explicații, i le explicăm și le menținem cu fermitate blândă și o facem ca și cum ar putea să înțeleagă și să ia hotărâri ca un om mare. Nu la impuse, fără explicații, că n-avem chef de discuții. Și ăsta e firul roșu pentru obținerea cooperării copilului.
Și, din câte înțeleg, obținerea cooperării e una dintre cheile principale de prevenție a consumului…
Exact! Parenting cu respect. Să nu te gândești că e mic și că nu înțelege nimic. Te raportezi la el ca la o persoană care înțelege. Înțelege atât cât e experiența lui, care crește de la o zi la alta.
Dacă n-am reușit să clădim acea cooperare, ca să știm și să putem interveni să minimizăm sau să evităm răul, atunci o să regretăm ca părinți.
Dacă n-ai reușit să faci treaba asta ca părinte? E vreun moment din care relația nu mai poate fi salvată?
Ca părinți intrăm în niște roluri care nu sunt cele mai bune pentru copiii noștri. Fie că suntem workaholici sau suferim de sindromul salvatorului sau suntem extraordinar de anxioși și supraprotejăm… de aia e important și noi ca părinți să intrăm în terapie de cât de tineri.
Copiii ar trebui să aibă siguranța că sunt cele mai importante persoane din viața noastră. Asta le dă o siguranță fundamentală, care îi va ține toată viața. Dar asta nu înseamnă să-i alinți sau să-i supraveghezi la tot pasul, să nu pățească ceva. Supra-protecția nu e bună la nimic. Copiii cresc fără să aibă o părere despre ei înșiși. Ei nu știu cine sunt, de ce sunt capabili. Ajung adulți tineri anxioși la vremea când trebuie să ia viața în piept pentru că nu au nicio încredere că pot s-o facă.
Să fii un părinte bun NU înseamnă să-i dai tot ce-i mai bun pe lumea asta ca și obiect, să-l consume, ca experiență exterioară. Înseamnă să-i dai ceea ce-i sănătos, ceea ce-l călește, experiențe care îi clădesc puterile, să se descurce fără tine dar să fii alături de el în orice. Să fii de partea lui mereu, dar fără să fii orb.
Și în viață, întotdeauna poți să faci ceva, să mai schimbi ceva, să-ți schimbi comportamentul și e responsabilitatea noastră ca părinți să stăm mereu de veghe și să facem mai bine.
*********
În ianuarie 2023, împreună cu ARAS, am pus pe picioare centrul de informare și suport pentru adolescenții consumatori și părinții lor. Află mai multe despre proiect AICI.
