Despre pierdere in 3 pași: 3. Ce să (nu) spunem mamelor care pierd
Cum poate fi susținută o femeie care a pierdut sarcina sau bebelușul?
C.D: Este important, în primul rând, să putem să o ascultăm și să-i permitem să se conecteze cu ceea ce simte, validându-i gândurile și sentimentele printr-un proces natural de normalizare a acestora.
De asemenea, este important să îi dăm timp pentru a putea să proceseze pierderea, iar această dinamică a procesării doliului este întotdeaunauna personală, așadar cei care sunt în jurul mamei sau partenerul acesteia sau a copilului în a cărui familie s-a pierdut un bebeluș, este nevoie să fie răbdători și să se adapteze constant la ritmul fiecăruia, fiind dispuși să stea cu durerea lor.
Dacă pentru noi este foarte dificil să luăm parte la astfel de discuții, este important să aducem la cunoștință persoanei care a trecut prin pierdere acest lucru, astfel încât să evităm să ne traumatizăm sau să intrăm într-o dificultate de acceptare pentru că este prea mult pentru noi.
Este important, de asemenea, să ne eliberăm de nevoia de a spune ceva inteligent sau care să aline, dacă aceste lucruri nu apar în mod natural, pentru că nu am putea altminteri decât să îngreunăm în situația respectivă.
În ceea ce privește apropierea fizică, este important să respectăm nevoia de spațiu și să ținem cont de această dinamică legată de apropiere și de respingere, pentru că uneori, persoana care a pierdut are nevoie să fie în contact fizic cu cineva, alteori are nevoie să fie la distanță corporală și să rămână mai degrabă conectată cu ceea ce se întâmplă în propriul corp, fără să aibă nevoie sau să accepte să fie atinsă sau îmbrățișată.
Dacă vrem să ajutăm cu adevărat, nu este necesar să ne străduim să o facem pe persoana care a pierdut bebelușul să se simtă mai bine atunci când este în preajma noastră, esențial este să putem să oferim un spațiu în care să fie aduse emoțiile și sentimentele așa cum sunt trăite în lumea sa interioară.
În situația în care nu știm exact ce să facem, este mult mai bine să întrebăm persoana de ce anume are nevoie, decât să acționăm așa cum ne imaginăm noi că ar fi potrivit pentru ea.
Uneori, nevoia celui care a pierdut un bebeluș este doar de a-l asista în tăcere, iar acest lucru poate să fie foarte hrănitor și să îi permită să împărtășească apoi cu ușurință ceea ce trăiește.
Este extrem de important să nu încercăm să aducem mama care a pierdut bebelușul la normalitatea construită în mintea noastră legată de trăirile pe care le are, de comportamentele și de modul în care se raportează la viață și la moarte, pentru că ceea ce numim normalitate într-o astfel de situație este foarte individualizat.
Un alt aspect important, care poate să ajute foarte mult în astfel de situații, este să rămânem în contact cu ceea ce simțim noi, pentru ca în felul acesta să-i permitem, să-i facilităm și mamei sau tatălui sau copilului în a cărui familie a avut loc pierderea unui bebeluș, să accepte, să conștientizeze și să numească ceea ce simte.
Nu în ultimul rând, este esențial să evităm să dăm orice fel de sfat dacă acesta nu ne este cerut în mod expres de către cel care trece prin procesul de doliu și, de asemenea, să ne abținem în a oferi un Sens pierderii, pentru că acest Sens este diferit pentru fiecare persoană și este esențial ca acea persoană să găsească prin propria experiență a parcurgerii travaliului de doliu Sensul pe care îl caută.
Ce să nu-i spunem unei mame care și-a pierdut copilul?
C.D: Bineînțeles că regula de bază este să nu spunem nimic care ar putea să o deconecteze de la trăirea reală a doliului sau ceva care ar putea să amplifice durerea, prin faptul că bagatelizăm sau negăm suferința în fața pierderii.
Este esențial să ținem cont de nivelul ridicat de vulnerabilitate într-o astfel de perioadă și să știm că prin cuvintele noastre putem să rănim psihic la un nivel profund persoanele îndoliate, putând să le sporim durerea și suferința.
Exemplific cu câteva fraze, care sunt de evitat totalmente în astfel de situații:
,,O să vezi, nu o să fie atât de greu să uiți, pentru că era foarte mic și nici nu ai avut timp să-l cunoști.”
„Nu-i nimic, nu mai fi atât de supărată, mai ai un copil acasă! Important este să nu mai plângi, ca să nu îl traumatizezi și pe el.”
,,De ce nu ai spus mai demult că îți este atât de greu să îți păstrezi locul de muncă pe perioada sarcinii? Trebuia să anunți și să nu stai până în ultimul moment și să pierzi sarcina!”
,,Haide, nu mai plânge! Ești un bărbat tânăr, ai toată viața înainte, timp suficient să mai faci alți copii!”
,,Uite ce frumos este afară, încearcă să te gândești la altceva!”
,,Te simți bine acum, totul a decurs bine cu întreruperea de sarcină?”
,,Haide să-ți povestesc cum a fost la mine cu pierderea sarcinii!”
În încheiere, aș vrea să subliniez faptul că, în principiu, purtarea unui copil în pântec declanșează o serie de gesturi materne specifice, cum ar fi capacitatea de a mângâia și de a iubi într-un mod matern, diferit de modul de a iubi dinainte de a deveni părinte. Chiar și un bebeluș mort le dă părinților săi statutul atât de mult așteptat de aceștia.
De aceea, este foarte important ca bebelușii care nu mai sunt în viață să poată fi văzuți de către părinți, dacă aceștia își doresc. Această realitate a morții copilului, care este atât de greu de privit și în mare parte inacceptabilă, poate să fie într-un mod progresiv integrată dacă are loc o întâlnire reală cu copilul. Și, mai mult decât atât, prezența celor din jur poate să ofere un loc în mediul social copilului, dându-i o prezență concretă și recunoscându-l ca fiind o persoană importantă, deplină, cu un prenume și o identitate clară.
Din punct de vedere psihologic, mama și tatăl bebelușului mort vor putea accepta să se despartă definitiv de el pentru că acesta a avut o existență reală și recunoscută.
Acest lucru va permite un proces de elaborare psihică a doliului, care va determina integrarea pierderii unui copil așteptat în povestea mamei sau a tatălui și astfel, părinții să își poată dori să devină din nou părinți pentru a celebra în felul acesta Viața și nu pentru a ascunde, a masca o moarte, ce nu a putut fi acceptată.
∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗
În luna martie vorbim deschis despre doliul perinatal, aducem în România primele două cuddle cots pentru ca părinții să își poată lua rămas bun, organizăm grupuri de suport pentru cadrele medicale din două maternități și grupuri de informare pentru mame și gravide, împreună cu Asociația Moașelor Independente. Mai multe despre proiect AICI.
∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗
Ilustrație: Andreea Molocea
Fotografie: Ionuț Iordache
