Despre pierdere in 3 pași: 1. Doliul perinatal
Este teribil de greu să vorbești despre pierderea cuiva drag. Este însă și mai greu când este vorba despre un copil care nu se naște viu. Despre doliul perinatal stăm de vorbă cu Celestina Dumitriu, doctor în psihologie, psihoterapeut specialist și psiholog clinician principal, care de ani buni s-a specializat și formează specialiști pe tematica doliului.
Prin ce etape trec mamele îndoliate?
C.D: Pentru mamele care care se află într-un doliu perinatal, mai precis cele care și-au pierdut bebelușul începând cu cea de-a 22-a săptămână și până la prima săptămână după naștere, trăirile sunt foarte complexe și includ diverse emoții, în funcție de etapele procesului de doliu.
Așadar, putem să vorbim de o primă etapă de negare a pierderii, în care mama spune că nu este posibil să se întâmple acest lucru, poate că este o eroare medicală sau poate această veste era pentru o altă persoană, nu pentru ea.
În cea de-a doua etapă a doliului, care este faza de furie, mama se simte extrem de furioasă, atât pe ea însăși, cât și pe partener sau pe membrii familiei care nu au sprijinit-o suficient sau nu au făcut tot ceea ce ține de ei pentru ca lucrurile să fie în regulă. Tot în această etapă apare și sentimentul de vinovăție trăit foarte acut, manifestat prin faptul că mama spune că nu a făcut suficient de multe lucruri pentru ca sarcina să meargă foarte bine sau se învinovățește pentru că nu a avut suficient de multă grijă de ea ori că nu a respectat toate regulile impuse de medic: nu s-a hrănit corespunzător, a făcut prea multă mișcare sau prea puțină mișcare etc. De asemenea, vinovăția este și proiectată în exterior, iar mama îi poate considera vinovați pe cei apropiați, pe partener, pe ceilalți membri ai familiei, prieteni apropiați. În această fază pot apărea sentimente de rușine legate de faptul că nu a putut să țină sarcina sau că va urma să fie judecată de către partener, de către familie sau de către cei apropiați pentru că nu a fost suficient de bună pentru a putea să dea naștere unui copil sănătos.
Cea de-a treia fază este faza de negociere, iar în cadrul ei apare un dialog intern în care mama tinde să spună că dacă făcea acest lucru sau acel lucru cu siguranță nu s-ar fi întâmplat această pierdere, această moarte a copilului. Așadar, în această fază, mamele tind să se întrebe la nesfârșit ce anume ar fi putut să facă diferit sau cum ar fi putut să evite moartea copilului lor, imaginându-și în mod constant cum ar fi fost viața dacă ar fi trăit copilul.
Următoarea etapă a doliului este ceea ce numim faza depresiei. Este o perioadă în care mama trăiește la un nivel foarte intens tristețea și tinde să spună că nimic nu mai are rost și că este imposibil să poată să mai revină la o viață bună în care să se simtă fericită. Această etapă a doliului este caracterizată de tulburări de somn și de tulburări alimentare, fie în creșterea nevoii de somn și a apetitului alimentar, fie în scăderea acestora.
Cea de-a cincea fază a doliului este faza acceptării, iar în această perioadă mama începe să își spună că este important să trăiască în continuare, deși a trecut printr-o asemenea pierdere începe să își reia relațiile sociale și poate să vorbească mai ușor despre pierderea ei. În această etapă apare și ideea unei noi sarcini.
O ultimă etapă a procesului de doliu se referă la integrare. Dacă travaliul de doliu a fost unul natural și nu s-a complicat în niciun fel din cauza pierderilor anterioare care nu au fost suficient de bine procesate, mama va putea merge în continuare cu o orientare pozitivă către viață și își va putea spune că de acum viața merge mai departe; se concretizează în această etapă ideea de a face un alt copil sau dimpotrivă, renunțarea completă la o astfel de idee.
Când începe doliul propriu zis?
C.D: Această întrebare are mai multe răspunsuri în funcție de perspectiva din care putem să privim doliul. Dacă vorbim despre o sarcină care urmează să fie întreruptă, fie medical fie la cerere, doliul începe odată cu apariția ideii mamei de a recurge la o metodă pentru încheierea sarcinii sau atunci când există un diagnostic care necesită întreruperea medicală la cerere a sarcinii și această veste a ajuns la ea.
Dar, din punct de vedere psihologic, vorbim despre începerea procesului de doliu atunci când apare emoția, mai precis când apare durerea. Atâta timp cât femeia nu este conectată cu sentimentul de durere, este ca și cum pierderea nu poate fi nici acceptată, nici conceptualizată, așadar nici procesată. Durerea practic este o reacție spontană de adaptare la ireversibilitatea pierderilor suferite de către mamă. Recunoaștem apariția durerii printr-o serie de manifestări emoționale, cum ar fi: tristețe, furie, vinăţie, autoreproșuri, anxietate însoțită de manifestări fizice (ca de exemplu: gol în stomac, apăsare în piept, senzație de gâtuire, suprasensibilitate la zgomot, depersonalizare, senzație de sufocare, moleșeală musculară, pierderea energiei). Acestora li se pot alătura și manifestări obsesiv-compulsive și comportamente care presupun fie o retragere foarte mare din mediul social sau din orice tip de relaționare, fie dimpotrivă, tendința către un hiperactivism și o nevoie acută de a fi împreună cu ceilalți, de a face foarte multe activități, de a se implica în foarte multe lucruri pentru a putea ascunde ceea ce este atât de dificil de trăit în interior.
În ceea ce privește durerea, care apare în mod natural după pierderea bebelușului, putem să găsim diferite faze de manifestare ale acesteia și anume: amorțeală, dor, furie, dezorganizare emoțională psihică și comportamentală, sentimente de disperare.
Cum se procesează doliul?
C.D: În primul rând, prin acceptarea realității pierderii, cu tot ceea ce presupune acest lucru.
Odată acceptată moartea copilului, va fi necesară trecerea prin durerea fizică, emoțională și comportamentală asociate acestei pierderi. Cu cât există mai mult sprijin din exterior, cu atât parcurgerea acestei etape a procesării doliului va fi mai sănătoasă.
Orice tendință de evitare a stărilor emoționale nu va face decât ca acestea să se ducă în interiorul psihicului și de acolo să acționeze ulterior, să se manifeste exploziv în momente în care mama poate să audă despre o altă pierdere a unei alte femei, să audă o știre despre acest lucru, să vadă o scenă într-un film sau să își amintească prin intermediul oricăror alţi stimuli, fie olfactivi, vizuali, auditivi, tactili sau kinestezici, ce îi pot aminti de experiența pe care a avut-o.
Următoarea etapă specifică procesării doliului se referă la adaptarea la o nouă înțelegere a vieții, în care bebelușul nu mai există și este nevoie de construirea unei alte relații cu copilul care ar fi putut să fie, dar nu mai este.
Ce înseamnă doliu, de fapt?
C.D: Doliul este un proces complex care durează în timp, fiind caracterizat prin faptul că are o intensitate foarte mare la nivel emoțional, dar cuprinde și partea rațională, comportamentală, relațională și socială.
Este foarte important să știm că procesul de doliu nu este continuu, ci este oscilant, are suișuri și coborâșuri și se manifestă printr-o dinamică specifică – fie cu trecere de la schimbări abia vizibile în comportamentul mamei, până la un chin intens care se vede cu ușurință din exterior, fie cu manifestări foarte acute, fără un respiro emoțional; de asemenea, se poate manifesta în valuri, uneori fiind foarte intens, iar alteori, părând că lucrurile s-au liniștit și pot fi activate doar de declanșatori specifici.
Vreau neapărat să subliniez aici faptul că tendința mamei de a se opune conectării emoționale cu tot tabloul de trăiri din interiorul ei, va duce la complicarea procesului de doliu și prelungirea lui în timp. Din acest punct de vedere și în această situaţie, timpul nu le rezolvă mamelor care au pierdut copiii, durerea aferentă acestei pierderi, ci dimpotrivă, accentuează la nivel inconștient o suferință foarte intensă, care tinde să se cronicizeze în timp, atrăgând după sine un mare consum de energie psihică și fizică.
De asemenea, este foarte important să menționez că în procesul de doliu pot apărea și emoții pozitive, de liniște, de pace, de bucurie, iar dacă femeia care trece prin această traumă perinatală se rușinează pentru că poate să simtă așa ceva și nu le acceptă, în locul lor vor apărea vina și autocritica, iar astfel se va îngreuna foarte,foarte tare dinamica naturală a procesului de doliu. Conectarea cu aceste emoții și a-și da permisiunea să le trăiască așa cum vin, nu întinează cu nimic memoria bebelușului mort.
Din punct de vedere psihologic, apariția emoțiilor pozitive în primele șase luni ale doliului ne indică existența unui nivel ridicat de reziliență, alături de o capacitate semnificativă a persoanei de a se conecta cu zona de resurse interne și externe pentru a putea face față într-un mod cât mai sănătos procesului de doliu.
Există mai multe tipuri de doliu?
C.D: Există mai multe tipuri de doliu, în funcție de pierderea pe care a suferit-o persoana. Așadar, putem să vorbim despre doliu și atunci când pierdem o poziție socială, un rol, un obiect cu o însemnătate puternic semnificativă pentru persoană, o casă, un job etc.
În același timp, putem să vorbim despre un doliu sănătos ca o reacție absolut firească a psihicului de a se regla în urma unei pierderi. În momentul în care acest lucru nu poate avea loc, deja vorbim despre doliul complicat, care este influențat de istoricul personal al pierderilor, pe care-l are mama, iar aici mă refer la reacții complicate de doliu, care s-au întâmplat în trecut sau la prezența unui istoric de boli depresive ori existența unor pierderi parentale în copilăria mică.
De asemenea, doliul complicat poate să fie influențat și de către factori de personalitate care se referă la o capacitate scăzută de a tolera stresul emoțional, la evitarea trăirii sentimentelor de neajutorare în fața pierderii existențiale, inclusiv la auto-etichetarea ca ,,fiind o femeie puternică”, acest concept despre sine întărit excesiv și deseori dezastruos de către societate.
În acest sens putem să vorbim și despre factorii sociali care contribuie la complicarea doliului, mai precis de situațiile în care despre pierdere nu se poate vorbi pentru că este legată din punct de vedere social de acceptare, așa cum este de exemplu în cazul avorturilor sau a pierderii sarcinilor înainte de termen, pentru că cei din jur ulterior tind să se comporte ca și cum pierderea nu a avut loc.
Un alt tip de doliu despre care putem să vorbim este doliul întârziat, datorat faptului că reacțiile mamei după pierderea bebelușului sunt inhibate sau amânate, fie din cauza intensității emoționale prea mari, fie din dorința de a-i proteja pe cei din jur.
O altă manifestare a doliului, care poate să fie experimentat în această situație, este doliul exagerat. Persoana trăiește la un nivel foarte intens durerea, se simte copleșită și în astfel de situații pot apărea stări profunde, depresie, anxietate, însoțite de atac de panică, diverse fobii, alcoolism sau abuz de alte substanțe și comportamente maniacale sau obsesive.
Când se termină doliul?
C.D: Încheierea procesului de doliu are loc atunci când persoana care a pierdut simte față de bebelușul care a murit tristețe, părere de rău, dar nu și durere care să o copleșească și să o împiedice să se conecteze cu viața într-un mod sănătos.
∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗∗
În luna martie vorbim deschis despre doliul perinatal, aducem în România primele două cuddle cots pentru ca părinții să își poată lua rămas bun, organizăm grupuri de suport pentru cadrele medicale din două maternități și grupuri de informare pentru mame și gravide, împreună cu Asociația Moașelor Independente. Mai multe despre proiect AICI.
