Povești de la prima școală incluzivă din România
„Antonia este o fetiță veselă, curioasă și foarte protectoare cu colegii ei, în special cu fratele ei mai mic cu un an, cu care este colegă de clasă. Cei doi frați sunt frumoși, veseli, inteligenți, iar învățătoarele spun că sunt ascultători și muncitori. Și asta în ciuda tuturor suferințelor prin care au trecut în cei doar câțiva anișori pe care îi au.
Samuel și Antonia au fost abandonați de mamă la o vârstă foarte fragedă și lăsați în grija bunicii materne. Copiii au trăit la limita sărăciei, fără mâncare și haine potrivite, expuși la pericole în ceea ce privește sănătatea, siguranța și binele emoțional. A fost important că s-au avut unul pe celălalt, între ei s-a dezvoltat o puternică relație de atașament care continuă să fie și acum vizibilă.
Din fericire, povestea lor a început să se schimbe anul trecut când au fost adoptați de o familie din Ploiești. Deși au condiții de viață modeste, copiii sunt îngrijiți cu multă iubire și atenție, așa cum fiecare copil are nevoie la această vârstă. În plus, începând din această toamnă, copiii merg la Școala Primară CONCORDIA, un loc unde au acces la educație de calitate, într-un mediu în care sănătatea emoțională a copiilor este luată în serios.”
Așa sună unele dintre poveștile de viață ale copiilor care ajung să învețe la prima școală incluzivă din țară, unde în noiembrie 2021 am pus și noi umărul la amenajarea unor spații de studiu. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu Diana Certan, director executiv comunicare și fundraising la Organizația Umanitară CONCORDIA, despre ce înseamnă o educație incluzivă și despre prejudecățile și realitățile cu care se confruntă un copil care vrea, dar nu are de unde…
De unde a pornit ideea Școlii Primare CONCORDIA și de ce a fost nevoia ca ea să se desăvârșească?
În lucrul nostru, în domeniul social, am identificat problema abandonului școlar pentru copiii proveniți din cartierele mărginașe. Lucrând cu tinerii la Școala de Meserii CONCORDIA și cu copiii în casele de tip familial, am observat totodată că educația timpurie este cea care poate face diferența în destinul acestora. Am visat că putem oferi mai mult copiilor proveniți din medii defavorizate: o școală incluzivă pentru toți copiii, unde nevoia fiecăruia contează în egală măsură. Și pentru că am crezut în acest vis și l-am hrănit cu speranță și multă muncă, în anul 2014 am început să punem bazele Școlii Primare CONCORDIA, care și-a deschis porțile în luna septembrie a anului 2020.
Elevii care învață și cresc împreună la Școala Primară CONCORDIA provin 50% din medii dezavatajate și 50% din familii care își permit să plătească o modică taxă de școlarizare. Cum se face selecția? Ce trebuie părinții, din ambele categorii, să facă?
Pentru medii defavorizate: lucrând cu familiile din comunitate în cadrul proiectelor noastre locale din Ploiesti (case de tip familial, centre de zi), cunoaștem situațiile din teren. Asistenții noștri sociali ajută nu numai copiii și tinerii din familii, ci și pe părinții acestora. Astfel, au contact direct cu familii cu mulți copiii. Acolo unde este cazul, părinților le este prezentată opțiunea școlii. Apoi sunt sprijiniți să întocmească actele necesare pentru înscriere, inclusiv dovada situației financiare. În același timp avem parteneriate cu grădinițe locale care activează în cartiere mărginașe și au înscriși copii cu nevoi socio-financiare deosebite.
Pentru copiii cu taxă: În anul în care am lansat școala, am realizat o campanie de promovare pentru a face cunoscută oferta școlii noastre. Am reușit astfel să ocupăm 9 din 10 locuri cu taxă. În al doilea semestru a fost ocupat și ultimul loc. Odată ce părinții copiilor plătitori au fost foarte mulțumiți de serviciile oferite de școală, solicitările pentru înscrieri în noul an școlar pentru clasa pregătitoare 2021 au început să curgă și am fost în situația de a avea mai multe solicitări decât locuri. Părinții care doresc să beneficieze de serviciile cu plată ale școlii noastre, trebuie să întocmească un dosar de înscriere. Fiind o școală incluzivă, selecția se realizează în primul rând având în vedere diversitatea copiilor, analizând situațiile lor sociale și nevoile acestora.
Care sunt cele mai frecvente griji ale părinților care află despre metoda de educație CONCORDIA și ce le spuneți?
Principala grijă a părinților se referă la faptul că, fiind o școală privată, se axează mai mult pe activități extra-curiculare și nu pe programa școlară. Le explicăm faptul că materia predată este conform curiculei ministerului, dar o predăm folosind diverse metode, tocmai pentru a ne plia pe diversele tipuri de învățare.
O grijă a părinților proveniți din medii defavorizate este faptul că poate copiii acestora nu au hăinuțe la fel de frumoase ca ceilalți copiii și existența discriminării. Noi le explică că acesta este motivul pentru care toți copiii primesc aceeași uniformă, echipament de sport și rechizite, astfel eliminând discriminarea.
Trei preconcepții despre „copiii speciali” cu care vă confruntați.
Sunt copii cu dizabilități.
Elevii de etnie romă pot deranja orele și pot ține clasa „pe loc”.
Copii din medii defavorizate pot influența negativ prin comportamentele cu care vin de acasă.
Trei adevăruri despre copiii din medii dezavantajate cu care vă confruntați la clasă.
Lipsa cunoștințelor (deoarece nu mereu au frecventat grădinița) și un limbaj sărac în exprimare.
Igiena precară.
Dificultatea profesorilor de a comunica cu părinții (părinții sunt mai puțin implicați).
Trei adevăruri despre copiii din familii „normale” observate la clasă.
Faptul că li s-a acordat mai multă atenție în educația de acasă îi împiedică de cele mai multe ori să empatizeze cu nevoile altor copii (când vin prima dată la școală).
Au mai multe cunoștințe, încep școala cu o pregătire mai bună (cei din medii defavorizate nu au frecventat mereu gradinița).
Experiențele de viață mai diversificate reies din poveștile pe care le spun la școală (au călătorit mai mult cu părinții).
Trei avantaje majore pe care le are un copil după ce termină CONCORDIA.
Dezvoltarea empatiei congnitive și emoționale, fiind capabil să se integreze și să colaboreze în orice mediu.
Cunoașterea limbii și culturii germane și a unei solide educații referitoare la educația pentru sustenabilitate.
Un spirit de echipă crescut, dezvoltat prin atelierele de artă plastică și muzică.
Haideți să povestim un pic despre ce am realizat împreună în luna noiembrie – #ClaseDePoveste. Ce e bine de știut despre conceptul pe care se bazează arhitectura școlii, inclusiv clasele amenajate de Zi de Bine?
Clădirea școlii este concepută asemenea unei case imense, construită astfel tocmai pentru a conferi copiilor noștri sentimentul unui loc în care se simt în siguranță. Toate camerele și întregul campus sunt gândite ca fiind spații de învățare. Holul și cele 6 săli de clasă au multă lumină naturală, iar transparența este o parte importantă a arhitecturii clădirii: fiecare clasă are ferestre mici pătrate amplasate în peretele care desparte clasa de hol, prin care se poate privi înăuntru. Știm cât de importante sunt activitățile în aer liber și de aceea am amenajat săli de clasă în exterior, astfel încât orele să fie organizate afară ori de câte ori timpul ne premite. Mobilierul este special comandat să fie ușor de folosit de către copii, iar tradiționalele bănci școlare sunt de fapt mese individuale care permit profesorului să organizeze ore de curs dinamice.
Când am început să discutăm ideea claselor de poveste, aveam deja nevoia identificată. Am începul anul școlar 2021 doar cu două clase doate, cea pentru clasa întâi și cea pentru pregătitoare. Însă în urma experienței primei clase pregătitoare care a început în septembire 2021, am observat nevoia copiilor de a avea o tranziție mai ușoară de la mediul de grădiniță la cel de școală. Astfel, un vis al nostru era să avem o clasă specială pentru pregătitoare, o clasă primitoare în care copiii să se simtă confortabil emoțional.
O altă nevoie, un alt vis al nostru, a fost să avem dotată o clasă multifuncțională unde să se poată organiza diverse evenimente pentru copii, atât în cadrul celor 4 ore de dimineață, cât și în programul after-school. Pentru o școală incluzivă este ideal să avem un spațiu unde ne putem întâlni cu toții, să fim noi înșine, să ne simțim bine cu nevoile noastre atât individuale, cât și de grup, în toată diversitatea noastră. Este un loc informal în care ne simțim bine să lucrăm, să discutăm cu toții: copii, profesori, părinți, vizitatori.
Cu ajutorul acestei finanțări ne-am putut vedea visele îndeplinite, chiar mai mult decât atât… Am reușit să cumpărăm și materiale didactice pentru activitățile care se vor desfășura în clasa multifuncțională și în clasele în aer liber, de lângă grădina pedagogică. Această finanțare ne-a permis să accesăm arhitecți de top, Cumulus Architecture Office, care au reușit să surprindă excelent conceptul educațional în proiectul propus și să transforme soluția pentru nevoia noastră în realitate.
A fost minunat pentru noi să simțim că există inimi mari care bat în același ritm cu ale noastre. Zi de Bine a înteles încă de la început care este nevoia noastră, de ce dorim ca aceste clase să fie de excepție, de ce considerăm că toți copiii pe care îi avem în grijă merită ce este mai bun. Am apreciat în mod deosebit deschiderea cu care am lucrat laolaltă, viteza de reacție și modul în care Zi de Bine a reușit să ducă mai departe mesajul nostru în cadrul campaniei din luna noiembrie.
Astfel, nu putem fi decât maxim recunoscători pentru tot ce ne-ați oferit!