Pentru o fată ca Maria

A muncit enorm cu ea să accepte destinul, handicapul, lupta, neajunsurile. A reușit multă vreme. Dar la 21 de ani, a rămas complet singură pe lume. Atunci a murit bunica. Și ea era toată familia ei. Iar acum un an, în urma unui accident casnic, Maria a ajuns, dintr-un om relativ independent, la o persoană imobilizată într-un scaun cu rotile. A început terapia de recuperare la Institutul Ana Aslan, dar pandemia a oprit brutal procesul.
Dintr-un scaun de birou, pentru că cele rulante sunt scumpe, îl crește, absolut singură, pe Alexandru, un băiețel de 9 ani. Fără părinți, fără rude, cu sprijinul ocazional al puținilor prieteni din împrejurimi. Nu întotdeauna reușesc să îi sară în ajutor, fiecare având la rândul lor responsabilități, copii, griji…
Din ianuarie anul trecut, Maria n-a mai ieșit din casă decât de vreo 3 ori, de fiecare dată la medic. Și, pentru ca nu a avut cine să o ducă la kinetoterapie, iar un terapeut la domiciliu e prea scump pentru ea, șansele ei de a se recupera dispar cu fiecare zi care trece. În acest moment îi este imposibil să se mai ridice în picioare. De mers, nu mai merge. Oricât de greu era înainte, în comparație cu alți oameni, tot era bine. Maria are nevoie de sprijin pentru kinetoterapie la domiciliu, atât pentru ea, cât şi pentru băiețelul ei, care îi moștenește miopatia.
Așa că ne-am pus pe treabă! Maria și fiul ei, Alexandru, au fost #familia5 din cele 31 de familii pe care ne-am propus să le ajutăm în decembrie. Ideea inițială a fost simplă. Sunt milioane de români prinși într-o sărăcie atât de cruntă că anul acesta și-ar dori să vină cineva și să anuleze Crăciunul – jumătate dintre părinții care locuiesc la țară. Ce-ar fi să ajutăm câte o persoană, câte o familie, în fiecare zi? În fiecare zi, vom posta pe pagina noastră de Facebook câte un caz, cu ținta de a strânge 1.000 de lei pentru el.
31 de zile – 31 de familii în nevoie – 31.000 de lei
Despre cazul Mariei ne-a scris prietena ei, Andreea. Iar comunitatea nostră de Bine de pe Facebook a rezonat imediat! Banii de la voi o vor ajuta câteva luni bune cu ședințele de kinetoterapie, atât pentru ea cât și pentru fiul ei. Un donator a ajutat-o cu un cărucior, iar prietenii cu curățenia de Sărbători. Așa că atunci când am întrebat-o de ce mai are nevoie, insista că nu mai e nevoie de nimic.
– Ești sigură? nimic, nimic?
– Nimic. Mulțumesc mult!
……..
– Ar fi, totuși ceva… Din ianuarie n-am mai ieșit din casă, decât când am mers la spital.
Misiune îndeplinită. Azi ne-am plimbat pe aleile din jurul blocului. Și a vorbit Maria. Doamne, cât a vorbit! A vorbit și-a tras aer în piept. Adânc, de parcă aerul ăsta era desertul ei nemâncat un an întreg. Iar noi i-am promis c-o să mai venim s-o scoatem la plimbare.