O picătură în viața unui copil dintr-un centru de plasament
7 ani, 2.500 de copii ajutați, 8.500 de voluntari – așa ar arăta într-o frază „CV-ul” Ajungem MARI, un proiect ambițios gândit și pus pe picioare de cea mai formidabilă dintre femei, Iarina Taban – președinte și fondator.
Iarina are o inimă dedicată copiilor și încă una, dedicată voluntarilor. Altfel, nu ar putea să strângă lângă ea atâția oameni de valoare, cu ajutorul cărora să crească copii și tineri instituționalizați şi din medii defavorizate din 25 de judeţe și să-i ajute să devină oameni responsabili și independenți. În luna august, am pus și noi umărul la treabă și împreună am organizat o lună întreagă de tabere de croitorie și viață independentă pentru câteva zeci de fete din centre de plasament din toată țara.
Unii s-ar putea uita la efortul nostru și ar concluziona… „o picătură într-un ocean”. Așa că am rugat-o pe Iarina să ne ajute să lămurim ce înseamnă această picătură în viața unui copil dintr-un centru de plasament.
De ce au nevoie cel mai tare copiii din centrele de plasament?
În primul rând, ar avea nevoie de o familie care să le ofere iubire, să îi înțeleagă și să îi ajute să depășească traumele profunde cauzate de abuzuri, abandon, separare de familie și instituționalizare. Iar dacă adopția sau plasamentul familial nu este posibil, au nevoie de oameni buni care să lucreze cu ei, stabilitate și de relații sănătoase cu adulți de încredere, care să nu îi rănească și care să le arate că se poate și altfel decît au văzut în mediul din care provin. Au nevoie să vadă că oamenii sunt buni, că promisiunile se țin, că ne susținem și ajutăm unii pe alții.
Cum funcționează susținerea și iubirea pe timp de pandemie?
Restricțiile pentru copiii instițutionalizați au fost destul de severe pentru că, trăind în colectivitate, s-ar fi îmbolnăvit rapid unii de la alții. Au fost 3-4 luni în care nu au avut voie să iasă deloc din centre sau apartamente de tip familial. Pentru cei care aveau o curte în care să iasă a fost puțin mai suportabil, dar pentru cei din apartamente a fost crunt.
Școala online a accentuat și mai tare diferențele între copii. Cei din medii defavorizate nu au avut cum să țină pasul, neavând pe cineva lângă ei care să îi atragă, să îi încurajeze și să le explice noțiunile pe care nu le-au înțeles. Voluntarii nu au putut să îi viziteze și au comunicat online cu copiii. A fost grozav că au putut să le fie alături și să le ofere puțină stabilitate în perioada plină de incertitudine, însă online-ul nu poate suplini interacțiunea directă și învățarea prin joc. Copiii pe care în mod normal voluntarii îi luau să joace un pic de fotbal în curtea centrului, să numere golurile în limba engleză și apoi să rezolve temele la matematică, acum au fost mai greu de atras spre școala online și mulți nu și-au mai dorit să se conecteze.
Totuși, vara trecută am înscris 250 de copii la cursurile online, care au devenit cel mai așteptat moment al săptămânii. Însă, după atât de multe activități online, copiii sunt avizi de întâlniri fizice, de ieșiri în aer liber, de o schimbare de mediu și ne bucurăm enorm că putem organiza acum mai multe excursii și tabere în natură.
Ce se întâmplă într-o tabără de viață independentă?
În taberele de viață independentă tinerii învață să se gospodărească și să se organizeze ca într-o familie, așa cum nu se întâmplă în centrele mari de plasament, care din păcate, nu sunt încă închise, așa cum ar fi trebuit, până în 2020. Acești tineri nu au avut decât exercițiul de a-și face ordine în cameră, dar foarte puțini au avut ocazia să gătească, să meargă la cumpărături și să facă alegeri.
În tabere facem multe exerciții practice din cursul nostru de viață independentă, ce conține informații despre bugetul familiei și economisire, despre alegeri și forme de învățare, despre locuri de muncă – CV, cum te prezinți la telefon și la interviu, munca în străinătate sau cum să gestionezi conflicte la locul de muncă – despre sănătate fizică și mintală, despre relații, prietenii și oamenii suport pe care îi ai după ce ieși din sistem.
Sunt multe informații pentru adolescenți și trebuie repetate și puse în practică ușor, ușor, pentru că altfel sunt greu de asimilat. Ne bucurăm că voluntarii noștri rămân alături de adolescenți după tabere, să îi îndrume și să le răspundă la întrebările care apar pe parcurs, odată ce se lovesc de diferite situații de viață.
Noi am văzut că în tabără e cam ca în familie, iar finalul e bitter sweet. Povestește-ne o experiență de suflet din tabără.
În taberele de anul acesta, grupurile au fost mai mici, participanții de vârste apropiate și temele de discuții mai axate pe viitor și alegeri. Așa că, mai repede decât în alți ani, tinerii au simțit nevoia să discute despre poveștile lor, despre abuzuri, despre nedreptate, despre cum ei vor avea grijă de sentimentele celor din jur și, mai ales, de sentimentele copiilor pe care îi vor avea când cresc.
Deja în a doua zi fetele din tabăra de croitorie își povesteau cele mai triste perioade, înțelegând că este un mediu sigur, din care au multe de luat pentru viitor. E cumplit când cei care ar trebui să te protejeze te abuzează sau chiar te împing spre prostituție la 13 ani. A fost foarte dureros pentru echipa noastră să le afle suferința atât de adâncă, dar ne bucurăm din toată inima că le-am cunoscut atât de bine, că ele au căpătat încredere și mai mare în noi și că vor fi deschise pentru sprijinul adecvat după tabăra, adică psihoterapie, consiliere psihologică și consliere vocațională.
Ne-am făcut un mic plan de intervenție pentru fiecare tânăr din taberele de viață independentă și sperăm să le putem oferi, cu ajutorul donatorilor noștri și al voluntarilor care îi vor încuraja pe parcurs, tot sprijinul de care au nevoie.
Trei lucruri pe care le crede lumea despre copiii care cresc în „sistem” și care, din experiența voastră, nu sunt adevărate.
Un lucru ar fi că mulți cred că acești copii sunt orfani, dar cei mai mulți au familii care i-au neglijat, abuzat, abandonat sau care nu au avut resursele să îi crească. De aici și suferința atât de mare și rănile de abandon, mai ales când părinții s-au despărțit și în noile lor familii nu a mai fost loc de ei. Din păcate, acest lucru este și un impediment pentru adopție, pentru că se obține mai greu statutul de copil adoptabil. Însă și acești copii pot fi luați în familie, prin plasament familial la familia extinsă sau la orice persoană cu care au dezvoltat o relație de atașament, voluntar, educator, etc.
În altă ordine de idei, am primit des întrebarea dacă toți acești copii au nevoi speciale și mulți oameni sunt surprinși când află că acești copii merg la școli normale alături de copiii lor și uneori nici nu știu că provin din „sistem”. În centrele de plasament sunt mulți copii cu extraordinar de mult potențial pentru toate domeniile. Sunt mulți copii foarte talentați și care fac performanță și recuperează rapid chiar dacă nu au studiat sau nu s-au antrenat la fel de mult precum colegii lor. În același timp, e foarte adevărat că trauma duce la dificultăți de învățare sau concentrare și la stimă de sine scăzută. E nevoie de un pic de timp, de răbdare și de înțelegere ca să capete încredere și să se dezvolte în ritmul lor. Iar pentru asta e nevoie de mulți oameni buni care să le fie alături pe termen lung ca voluntari.
Nu în ultimul rând, ce am mai auzit este că acești copii nu știu multe. Dimpotrivă, au trecut prin atât de multe experiențe și au văzut atât de multe lucruri dureroase sau șocante, încât mulți sunt foarte maturi și înțeleg totul în profunzime de la vârste nepermis de fragede.
Ce ne-ar surprinde cel mai tare să știm despre copiii din centre de plasament.
Cred că ce surprinde și pare greu de înțeles din exterior, este că acești copii își iubesc și idealizează familia naturală și vor face sacrificii să o ajute, chiar dacă ei nu au primit protecția și ajutorul de care aveau nevoie. Și chiar dacă, de multe ori, apropierea de familia de bază duce la mai multe răni și alt abandon. Dar pentru ei e singurul reper, altfel se simt singuri pe lume. De aceea e nevoie să îi ajutăm să își creeze un cerc de oameni care să îi susțină, să îi învățăm ce înseamnă relații sănătoase, să le arătăm alte modele, bunătate și răbdare, devotament și consecvență, ca să știe să pună limite și să facă alegeri corecte în viitor!
La Ajungem MARI, voluntarii formează cercul de încredere, iubire și sprijin. Fără ei, oameni care se dedică și stau chiar ani de zile pe lângă un grup de copii, evoluția lor nu ar fi posibilă. Așa că Iarina e mereu în căutare de oameni de Bine, poate în pandemie mai mult ca oricând! Dacă vrei să îți încerci mâna cu un voluntariat sau știi pe cineva care are 3 ore pe săptămână pe care le-ar putea dedica copiilor, ei bine, urmează înscrierile pentru un nou modul de 8 luni de voluntariat, atât în București cât și în alte 23 de județe. Ar fi multe de povestit despre ce presupune să fii voluntar în cadrul Ajungem MARI, așa că îți lăsăm un link pentru detalii și înscrieri AICI. Dar și un blog la cald, cu trei dintre voluntarele Ajungem MARI, AICI. Află de la ele cu ce activități de voluntariat se ocupă, de unde au energia să facă voluntariat, ce au aflat despre ele făcând asta și cum i-ar descrie pe copiii din centrele de plasament.
