Mai ȚINE(mă) MINTE numai un ceas
Domnul A. suferă de Alzheimer. Își conștientizează boala, iar asta îl face ca, uneori, să resimtă totul ca fiind insuportabil. Într-o zi, s-a urcat cu un picior peste balustradă. Doamna A. a zburat către el: “Am zburat peste toate, să îl prind și să îl trag de acolo. «De ce faci asta?», l-am întrebat disperată. « Ca să nu te mai necăjesc, să nu mai ai treabă cu mine», mi-a răspuns…”
Domnul și doamna A. au studiat la Conservatorul la București. El pianul, ea vioara. Timp de 45 de ani, generații de copii din Petroșani au învățat muzică de la ei au studiat instrumente cu ei doi profesori. Doamna profesoară s-a concentrat pe o carieră didactică, domnul profesor a cântat în orchestre și la cenacluri. A cântat la pian, la chitară și la muzicuță.
În 2014, când au ieșit la pensie, au hotărât să se mute la Cluj-Napoca, să fie mai aproape de copii și de nepoți. Până atunci domnul A. era un om activ și implicat în viața de familie. Doamna A. crede că schimbarea de mediu a fost un șoc pentru el, un șoc atât de mare cât să îi declanșeze boala. Și, ușor, ușor, a început să observe la soțul ei simptome asemănătoare cu cele pe care le-a avut și mama lui. Alzheimer…
Tare rău e pentru domnul profesor de când a început să îl lase auzul. Nu suportă aparatul auditiv, despre care spune că distorsionează sunetele, lucru extrem de neplăcut pentru auzul lui fin și educat. Boala își urmează cursul, iar pierderea acuității senzoriale îl afectează în mod special pe domnul profesor, pentru că îi e din ce în ce mai greu să cânte, iar dumnealui iubește muzica de-o viață. Pentru domnul A., totul este cu atât mai dureros cu cât, la cei 76 de ani ai săi, conștientizează pe deplin boala de care suferă. O conștientizează, dar nu se mai orientează în spațiu și nu poate veni singur la Centrul de zi pentru persoanele cu Alzheimer din Cluj. Iar acasă este tot mai nesigur pe el și tot mai dependent de soția lui.
Doamna A. are și dumneai suferințele sale fizice. Are probleme cardiace și suferă de diabet. În urma unei căzături și-a fracturat trei vertebre și este nevoită să poarte corset. „Bolile noastre se bat cap în cap și nu știu cât mai pot și eu…” Dar cu toate astea, doamna profesoară rămâne o persoană puternică și pozitivă, veselă și rațională. Și e absolut remarcabil, aproape neverosimil că reușește, pentru că dificultățile din familie sunt și mai numeroase. Unul dintre fiii soților A. are mari probleme de sănătate, iar soția lui îngrijește permanent copilul lor cu dizabilități grave. Celălalt fiu a avut probleme cardiace, care au impus intervenții chirurgicale complicate, care au avut complicații. A stat mai mult de un an în spital. Are și acum sechele majore, iar familia are trei copii. În această existență complicată, doamna A. este stânca familiei. Încearcă mereu să găsească aspecte pozitive și să se bucure de ele. Nu se plânge niciodată, nici măcar atunci când spune cu multă durere: „E greu să accepți boala, când știi că ai avut un partener activ și dintr-o dată devine o persoană dependentă, schimbarea asta e greu de acceptat.”
Uneori domnul A. ia din bar o sticlă de lichior și rămâne cu ea în mijlocul livingului. Nu mai știe unde să o pună la loc. Refuză orice ajutor, se încăpățânează să se descurce singur și se supără atunci când nu reușește. Ca să îi dea sentimentul că este util, soția îl roagă uneori să facă el ceaiul sau cafeaua, dar îl supraveghează discret, pentru că s-a întâmplat să fiarbă doar plicurile, fără apă. Domnul A. uită să închidă apa la baie, să stingă lumina și se enervează dacă i se atrage atenția. Refuză tot mai des să iasă din casă, așa că și soția lui rămâne captivă în casă. Uneori, își face singură reproșuri că nu reușește să răspundă cu calm pentru a zecea oară la aceeași întrebare. De aici mai ies neînțelegeri sau certuri. Pentru a le pune capăt, doamna A. alege să iasă din casă pentru câteva minute. Când se întoarce, soțul o întreabă candid unde a fost și de ce este supărată. El a uitat totul între timp.
Deși îi face bine să vină la centrul de zi, doamna profesoară reușește tot mai rar să își mobilizeze soțul. Componenta de socializare este importantă pentru amândoi. De aceea, mizează pe cele două mari pasiuni ale lui: muzica și șahul. Uneori, aduc și orga la centrul de zi și cântă împreună cu ceilalți bolnavi. Impactul este foarte puternic și benefic pentru toți.
1 din 8 oameni de peste 55 de ani are boala Alzheimer;
80% dintre bolnavii de Alzheimer din România rămân nediagnosticați;
Demența apare la una din 15 persoane de peste 65 de ani și la una din 4 de peste 85.
E bine să ținem minte informațile acestea. Și poveștile lunii Mai, care este luna #ȚINEmăMINTE, proiectul pe care îl dedicăm bolnavilor de Alzheimer și aparținătorilor lor.
