De profesie, „părinte special”
Maria e mamă. Părinte de copil special. Părinte special. Maria Vlăsceanu e totodată co-fondatoarea Asociației AVA, alături de Alina, o altă mamă cu un copil special în felul lui. Și unde special cu special se adună, miracole urmează.
Unul dintrele primele miracole (le ținem noi pumnii) este că am reușit luna aceasta, alături de fetele minunate de la Fundația Comunitară Vâlcea și Dream Management, să amenajăm un „acasă” pentru AVA și pentru mamele noastre dragi și alți părinți ca ele – Centrul pshihosomatic multifuncțional de la Vâlcea.
Maria și Alina Dina-Tanasie și-au propus să fie călăuze pentru alți părinți de copii speciali și să ofere, prin Asociația AVA, sprijin 360 °. Iar noi am stat cuminți și am ascultat – viziune, plan, povești de viață. Și pentru toții părinții „speciali” care se nasc în țara asta, am pregătit două interviuri în oglindă cu Alina și Maria, pentru că niciun copil special nu seamănă cu altul. Despre experiența Alinei ca mamă de copil cu autism, puteți citi AICI. Iar în rândurile de mai jos își spune povestea Maria. Noi le mulțumim că s-au deschis către noi și au avut încredere să le ducem poveștile mai departe!
Ce a însemnat pentru tine diagnosticul „sindrom Down” prima dată când l-ai auzit din gura medicului și ce înseamnă acum, la atâția ani distanță?
Prima dată, pentru mine a însemnat Condamnare. Acum, 10 ani distanță, pot sa spun ca înseamnă Revelație.
Ce a descoperit în tine ca om postura de „părinte special”? Cu bune și cu rele…
Postura de părinte special, consider ca a descoperit în mine „Femeia – Luptător”.
Am trăit de la 16 ani în sfera dizabilității, cumva, pentru că tatăl meu a rămas fără picior în ’90, de la arterită. În anii aceia era foarte greu, el nu a avut parte de o protezare așa cum există acum, când tehnologia a avansat foarte mult, deci timp de 30 de ani s-a deplasat doar ajutandu-se de cârje. (…)
Eu am fost un copil adoptat, părinții mei m-au înfiat de la 10 luni, dar m-au iubit foarte mult și niciodată n-am simțit că nu aș fi copilul lor. Și eu i-am iubit enorm de mult și la fel îi iubesc și acum după ce s-au mutat de câțiva ani în Veșnicie…
În urmă cu 10 ani, a venit Teo cu cromozomul ei special și atunci am realizat că eu, în viața aceasta, am o misiune. O misiune pentru care tata m-a pregătit prin tot ceea ce i-a fost dat lui să trăiască, să înfrunte, să lupte și să izbândească, timp de 30 de ani, alături de mama, în simplitatea lor măreață în care eu am regăsit vitejie. De la ei am învățat lecția asumării și a luptei până la capăt, de la arta lor de învingători.
Ce a contat cel mai mult în ajustarea la noul rol pe care ți l-a dat viața?
Acceptarea și asumarea rolului, asta a contat cel mai mult. Apoi credința în Dumnezeu, pentru că am zis în sinea mea că dacă Dumnezeu mi-a dăruit un copil special, tot El trebuie să-mi călăuzească pașii în misiunea dată. Și Dumnezeu mi-a dat Forță, Voință și Încredere.
Pot „părinții speciali” să fie părinți fericiți?
Da, pot părinții speciali să trăiască și clipe de fericire profundă, cu fiecare progres al copilului, cu fiecare zâmbet inocent apărut pe fețișoara lui, cu fiecare luptă câștigată.
Tu ai fost cea mai fericită când…
Atunci când fetița mea „s-a născut” pentru a doua oară, după operația pe cord deschis, când dl. doctor mi-a spus că s-a încheiat cu succes și inimioara ei a fost reparată, iar Teodora va fi foarte bine. Atunci am simțit că trec de la agonie la extaz.
Ce contează cel mai mult pentru integrarea Teodorei în societate?
Acceptarea din partea celorlați.
Trei lucruri frecvente pe care oamenii le cred greșit despre persoanele cu sindrom Down.
Oamenii cred că nu ar putea comunica cu ei, că nu sunt capabili să facă și ei lucruri, că nu s-ar putea face utili în societate. Dar cel mai des și dureros, totodată, oamenii îi percep ca fiind „inestetici”, datorită fenotipului specific sindromului Down.
Ce le-ai spune unor părinți care, poate la primul, al doilea sau al treilea copil, devin „părinți speciali”?
Le-aș spune să privească acest fapt ca pe o binecuvântare, ca pe o deschidere spre o lume a iubirii, să fie încrezători și deschiși să dobândească noi valențe ale vieții de părinte, având convingerea că vor face față cu bine tuturor provocărilor.
Ce înseamnă pentru tine personal deschiderea centrului multifuncțional psihosomatic de la Vâlcea?
Pentru mine personal, Centrul Multifuncțional Psihosomatic de la Vâlcea reprezintă împlinirea unui vis.
