Povești „de pe Pirită”
„Îs în clasa a II-a la Șansa a doua, am o soră de șase ani și un frate de patru ani. Fac curat, spăl, merg la școală și-mi place să mă joc cu fetele.”
Când Mircea Reștea i-a făcut această fotografie, adică în 2018, Denisa Maria avea 12 ani. Sunt 130 de copii pe Pirita, „satul” din cocioabe improvizate din table, cartoane, lemne, plastic sau ce s-o mai găsi prin rampa de gunoi. Iubesc și ei pisicile, vrăbiile și câinii. Unii iubesc româna, alții sunt buni la mate. O fetiță visează să se facă polițistă, o alta croitoreasă de haine frumoase.
Desigur, ca toți copiii din lume, copiii din Pirita simt o nevoie uriașă să fie iubiți. Dar în Pirita e greu și cu iubirea, și cu visele. Pentru fete, greul ăsta e și mai aparte. În Pirita, norocoși sunt părinții cărora le vin pe lume băieți. Fetele sunt mai degrabă povară. Vocile lor nu se aud pentru că nu prea contează. Intimitate? Nici măcar nu au visat la așa ceva. Căsătorii aranjate? Mai mereu. Iar fetele se fac oameni mari de foarte mici. Devin mame ale fraților mai mici sau mame ale propriilor prunci. Copii cu copii. Că ăsta le e rostul știut.
De când a intrat Claudia în viețile copiilor din Pirita, a apărut mersul la școală, au apărut echipele de baschet, au apărut alte lecții de viață. Iar acum, la Pirita apare #ȘcoalaCurajului – centrul educațional pentru fetele din Pirita. Iar fetele au insistat să decoreze noul spațiu să fie fix cum și-au dorit întotdeauna.
