Când viața îți întinde covorul roșu… către fabrică
În fiecare zi lucrează singur sau împreună cu coordonatorii trupei de teatru Playhood pe descifrarea textului, memorarea lui, dar și pe o mai bună înțelegere a perioadei în care acțiunea filmului se petrece. Două săptămâni trec într-un clipit de pleoapă. În cele câteva zile de repetiții, R. ajunge cu aproape o oră înainte să înceapă treaba. Zi de zi își ia o cafea de la automat, o bea până vine toată lumea, iar în timpul ăsta se mai uită pe text. Repetițiile merg ca unse, iar filmările la fel pentru că R. s-a pregătit foarte bine, iar asta a ușurat treaba tuturor.
După o perioadă de așteptare, vine și ziua mult așteptată: ziua premierei.
Colegii de trupă sunt prezenți și ei – doar sunt prieteni cu unul dintre actori, nu? Urmăresc filmul de pe marginile scaunelor, se emoționează de fiecare dată când își văd prietenul pe ecran, iar la final îl aclamă, râd și plâng de dragul lui.
După ce filmul se termină, echipei i se reamintește că este așteptată la un restaurant din apropiere. R. întreabă în stânga și în dreapta cine este invitat mai exact. Nu știe dacă această invitație i se adresează și lui, dacă nu cumva va încurca pe cineva, dacă e bine îmbrăcat sau dacă, dacă, dacă. Este asigurat și reasigurat că și el e așteptat, așa că pornește într-acolo.
La petrecere participă la niște discuții extraordinare cu niște oameni cu care nu ar fi visat niciodată să vorbească. Totuși, ceasul bate, Cenușăreasa! Tic-tac-tic-tac. Se face târziu, iar tu trebuie să pleci pentru că în doar câteva ore îți începi tura la fabrică, iar tot ce trăiești acum va deveni doar un vis. După numai o oră, R. se scuză politicos. Nu, chiar nu mai poate rămâne. Trebuie să se trezească foarte devreme.
Merge acasă, pune capul pe pernă și gândurile îi pendulează între film și fabrică. Reușește să adoarmă, se trezește și pleacă la serviciu.
La scurt timp după ziua premierei, R. e nevoit să renunțe complet la școală, la trupa de teatru și la film. Dacă aveți nevoie de un actor bun, îl găsiți în fabrică, alături de alți copii care ar trebui să fie la școală dar nu sunt, pentru că înainte să aibă haine curate de școală, cărți și caiete, întâi de toate trebuie să pună o pâine pe masă.
Câți renunță la școală doar ca mai apoi să fie învinuiți că nu sunt educați și ținuți în periferia de unde n-au reușit să iasă singuri? Din totalul copiilor născuți în România acum 20 de ani (cam la 20-30 de ani se face schimbul generațional), doar 36,5% au ajuns să înceapă și o facultate, conform cifrelor Ministerului Educației. Unde s-au pierdut restul? Pe drum. Unii înainte de clasa a V-a, mulți înainte să apuce liceul. Alții, ca și R., au început și liceul cu chiu cu vai, dar sfârșitul l-au prins în altă parte. Viitorul României s-a pierdut pe drum, înainte să împlinească 18 ani!
