Când nimeni nu te vrea, tot te vrea cineva
E cumplit să fii copil abandonat. Acesta este un enunț clar, simplu și fără echivoc. Dar oare cum o fi să fii abandonat, rând pe rând și-n repetate rânduri, de mamă, de tată, de bunică? Pe Cătălina au abandonat-o toți. Toți. Unul câte unul.
Cazul ei a ajuns cu ani în urmă în atenția Protecției Copilului, pe când copila tare mititică locuia, împreună cu mama și cu fratele ei, într-o construcție care cu greu se poate numi bloc. De fapt, într-un rest de bloc, o clădire dezafectată în care nu era niciodată apă, în care nu era curent electric și în care nimeni nu făcea niciodată curățenie. Era o situație îngrozitoare de după un divorț.
Era anul 2013. Mama a solicitat atunci înscrierea copiilor într-un proiect de îngrijire. A apărut și o fundație care a sprijinit – inclusiv financiar – găsirea unei locuințe omenești pentru creșterea sănătoasă a unor copii. Eșec.
Apoi, au fost ani în care fiecare dintre adulții importanți din viața Cătălinei promitea să aibă grijă de ea, apoi dispărea. Bunica a fost informată și instruită în legătură cu posibilitatea deschiderii procedurii de adopție, dar nu a început niciun demers.
Apoi, prin 2017, tatăl a spus că el vrea să aibă grijă de copii. Că-i vrea în grija lui. Că-i vrea înapoi. Că o să caute o locuință potrivită. Au trecut luni. N-a reușit. Apoi, a cunoscut pe cineva. A mai apărut un copil. A mai cerut răgaz. Au mai trecut ani. În final, a dispărut cu totul.
În 2019, mama a reapărut. A spus că vrea să aibă grijă de copii. A spus, și ea, că-i vrea înapoi. Mai născuse un copil între timp. Un alt traseu sinuos, același deznodământ, de data aceasta explicit: în 2020, mama a declarat clar și oficial că nu dorește să aibă grijă de Cătălina și de fratele ei.
Și seria abandonurilor continuă cu o serie de neșanse care, pentru un copil, sunt cumplite respingeri. Au fost demersuri pentru integrarea Cătălinei într-o casă de tip familial. Nu erau locuri. Și pentru asistență maternală au fost demersuri. N-a fost de găsit un asistent maternal pentru ea.
Era primăvara anului trecut când povestea Cătălinei a ajuns la poarta Oazei Copiilor. Când Direcția pentru protecția Copilului a cerut sprijinul Fundației Bambini in Emergenza. A început programul de acomodare. Au început vizitele. Acum, pentru prima dată în viața ei, Cătălina a găsit mediul de care n-a avut parte niciodată: un mediu stabil, predictibil, unde e înconjurată de oameni iubitori, unde e ajutată să se vindece, să recupereze, să învețe.
Și e mult de vindecat și de recuperat! Evaluările medicilor sunt tulburătoare: Cătălina suferă de tulburare pervazivă de dezvoltare, de perturbare a activității și a atenției, enurezis non-organic, de tulburare profundă a limbajului expresiv, retardare mentală moderată QI-36, tulburare fină de motricitate. Parcă toate culminează cu imposibilitatea Catalinei de a povesti parcursul trist pe care l-a avut, copilului lipsându-i limbajul expresiv verbal pentru vârsta de 12 ani.
Dar, la Singureni, Cătălina are parte de tratament, de grijă, de iubire. Aici , Cătălina a găsit un mediu stabil și predictibil de care avea mare nevoie, e înconjurată de oameni iubitori și implicată frecvent în activități recreative și educaționale cu specific montessori, toate lucruri menite să o ajute să își găsească liniștea și încrederea într-o viață mai bună, după parcursul nefericit pe care l-a avut.
Pentru Cătălina și copii care au pornit în viață pe drumuri nedrept de grele și de bolovănoase refacem Căsuța Andreea de la Singureni.
Pentru ei, facem A-CASĂ, un proiect susținut de Lidl România, EON Group România și UniCreditBank România.
