Asociația Zi de Bine, alături de Asociația Romanian Youth Movement for Democracy, finalizează „Clubul din Internat”, prin care cele două asociații au transformat o zonă din clădirea Liceului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău într-un spațiu care să îi ajute pe noii elevi veniți din mediul rural să se integreze mai ușor.

Asociația Zi de Bine, alături de Asociația De-a Arhitectura, a finalizat proiectul Tribuna Parc. Copiii de la Școala din Cornești, jud. Iași, sunt mândri să aibă un loc atât de cool în curtea școlii. Toate pauzele le petrec în Tribuna Parc, pe bănci, împărtășind experiențele de la ore, printre gustările de prânz.

Asociația Zi de Bine și 321sport au lansat prima bază de date video de limbaj al semnelor în România, mai precis primul dicționar video de cuvinte și expresii care să te ajute să construiești fraze conversaționale super rapid.

Casa Plină, centru pentru bătrâni singuri, copii și animale abandonate, inaugurat la Sânpetru
Centrul BertaLand sau #CasaPlină, un centru care va găzdui bătrâni singuri, copii cu situație financiară precară și animale abandonate, a fost inaugurat la Sânpetru, în județul Brașov, iar primii beneficiari i-au trecut deja pragul.

Asociația Zi de Bine Moldova continuă proiectul pilot VERDE STOP în Piatra Neamț

Un centru pentru seniori, copii și animale va fi amenajat în județul Brașov

Pistă pumptrack, inaugurată de Asociația Zi de Bine
Pistă pumptrack, inaugurată în cartierul Brâncuşi din Sectorul 6 al Capitalei! Pe pista specială cu lungimea de 42 de metri se poate rula atât cu biciclete, cât și cu skateboard-uri, role și trotinete. Chiar de la inaugurare, copiii s-au arătat foarte încântați de proiectul Asociației Zi de Bine, realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 6.

Primul pumptrack din București a fost inaugurat

Zi de Bine Moldova finalizează cel de-al șaselea proiect regional al cărui scop este reducerea fenomenului de bullying din zonele rurale din Moldova. Alături de Asociația Școlile Satelor Noastre, Zi de Bine Moldova a organizat o tabără anti-bullying cu activități creative și educative pentru elevii din mediul rural din județele Suceava și Botoșani.
