Nimic nu e mai traumatizant, mai mutilant și mai de neiertat decât un copil agresat. Un copil abuzat. Un copil violat. E cea mai mare trădare pentru însăși natura umană. Și se întâmplă inuman de des: una din cinci victime din dosarele trimise în judecată de procurorii români este un copil. Când drama unui copil ajunge într-un dosar la Parchet, este, paradoxal, și bine și rău. E bine, pentru că vinovații sunt chemați să răspundă. E rău și e greu pentru că fiecare copil povestește și repovestește chinul pe care l-a trăit. Sunt multe holuri de Parchete care răsună de plânsetele copiilor care povestesc prin ce au trecut.
Pentru copiii care sunt victime sau martori ai unor infracțiuni penale am pornit proiectul #LocDeBine – o cameră dedicată audierii minorilor, după un protocol adaptat vârstei, de către un specialist intervievator, într-un spațiu amenajat cu elemente și materiale care să îl ajute să își spună povestea cu un risc cât mai mic de retraumatizare, după standarde europene.
Când ne-am apucat de proiect, alături de Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, în România exista o singură astfel de cameră, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În februarie 2021 noi am mai făcut încă trei în cadrul Parchetelor de pe lângă tribunalele din Constanța, Vrancea și Vâlcea. Iar până la finalul anului 2021, încă trei, în Argeș, Sibiu și Mureș. Dar cererile nu au încetat să vină!
„Proiectul Loc de Bine a avut ecou în toate mediile judiciare: poliție, parchete, instanțe, care s-au inspirat pentru propriile nevoi. Singurul tribunal pentru minori din familie din România și-a amenajat, în noiembrie 2021, o camera dedicată copiilor. Finanțarea de la Zi de Bine a făcut LUMINĂ și a dat un nou ritm protecției copiilor victime ale infracțiunilor în România.” – Mihaela Chiper, fondatoare Asociația V.I.S.
Așadar, am continuat și în ianuarie 2022 am inaugurat cel de-al șaptelea #LocDeBine, alături de Asociația VIS, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. A fost totodată primul proiect pe care l-am realizat sub marca #ZDBMoldova, primul din 12 proiecte, câte unul în fiecare lună a anului, în care încercăm să punem puțin balsam pe problemele din această regiune a țării. LocDeBine – Bacău a fost un proiect susținut de Green Horse Games și Webhelp Romania.
Proiectul celor șapte #LocurideBine a fost preluat în final de către Ministerul Public, ceea ce înseamnă că Parchetul General urmează să amenajeze 35 de camere de audieri pentru copii în toată țara!
Un loc pentru copiii prinși în sistemul judiciar
În camera de audiere, amenajată specific pentru copii cu elemente și materiale suport care să îl ajute să își spună povestea, are loc discuția între copil și specialistul intervievator, ghidată dupa un protocol adaptat vârstei copilului. Intervievatorul poate fi ajutat să lămurească aspecte importante legate de comiterea faptelor chiar în timpul audierii, printr-un sistem de intercomunicare cu magistratul, care asistă din cea de-a doua cameră, camera tehnică, despărțită de camera de audiere printr-o fereastră-oglilndă.
Fereastra unidirecțională permite observarea nemijlocită a procedurii de audiere, fără ca cel mic să fie confruntat cu alți adulți necunoscuți sau care îi reactivează emoțiile negative ale traumei suferite. Două camere robotice înregistrează mărturia și surprind fiecare detaliu din comportamentul copilului, cu risc minim de sugestibilitate. Iar cel mai important lucru este că reaudierea copilului este rareori necesară.
1 an de zile și 7 inaugurări de Bine
Primul #LocDeBine din proiect și al doilea din țară l-am inaugurat luni, 22 februarie 2021, la Constanța! Nu a ieșit ca în simulările 3D realizate înainte de începerea proiectului, că a ieșit chiar mai bine și imediat au început să vină mesaje din țară, de la persoane care căutau sfaturi pentru a amenaja un astfel de loc și la ei în oraș – „Ce bine că ați făcut #LocDeBine, ce mare nevoie e de așa ceva, vă scriu pentru că vrem să facem unul exact la fel și la noi în oraș, și aici e nevoie…”.
„Mi-am dat seama abia acum, în timpul campaniei voastre, că e o realitate la care pur și simplu nu m-am gândit până acum: unde sunt audiați copiii victime… Cum se întâmplă totul… Cum se simt… Cât de cumplit de greu le poate fi… Și, când m-am gândit, m-a durut inima… Ce bine că există #LocDeBine” – reacție primită după inaugurarea celui de-al doilea #LocDeBine, la Parchetul de pe lângă tribunalul Vrancea. Chiar am simțit că proiectul prinde aripi și că ar fi nevoie de astfel de camere în fiecare județ!
Am realizat că trebuie să continuăm cumva. Așa că până la finalul anului 2021 am reușit să mai strângem o dată suma pe care am investit-o inițial în proiect și să finalizăm încă trei Locuri de Bine, la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu și Mureș. Dar nici ăsta nu a fost finalul!
În februarie 2022, fix la un an de când dădeam startul acestui proiect înfiorător de necesar, am inaugurat cea de-a șaptea și ultima cameră de audieri. Tot împreună cu Asociația VIS. De data asta la Bacău. De data un proiect marca #ZDBMoldova, primul din 12 pe an în care ne concentrăm să facem Bine în special în această regiune din țară. De data asta, sprijiniți de Green Horse Games și Webhelp Romania.
1 an – 7 inaugurări de Bine, la Constanța Vâlcea, Vrancea, Argeș, Sibiu, Mureș și Bacău
Cu cine?
Niciuna din cele 7 camere de audieri pe care le-am amenajat pentru copiii martori sau victime în procese penale nu ar fi luat contur fără implicarea Mihaelei Chiper. Numele poate îți sună cunoscut. Reporter de televiziune, specializat pe justiție, Mihaela a fondat Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale tocmai pentru acest proiect și suntem convinse că multe altele la fel de relevante se vor naște din pasiunea Mihaelei pentru oameni nedepreptățiți de viață și apoi de justiție.
Scopul final al asociației este de a construi condițiile necesare pentru ca victimele și familiile lor să nu fie întoarse din fața justiției. Să înțeleagă și să accepte ajutor în momentul de criză, astfel încât să recupereze măcar o parte din suferință în cadrul proceselor penale. Ce face Mihaela e foarte valoros și poți afla mai multe despre asta din interviul cu Melania, la emisiunea Zi de Bine.
Pentru copii ca ei - cazul Fănel
„M-au obligat să-mi fac nevoile pe mine, așa, îmbrăcat. M-au scos iarna afară și aruncau în mine cu găleți de apă, una cu apă rece, una cu apă fiartă, iar rece, iar fiartă! Și râdeau, cică așa fac duș boschetarii…
M-au ras în cap și mi-au ras și sprâncenele. Și m-au pus să mă rad acolo așa… M-am tăiat acolo, jos, că îmi tremura mâna de frig și de frică.
Mă puneau dezbrăcat să merg pe o curea, să cânt și să dansez. Eram forțat să stau și să joc în toate felurile. Când ziceam că nu vreau… „Nu vrei?” Zdrang-zdrang! Și dădeau și cu palmele și cu pumnii, dar și cu biciul, și cu ciocanul. Și erau mulți! Și mă legau cu o cingă sau cu sârmă, sau cu lanțul, ba de caroseria mașinii, ba de o macara…
Mă făceau orfan, îmi înjurau frații, neamurile, pe mama moartă! Stăteam acolo în curtea aia și nu mai știam de firea mea!
„Să-mi dați drumul, vă rog frumos, să-mi dați drumul!” Asta strigam și plângeam, ca orice copil. Cum să nu plâng, dacă îmi rămânea aerul pe loc și simțeam greu?! Mă mai prindea și dorul de frații mei și plângeam de nu mă mai opream. Și ei râdeau și mă băteau… Mă băteau până se săturau de mine.”
E doar o frântură din povestea lui Fănel, spusă printre lacrimi care stăteau să curgă… Dar și-a încleștat maxilarul, a strâns pumnii și s-a abținut, rămânând așa, cu privirea înecată…
Fănel a fost greu de găsit. Nu merge la școală și nici nu și-a permis acest „moft “ vreodată. Mama și tatăl lui au murit, casa părintească s-a prăbușit… Așa că el și cei 11 frați ai săi au ajuns zilieri. L-am căutat, așadar, pe la uși de cârciumi și biserici, am întrebat despre Fănel „confrați de meserie” și „recrutători” deopotrivă. Am mers din pont în pont, până l-am aflat. Muncea, ca un bărbat în toată firea, la construcția unei vile mari și kitschoase… Pentru a vorbi cu noi, s-a milogit pentru o pauză la proprietarul vilei și al lui, oarecum.
Băiatul s-a bucurat că-l caută cineva interesat de cazul Berevoești. Ținea neapărat să spună ceva nespus… De fapt, ceva-ceva a zis el unor oameni ai legii, dar, probabil, așa, în treacăt… Pesemne, nu i s-au pus întrebările necesare sau n-a găsit cuvintele potrivite și i-a fost și jenă să inițieze o discuție în acest sens. Așa că în 2016, când s-a anunțat arestarea „stăpânilor de sclavi” din Berevoești, s-a comunicat, timid, că e posibil ca unele victime să fi fost și abuzate sexual. Și asta a fost! Între timp, toți membrii grupării au fost condamnați. Au primit pedepse, traduse în ani de închisoare, pentru că timp de un deceniu au păcălit sau chiar au răpit victimele, unele minore… Cele cinci clanuri plătesc acum pentru că au cumpărat și vândut ființe umane. Plătesc pentru că le-au obligat să cerșească în folosul lor sau le-au exploatat prin muncă. Că le-au ținut în frig și arșiță, că le-au bătut și le-au prins în lanțuri, că și-au hrănit mai bine animalele din bătătură, decât oamenii…
Fănel e major acum, dar când a fost eliberat din sclăvie avea 16 ani. Și, spune Fănel, a fost ținut captiv ani la rând… Nu mai știe câți la număr… A fost luat din gară, păcălit cu promisiunea unui acoperiș, unui bol de mâncare, ceva de îmbrăcat și de încălțat, plus 50 de lei pe ziua de muncă la lemne… N-a văzut “chioară” de bani, cum spune el. A mâncat doar resturi, dacă rămâneau de la masa „stăpânilor”. A dormit pe ciment, prin grajduri sau pe pământul gol, în aer liber, legat de fiecare dată, să nu fugă. A încercat într-o zi și era cât pe ce să fie schilodit pe viață… A fost bătut zilnic, iar, uneori, pentru amuzamentul clanului, victimele au fost puse să se bată între ele, „ca romanii”. Despre toate acestea scrie în declarația consemnată în rechizitoriu.
Oricât de greu ar fi de crezut, „Cazul Fănel” nu este nicidecum singular, nici măcar unic. Există o față a României pe care mulți dintre noi nu o cunoaștem și nici nu am ști să o recunoaștem. Ea arată așa cum o povestește Mari, fetița cu ochii turcoaz, răpită și obligată să se prostitueze de un grup infracțional, care includea printre alții și managementul unui centru de plasament unde polițiștii au dus-o să fie în siguranță. Realitatea este și așa cum o povestește Mihai, sechestrat, drogat, violat, pus să se prostitueze în clubul „Mica Sodoma” din Brașov, club de homosexuali frecventat de preoți, primari, avocați, chirurgic de renume.
Realitatea este și așa cum ne-a mărturisit-o Larisa în podcastul Zi de Bine, o supraviețuitoare a traficului uman, abuzată și dată în sclavie de propriul tată, căsătorită cu ochii în lacrimi și cuțitul la spate, dusă peste graniță fără niciun fel de acte, dezamăgită și lăsată de izbeliște de fiecare instituție a statului la care a apelat pentru protecție. Realitatea este că una din cinci victime din dosarele trimise în judecată de procurorii români este un copil.
total de
proiecte
de comunități
ajutate
total de
donatori
totală
aproiectelor
Sebastian Zabulică: Cu ce rămâi când îți pierzi vederea în doar 2 săptămâni
Copilul obez la români – perspectiva medicului
Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.
