Bullying – un fenomen care stă deja în multe bănci din școlile noastre. Stă în prima bancă sau în ultima, are o corigență sau chiar și coroniță. Mai ascuns sau la vedere, e prezent aproape peste tot și nu face diferența între cartiere, școli, clase sau vârste.
Sigur că perioada de pandemie și școală online a adus multă anxietate și totuși… ceva se poate face. Cum ar fi de sădit semințe de BINE, chiar în școli. Pentru că după tabăra antibullying organizată anul trecut, în vară, am înțeles cât e de necesar să pornim un soi de caravană, clasă după clasă.
Cum? Purtând discuții cu psihoterapeuți – Otilia Mihai, Anda Păcurar, George Chiriacescu și Vladimir Ungureanu – care știu cel mai bine cum stă treaba cu victima, agresorul ori martorul/ii. Dar mai ales despre cum se pot apăra acești adolescenți. Pornind de la un documentar cu și despre puști exact ca ei…
Prăpăd în școli și acasă
Am început pe 22 martie. 50 de minute (cât ține o oră), câte 3 până la 20 de ore petrecute în școlile mai mari = 166 de sesiuni, în fața a 4.000 de elevi din 22 de școli în care am povestit despre bullying. Cuvântul pentru care încă nu avem un echivalent cumsecade în română, însă avem fenomenul. O confirmă și statisticile:
- Doar anul trecut s-au raportat 9.700 de acte de violenţă în şcoli. În realitate însă numărul este mult mai mare…
- Procentul elevilor care spun că au fost victime ale bullying-ului a crescut de la 29% în 2016 la 49% în 2022. Aproape s-a dublat în doar câțiva ani!
- 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți acasă de către părinții lor.
Dincolo de cifre, e al naibii de complicat. Bullying-ul, agresivitatea verbală și/sau fizică, hărțuirea emoțională – vorbim de un fenomen complex de care nu putem scăpa fără să-i aducem pe părinți și pe profesori la masă. Îi înțelegem pe profesorii care se simt lăsați fără putere de sistem, abandonați și chiar agresați de unii părinți și elevi. Îi înțelegem și pe părinții care văd că nu mai pot avea încredere în școli. Dar cel mai tare îi înțelegem pe copii, care nu au niciun cuvânt de spus și nicio vină pentru mediul în care cresc și trăiesc…
Sunt / Am / Pot
„Eu sunt Ioana și SUNT creativă. AM oameni pe care mă pot baza și POT să cer ajutor.” Cele trei cuvinte cu majuscule nu se află din pură întâmplare aici, ci sunt trei surse de reziliență. O forță cu care ne și naștem fiecare și care ne ajută să revenim la forma inițială după ce ne-a mai șifonat viața.
„– Dar, doamna, o inimă frântă, tot frântă rămâne”, ne-a zis o elevă din clasa a 5-a, de la Școala Gimnazială nr. 27, din sectorul 2.
„– Tocmai de aceea avem nevoie de aceste surse, ca să putem crește. Ca să ne dezvoltăm lumea interioară”, i-a răspuns Anda.
Și uite așa timp de aproape 2 luni, oră după oră, clasă după clasă, școală după școală, am pus o cărămidă bună la fundații de copii încă fragile, dar care pot sta mai drept și crește mai bine cu un pic de curaj în plus.
Am fost ochii în care s-au oglindit, chiar dacă doar pentru câteva secunde… priviri care ne-au zis „mă înțelege cineva, mă vede cineva, pot cere ajutor și e ok să fac asta”.
Și am mai făcut ceva, le-am dat puștilor înapoi propriile resurse, propriile calități, propriile arme, doar presărând un strop de curaj în plus, un strop de încredere în plus. În ei înșiși și în puterea grupului din care fac sau vor face parte.
Sigur e greu si(n)gur.
Dar dacă în jurul lor se strâng alți puști, profesori, părinți, drumul e mai sigur și mai cu încredere. Și orice strigăt și șoaptă după ajutor se vor auzi mai repede măcar.
Sebastian Zabulică: Cu ce rămâi când îți pierzi vederea în doar 2 săptămâni
Copilul obez la români – perspectiva medicului
Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.
Pentru ce ați făcut pentru această comunitate, numele vostru merită rostit!
