O statistică de acum doi ani spunea că, în România, 8 din 100 de liceeni s-au gândit la sinucidere. Am început anul 2021 vrând să le spunem adolescenților că nu trebuie să facă față singuri problemelor emoționale, anxietății și depresiei.
CUM am făcut asta? Prin suport psiho-emoțional dedicat: helpline gratuit, cu acoperire națională, disponibil 24/7. Prin psihoeducație: o platformă online dedicată, populată cu articole și materiale video de la psihologici, informații de specialitate pe înțelesul tuturor.
Teen Line este primul proiect integrat de sănătate emoțională/prim ajutor emoțional din România dedicat adolescenților între 13 și 21 de ani.
Într-o lume în care adolesecenții au bariere în a accesa servicii specializate de suport psihologic, proiectul depreHUB teens a venit cu necesitate. Scorurile ridicate de anxietate sau depresie la tinerii de 18-25 ani ne-au arătat nevoia de prevenție și suport a tinerilor sub 18 ani. Apariția teenline-ului, a jocului teensUP și a materialelor de psihoeducație au adus suport imediat pentru mulți copii.
– Psih. Yolanda Crețescu, fondatoare Asociația Happy Minds
Pentru că nu mai vrem „să le dăm cu seen”
Am început Noul An așezând Noua Generație în centrul problemei și în văzul tuturor, pentru ca durerile lor să nu mai fie băgate sub preș, cu un simplu „seen” rămas fără răspuns. Le oferim informațiile științifice, cadrul și instrumentele necesare pentru a-i ajuta să facă alegeri sănătoase pentru bunăstarea lor emoțională. Pe data de 29 ianuarie 2021 linia de ajutor TeenLine era deja operațională! Adolescenții care au nevoie de sprijin ca să treacă printr-un dezechilibru sau printr-o mare suferință emoțională pot să sune la TeenLine – 0374.461.461, gratuit, disponibil 24/7! Oricând e acolo cineva care să îi audă, să îi asculte, să îi înțeleagă, aline și îndrume. Au la dispoziție și o platformă – www.adolescenti.deprehub.ro, unde găsesc toate resursele necesare.
Proiectul se adresează adolescenților cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani. Sunt tineri cu o mare vulnerabilitate emoțională. Ce oferă, practic, acest proiect la care am lucrat toată luna ianuarie? Iată ce:
– Suport psiho-emoțional prin #teenline-ul 0374.461.461, o linie telefonică cu apel gratuit și cu acoperire în toată țara. Numărul poate fi apelat 24/7 de către adolescenții care trăiesc dezechilibre emoționale. Peste 60 de psihologi voluntari au fost pregătiți pentru a oferi suport, conform unor protocoale specifice pentru depresie, anxietate, suicid, tulburări sexuale, tulburări de comportament, bipolaritate, borderline.
– Psihoterapie gratuită pentru adolescenții din familii defavorizate. Pentru primul trimestru al anului 2021, depreHUB va aloca 190 de sesiuni de terapie gratuită. Selecția cazurilor se va face în funcție de gravitatea diagnosticului și de situația financiară a familiei.
– Termometrul stării de bine – un instrument gratuit de screening al sănătății emoționale prin care adolescenții pot afla cât de afectată le este starea emoțională.
– Articole și materiale video – informații și sfaturi practice de la specialiști, prezentate într-un limbaj accesibil și pe teme de interes pentru adolescenți, precum: școală, relații, sexualitate, vocație, bullying, jocuri online, nutriție, sentimente și tulburări emoționale.
– TeensUP – primul joc online de educație emoțională din România, menit să stimuleze adolescenții în adoptarea unor comportamente dezirabile și sănătoase.
Împreună cu specialiștii de la Happy Minds
Ca parteneri pentru TeenLine am avut alături Asociația Happy Minds, o echipă de specialiști (psihologi clinicieni, psihoterapeuți, psihiatri, nutriționiști) coordonată de Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut cu o experiență de peste 16 ani în domeniu, președintele Asociației Happy Minds și fondatorul proiectului depreHUB, primul hub antidepresie din România ce reunește serviciile de consiliere și terapie pentru prevenția, evaluarea, dignosticarea și tratamentul depresiei.
Happy Minds este un ONG specializat pe dezvoltarea de programe naționale de sănătate mintală, cu o abordarea unică a tipologiei depresive, „360 grade” – oferă suport psiho-emoțional prin Helpline; evaluează bunăstarea emoțională prin screening-uri online pentru depresie și anxietate; oferă program gratuit de psihoterapie pentru cazurile sociale.
Pentru Andrei. Pentru Iulia. Pentru sutele de copii ca ei!
La fel și Iulia! La 13 ani (clasa a VII-a), Iulia merge la terapeut pentru că nu își mai poate controla gândurile negre despre moarte. Nu doarme și are o tristețe care o sfâșâie. Pentru ea fiecare zi este tot mai greu de trăit și nu mai are încredere în nimeni. Copil singur la părinți și cu tatăl director de școală, presiunea performanței atârnă cumplit de greu în viața ei. Când a început să aibă probleme, în clasa a V-a, părinții au mutat-o la altă școală într-o clasă pilot, cea mai bună din oraș, fiind convinși că starea ei de rău era dată de lipsa de stimulare dintr-o clasă „normală”. Iulia nu s-a integrat, iar viața de zi cu zi a devenit un calvar…
Citește poveștile celor doi adolescenți pe blog și vei vedea cum ei și sute de alți copii pe lângă ei suferă în tăcere pentru că sunt convinși că dacă nu sunt destul de buni, atunci nici nu merită să fie iubiți. 8 din 100 de liceeni români se gândesc la sinucidere, iar cifrele nu spun aproape niciodată toată povestea. Pentru ei, în Ianuarie am făcut Teen Line – linie de prim ajutor emoțional din România dedicat adolescenților între 13 și 21 de ani!
Iar dacă te interesează sfaturile unui specialist în ce privește relația dintre părinte și copilul adolescent, te invităm să citești pe blog interviul cu Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut, care lucrează deopotrivă cu adulți și cu adolescenți și care te-ar putea ajuta să pui lucrurile în perspectivă și să iei primii pași în direcția potrivită.
Sebastian Zabulică: Cu ce rămâi când îți pierzi vederea în doar 2 săptămâni
Copilul obez la români – perspectiva medicului


Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.