EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2€ / lună
EN RO UKR

SCUT PENTRU UCRAINA

„Dopomoha”. Nu știm ucraineană, dar înțelegem „Dopomoha”. Înțelegem cu fiecare celulă a inimii și minții, deopotrivă, căci „Dopomoha” e „Ajutor”. Așa că asta facem. În luna în care împlinim doi ani de existență, ajutăm și facem #ScutPentruUcraina!

Când:

Unde:

Cu cine:

-

La toate punctele de trecere a frontierei dintre România și Ucraina e inimaginabilul suferinței umane. E nevoie de ajutor și dincolo și dincoace de granițe. Așa că, în luna în care împlinim doi ani de existență, lăsăm tortul și petrecerea la o parte, pentru vremuri când ne vom putea bucura cu toții și, gest cu gest, donație cu donație, ridicăm #ScutpentruUcraina!

Dacă vrei să te implici, poți să îți donezi ziua de naștere și să aduci puțin primăvară în sufletele celor care zilele astea așteaptă pacea în ger și ninsoare. Intră AICI și completează formularul!

Dacă nu e ziua ta, dar vrei să faci un gest de Bine, am pornit și o strângere de fonduri pe Facebook. Poți dona cu un singur click, AICI!

Telverde pentru acces la consultații medicale

Să te doară stomacul și să nu poți să spui și să ceri ajutor, prizonier al unei limbi pe care nimeni în jur nu o înțelege… Să simți că ți se taie suflarea și să explici doar cu mâinile că nu ai aer. Să te doară orice și să strigi „Au, mă doare!”, dar strigarea ta să rămână mută. Suferința ta să fie greu înțeleasă. Și, astfel, ajutorul să întârzie. E una dintre marile nevoi ale refugiaților ucraineni din România: să poate vorbi aceeași limbă cu un medic, atunci când au nevoie de un medic.

Așa că ne-am alăturat degrabă Telios Care în încercarea de a ușura măcar un mic, măcar unele dintre suferințele fizice ale celor care zilele acestea fug de război. Rezultatul? Acum există un call center medical gratuit pentru refugiați. Un număr de telefon pentru cei au nevoie de un sfat medical, de o consultație, de o rețetă. Numărul este 0040 37 37 87 805. La celălalt capăt al firului răspund, în limba ucraineană, medici de mai toate specialitățile – interniști, pediatri, endocrinologi etc. Ascultă, sfătuiesc, îndrumă. O resursă gratuită de a cărui importanță nu prea îți dai seama până nu ajungi într-o situație limită, așa cum se află astăzi zeci de mii de refugiați pe teritoriul României…

Dacă vrei să faci un Bine, nu a fost niciodată mai simplu: ajută-ne să ajungem cu vestea asta la cât mai mulți dintre ei cu un share la pagina noastră! Noi îți mulțumim!

Ajutăm ONG-uri care sprijină refugiați

Noi, la Zi de Bine, ne bazăm pe ONG-urile implicate la firul ierbii în ceea ce fac. Și iată că de doi ani, în fiecare lună ne luăm partener un astfel de ONG, alături de care ducem la capăt un proiect, în doar 30 de zile. Am zis de la început că obținem mai multe prin COLABORARE decât prin COMPETIȚIE și încă nu ne-am înșelat. Așadar și de data asta ne punem în slujba altor organizații și vrem să ajutăm cât punem.

Cel mai recent ne-am bucurat să-i sprijinim pe oamenii foarte muncitori de la Asociația Rădăuțiul Civic pentru a-și putea crește și susține capacitatea de organizare în această perioadă în care orele petrecute zilnic la graniță și toată pregătirea logistică pentru transporturile cu ajutoare esențiale și-au spus cuvântul asupra voluntarilor și întregului personal. O altă solicitare a venit din partea Uniunii Ucrainenilor din Romania – filiala Suceava. Am cumpărat degrabă 400 saci de dormit și un generator electric, ajutoare care au fost împărțite între o tabără de refugiați din Cernăuți și alte locații amenajate să primească refugiați, cum ar fi săli de sport.

Dacă reprezinți un ONG care nevoie de sprijinul nostru, trimite iute un email pe [email protected]

Dacă reprezinți o companie sau deții o firmă plătitoare de impozit pe venit sau profit și vrei să ne susții, poți redirecționa până la 20% din valoarea impozitului către o cauză socială, fără alt cost suplimentar. Îți mulțumim!

Dacă vrei o cale și mai simplă de a face Bine, poți dona prin transfer bancar într-unul dintre conturile de mai jos.

If you are looking for an even easier way to do some good, you can opt for a bank transfer into one of our accounts:

  • RON RO61BACX0000002013736000, UniCredit Bank
  • EUR RO34BACX0000002013736001, UniCredit Bank
  • USD RO07BACX0000002013736002, UniCredit Bank

Sucursala Drumul Taberei, str. Drumul Taberei nr. 82, sector 6, București / Branch Drumul Taberei, Address: Str. Drumul Taberei nr. 82, sector 6, Bucharest

Gesturi de Bine la AFI Cotroceni

La Sighet sunt ucraineni și de-o parte, și de alta a frontierei. Pe cei care au trecut granița îi vedem în fiecare zi la jurnalele de știri și începem să îi vedem și printre noi, pe stradă. Exodul mamelor, bunicilor și mătușilor epuizate. Au nevoie de noi în fiecare zi în care războiul nu se potolește.Dar mai sunt și cei care rămân la marginea țării lor. Care au venit până la doi pași de pace ca să își conducă soțiile, copiii, surorile, mătușile, bunicile și să vadă cu ochii lor că au ajuns cu bine la noi, la adăpost. Ei sunt cei care au rămas acolo, la graniță, după gard, în zilele de îngrozitoare așteptare. Și care au nevoie de noi.

Pentru toți am ridicat #ScutPentruUcraina!

În perioada 2-5 martie, am colectat gesturi de Bine la AFI Cotroceni! La final, am umplut 6 camioane cu aproape 20 de tone de ajutoare – unul cu apă (de la Coca-Cola) și restul cu alimente, pături, kituri de igienă pentru copii și femei, medicamente, suplimente și multe, multe altele. Mulțumim Secom Healthcare, NIVEA, E-BODA, Viggo Tailoring, Unilever, Doctor Swiss, Romaqua. O contribuție semnificativă, pentru care suntem recunoscători, a venit din partea PharmaGenix.

Trei dintre camioane le-am trimis la Sighet – de-o parte și de alta a graniței. Alte două le-am înghesuit într-un tir care a parcat în curtea celor de la Asociația Ave Copii, ONG partener din Republica Moldova, acolo unde criza refugiaților este de la o oră la alta mai aproape de catastrofă umanitară. Al 6-lea a mers la #ZideBineMoldova, unde colega noastră, Georgiana Vieru Horoșincu va distribui produsele punctual, în funcție de nevoile tot mai mari de la granițe.

Putem să numărăm atâtea camioane îndreptate spre cele mai nevralgice puncte din țară la ora actuală doar pentru că i-am avut alături pe cei de la Grupul Menatwork, care tare ne-au ajutat cu transportul, și Display Grup, care ne-au donat mai multe cutii și lucruri pentru înfoliat decât putem noi număra.

Ah, și am mai pierdut șirul numărătorii și la voluntari – sortat, pus în cutii, cărat, așezat pe paleți – fiecare apel avea răspuns și rezolvare în cateva minute de la anunț. Mulțumim tuturor, nici nu vă știm numele multora dintre voi – ați îmbrăcat vesta portocalie și ați devenit colegii noștri pentru una, două, patru zile. Ajungem MARI, Cercetașii României – “Ferdinand I” București, Termene.ro – veni-va ziua în care ne vom reîntâlni să povestim în tihnă despre zilele astea în care n-am apucat să vorbim prea mult – mâinile noastre, însă, au comunicat non stop.

Rămânem profund recunoscătoare oamenilor de la AFI Cotroceni, care patru zile au răspuns la toate telefoanele noastre, ne-au învățat ce și cum trebuie făcut în depozit, ne-au salvat când ne-am rătăcit pe la lifturi, au oferit vouchere pentru hrănit toți voluntarii… Buni oameni! Minunat parteneriat. Mulțumim, ne-a plăcut mult de tot la mall!

Mergem împreună!

Două, maximum trei minute la telefon cu partenerii noștri strategici de la Lidl Romania când am pornit #SCUTpentruUCRAINA. Am auzit atunci doar două cuvinte spuse clar și răspicat: „MERGEM ÎMPREUNĂ!” Și gata! Două tiruri pline ochi cu produsele de care au nevoie refugiații de pe partea cealaltă a graniței de la Sighet au pornit la drum. Sunt mulți care au reușit să treacă la noi, dar sunt încă foarte mulți care au rămas dincolo, în frig, fără haine, fără mâncare, fără apă, fără nimic. Iar numărul acestor oameni tot crește.

Lidl România a donat 2 tiruri de câte 20 de tone de produse fiecare. Toate proviziile au fost încărcate apoi în camioanele DSU, care ne-au ajutat încă o dată să ducem ajutoarele în siguranță la destinație, în Ucraina. Două tiruri de ajutoare. Lidl, mulțumim că mergem împreună pe atât de multe drumuri!

Later edit: Cu o săptămână înainte de Paște, mai primim un telefon de la Lidl. Vreo 80 de paleți cu apă, sucuri, compoturi, conserve și alte alimente sunt gata să le trimită în Ucraina. Zis și făcut! I-am sunat și noi mai departe pe prietenii de la Rădăuțiul Civic să vedem cum ne putem organiza împreună, ei fiind atât de aproape de graniță. În final, un tir plin a plecat din Rădăuți spre ONG-uri din Ucraina care distribuie mai departe alimentele spre Harkov, Kiev, Ternopil și alte localități.

#ScutPentruSpitale în Ucraina

Fix acum doi ani de zile se năștea Asociația Zi de Bine. Când izbucnea pandemia. N-am mai avut lansarea pe care ne-am fi dorit-o. Altele erau prioritățile, așa că am făcut #scutpentruspitale… Plănuiam sărbătoare mare la aniversarea a 2 ani. A izbucnit războiul în Ucraina. Pare că nu ne iese cu tortul… Nu prea îți vine să mănânci când te uiți ce se întâmplă la granițe. Și totuși ce am văzut ne-a umplut de mândrie și de bucurie. Nu degeaba tot spunem de Bine despre oamenii din țara asta. Și ne-am spus că nevoia e deja acoperită de această societate civilă absolut spectaculoasă în astfel de vremuri. Atunci a sunat telefonul. „- Sunt Eliza Barnea și te sun din partea…, am o listă de nevoi medicale din partea a trei spitale din Lviv”.

O listă lungă cu ecografe, pături de spital, aparatură pentru sălile de intervenție chirurgicală, dispozitive medicale pentru dezinfecție și sterilizare, aparate de laborator și medicamente. Primul pas a fost să verificăm sursele. Cel mai greu a fost să confirmăm că lista corespunde necesităților și a fost cu adevărat un apel pornit din Lviv. Ore întregi de așteptări și de telefoane – din sursă în sursă, până la sursa oficială, cu antet. Știți ce a fost ușor? Două lucruri: MedLife și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

S-au strâns 30 de tone de materiale, Medlife nu doar că a acoperit toată lista, dar a și adăugat la ea echipamente medicale esențiale în aceste momente. Felicitări pentru efortul fantastic! Nici nu ne putem imagina ce a însemnat din punct de vedere logistic! Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – un rezumat al contextului și o întrebare: „Puteți asigura transportul?” Tot o chestiune de secunde până la DA. Felicitări, DSU! Toate materialele, aparatura, medicamentele au fost încărcate și în noaptea de 27 februarie, după 3 zile de conflict militar, convoiul a plecat spre Ucraina. Ce senzație de deja vu! Ca și în 2020, când apărea pe lume Zi de Bine, am început al treilea an de viață tot cu un #scutpentruspitale, de data asta pentru Ucraina.

#ScutPentruSpitale în Ucraina

Al doilea convoi medical cu destinația Ucraina l-am organizat alături de Medici Fără Frontiere (MSF), una dintre cele mai puternice și mai credibile organizații internaționale. Împreună ne-am unit forțele și am trimis la drum întins camionul cu medicamente și alte materiale medicale de care au nevoie răniții și refugiații înfrigurați după zile pe drum infernal, oameni bolnavi peste care a venit războiul și i-a lăsat fără tratamente. Din nou, fără sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care a asigurat transportul, totul ar fi fost mult mai greu, dacă nu cumva cu adevărat imposibil!

0
Numărul
total de
proiecte
0
Numărul total
de comunități
ajutate
0
Numărul
total de
donatori
0 mil
Valoarea
totală
aproiectelor
Vești și Povești
Sebastian Zabulică: Cu ce rămâi când îți pierzi vederea în doar 2 săptămâni
Despre Sebastian am aflat dintr-un articol de pe Libertatea. Tânăr, frumușel,...
Vești și Povești
Copilul obez la români – perspectiva medicului
Dr. Florin Ioan Bălănică este medic specializat în medicina stilului de viață,...
Alte Proiecte în desfășurare
2024
Ne-am obișnuit să separăm școala de viață. Să ne gândim la copii ca la niște vase care trebuie umplute cu informații. În realitate, vasele sunt deja pline, uneori cu experințe de care nu avem habar. Cum faci școală cu un copil flămând? Sau cu unul neglijat? Sau al cărui părinte e bolnav? Pentru că educația nu e doar despre educație, construim o comunitate în jurul Școlii nr. 36 din București, ca să fim sprijin real pentru elevi, părinți, profesori. Toți, împreună
2024
NEpierdute e promisiunea noastră că punem într-un cufăr, la Centrul Comunitar Zi de BINE, toate cele pe care oricare dintre noi riscăm să le pierdem după o vârstă - cheful de viață, prieteniile, direcția zilei, mobilitatea, capacitatea de învățare, sănătatea. Un proiect pentru starea de BINE a seniorilor noștri.

Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.

AM AJUNS PÂNĂ AICI PENTRU CĂ NE-AȚI SUSȚINUT!

Pentru ce ați făcut pentru comunitățile voastre, numele vostru merită rostit!

SPONSORI GOLD

SPONSORI SILVER

PARTENERI

UNION OȚEL ■ OCEANIS SEAFOOD ■ DONTPAYFULL SRL ■ ROLEXGEL ■ R SYSTEMS COMPUTARIS EUROPE SRL ■ CUBUS ARTS ■ DST SMART ■ G COSTACHE GRUP SRL ■ METALTEX SRL ■ POT CONSTRUCT PROJECT MANAGEMENT ■ LEVIRON ■ ANA PHARM ■ WEG FRIGHT ■ EBODA ■ BORDAS IND GROUPS OF ALUMINIUM ■ FARMACIA FIOLY ■ ECO AMBIENT SRL ■ ROFAROM SRL ■ COMNILIS PROD ■ LATIN PACK & SPICES ■ TECOTEHNIK ■ AGMI ■ OPTIMAL AUTO EXPERT ■ JOLLY-IDEA SRL ■ ERATA IMPEX ■ FOTO SERVICE SRL ■ SISTEME FEROVIARE SI TELECOMUNICATII ■ NEEB LOGISTIC ■ BIO CIRCLE SURFACE TECHNOLOGY ■ ELF EXPERT ■ REAL QUALITY CONSTRUCT ■ PRODUSE MOLDOVENESTI SRL ■ QTAX SERVICES ■ JUMBO TRAVEL ■ GLOBAL LINK SRL ■ DELICATESE FLORESCU ■ VALENTIN HORIA SELARU ■ ALL CONSULTING SERVICE SRL ■ CARPENSUDOR ■ INRECO BITUMEN ■ EXPERT CLASS ■ INVEST SERVICII COMERCIALE SRL ■ FERMA LA BUNICI ■ INITA 1996 SRL ■ G-U FERROM COM SRL ■ RIVER COMPANY SRL ■ AUTO OVARON ■ ACTIV LEX INSOLVENTA ■ AVOCAT VALENTINA MUSAT ■ DAYSORI FARM SRL ■ EUCOM BUSSINESS LOUNGE ■ STEFMAR STORE ■ KOFOR SRL ■ BASIC SUPPLY ■ FLUENT DISTRIBUTION SRL ■ DACIC TRANZACT SRL ■ MAKTIMPEX SRL ■ ACO DISTRIBUTION ■ EURO 1 M&S IMPEX ■ MAGNUM HEATING ■ PERSONAL CREDIT ADVISORS ■ SEPCO SERV ■ OLTEANU IGNATOVICI ■ TAXENSE ■ MIRAMARVET DISTRIBUTION ■ CONTAUDIT BUSINESS PARTNER ■ APCNER IASI ■ VALSILE C&I ■ OROMAR TEX HOUSE ■ AGRO INTERMED ■ ADORE ME ■ IPTE RO ■ PROCONTA EXPERT ■ ELRO ■ HAPPY LAB DESIGN STUDIO SRL ■ SELCAR INTERNATIONAL ■ INTRAPOWER TRADING ■ VIRANDI GROUP ■ BEIERSDORF ■ NEOBLADY CONSULTING SRL ■ UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE ■ AVIROMS RENT A CAR ■ VIGO FASHION INTERNATIONAL ■ PARMEL GOMMA ■ YUNGFRAU COMPANY ■ POLITES ONLINE ■ PUN INTENDED SRL ■ FLORIN PASAT ■ ECOREC ALBA ■ PIVA AUDIT CONT EXPERT ■ PLAMETCO SRL ■ NU ORICUM SERV ■ DEEBO INTERNATIONAL ■ DR SWISS ■ PRIOR MEDIA GROUP ■ PIATA DE BUSINESS ■ INSERV Aqua ■ BAYER SRL ■ BRAND DISTRIBUTION GROUP ■ XWIKI SOFTWARE ■ GLOBAL NAVAL PRODUCTION ■ EPAGOGA INCISIVA ■ PRO TEHNIC ■ AUTO CRIS ■ COTROCENI PARK SA ■ AVATAR SECURITY ■ BORA TEGLAS SI ASOCIATII ■ PARTIZAN IMPEX SRL ■ APROBAT.RO ■ FINE GROOMED ■ BRICK DEPOT DACRIS IMPEX SRL ■ BIROUL NOTARIAL INDIVIDUAL BAZGU MARIANA ■ ENVIROTRONIC SRL ■ ROMRUL CONSULT SRL ■ FACILITIES MANAGEMENT SERVICES SRL ■ BD AUDIT CONSULTING ■ PROFI STIL SRL ■ TULEA STATISTICS ■ NEW ESSENCE TRADE SRL ■ RESSOLVE IPURL ■ VLAD CONSTANTIN UNGUREANU ■ TOADER STREZOIU ■ INTERFRIG PLOIESTI SRL ■ VIA CARPATIA CONSULT SRL ■ WISE EUROPE ■ PUICAN ANISOARA DANIELA ■ CABINET CATANA CLAUDIA-MANUELA ■ XANDRANET SRL ■ TEILOR INVEST EXCHANGE SRL ■ CUPONIX SRL ■ PAROHIA ORTODOXA LISA ■ LOFTREK SRL ■ STEIGER SRL ■ CELO INDIVIDUAL TRADE SRL ■ TERON SYSTEMS SRL ■ AIR TECH SOLUTIONS SRL ■ NEOTECH SRL ■ ZEXE COFETURI SRL ■ PUBLIVAS SRL ■ THE WINEDERERS ■ LISTA TECH SRL ■ DEACONESCU TEODOR – RAZVAN ■ GHEORGHISOR RADU ■ GROMAT-TIM SRL ■ ESM GLOBAL LOGISTIC SRL ■ RELCRIS CONSULT SRL ■ BIO ENERGY WATER SRL ■ X-PAND SRL ■ FLASH OFFICE SOLUTIONS SRL ■ SOCOMAT COM SRL ■