Sănătatea psihică a românilor este, încă, un subiect pe care-l evităm. Îl evităm cu jenă sau chiar cu profundă rușine. E atât de vechi și de bine înfipt în ADN-ul nostru acest stigmat, încât ne desconsiderăm suferințele psihice și suferim în tăcere până când e prea târziu.
Dar, chiar și cu tabuul care însoțește boala psihică și care amână periculos diagnosticul, știm că, în România, 20% din populație suferă de boli psihice. 2 din 10 oameni! Plus cei de care nu știm, pentru că nici ei nu știu de ce se simt atât de rău, de ce le e viața atât de greu de dus și se tem sau se rușinează să meargă la psiholog sau psihiatru.
Pentru oamenii care s-au pierdut pe granița dintre realitate și vis, pentru oamenii care au pierdut bucuria de a trăi, de a se mișca, de a face doi pași în lumina soarelui, am făcut acest proiect. Pentru oamenii internați la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din Bălăceanca am construit un loc special care să îi ajute să-și dorească să iasă din izolarea cruntă în care îi ține boala – o grădină terapeutică!
Dacă în alte țări grădinile terapeutice sunt chiar obligatorii la spitalele de psihiatrie, unde oferă suport principal ca terapie ocupațională, în România însă, astfel de spații sunt o raritate, deși studiile indică beneficii clare – reducerea tensiunii arteriale și musculare, reducerea stresului și îmbunătățirea stării psihice chiar până la reducerea medicației.
Semințe de BINE
„Domnișoară, la noi nu se mai uită nimeni ca la niște oameni! Pentru noi nu mai e nimic afară!” – asta ne-au spus pacienții la prima vizită la spital. Acolo sunt internați aproximativ 200 de pacienți, mulți dintre ei cu internări recurente, pentru care spitalul a devenit „acasă”. Cei care vin aici suferă de boli psihice precum demență, depresie, schizofrenie, sau tulburări de personalitate. Dar înainte de toate sunt oameni, care înainte de debutul bolii trăiau o viață ca a noastră. Unii dintre ei sunt foști profesori, alții sunt oameni care au făcut lucruri extraordinare în viața lor, unii în continuare visează să ajungă pictori, iar un domn a ajuns la spital după ce i-a murit mama. Pur și simplu a înnebunit de durere și nu a mai putut face diferența între realitate și închipuire. Am făcut cunoștință cu toți, iar medicii ne-au spus cele mai impresionante povești.
Pentru a determina ce am putea face pentru a le arăta că sunt văzuți și că nu au fost uitați, am avut discuții cu conducerea spitalului, cu medicii psihiatri, cu asistenții sociali de acolo. Și deși cu o floare nu se face primăvară, cu câteva răsaduri bine alese și un loc amenajat pentru ele, poate să fie vară tot timpul pentru pacienții internați în Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu. Medicamentele țin sub control afecțiunea de care suferă, însă grădina terapeutică pe care am amenajat-o le oferă un ROST. Într-o lume în care nu-și mai găsesc locul, se vor simți din nou utili, mâinile lor vor produce ROD.
Cu cine?
„Știe cineva pe cineva care știe cum se face o seră?"
Așa a început colaborarea noastră, că doar nu vă imaginați că ne-am pricepe la ridicat sere. Era Iunie când am aruncat întrebarea pe Facebook. Câteva ore mai târziu primeam un telefon de la Cristi de la Microgreens. I-am povestit cu entuziasm și n-a mai trecut mult până când ne-am văzut la locul faptei.
Cristian Tudor, Vlad Zorzonel și Stelian Mustea sunt parteneri la Microgreens România și am avut ocazia să-i cunoaștem mai puțin la povești și mai mult la muncă. Au proiectat sera, au negociat sume, au negociat timp, au dat la lopată, au tras cabluri, au plantat răsaduri și au stins ultimii lumina de fiecare dată. Pro bono, pentru un domeniu deloc fancy – pacienții de dincolo de zidurile înalte.
Munca la Grădina terapeutică a fost coordonată de ei. Mulțumim!
Super temperaturi și Super voluntari
În primele zile ale lunii Iulie ne-am concentrat pe definitivarea planurilor și strângerea de fonduri. Când ne-am apropiat de suma necesară au intrat în pâine excavatorul și basculanta. Au făcut echipă bună împreună. După delimitarea zonei în care a fost amenajată sera, am adus pământ și am nivelat terenul. În săptămâna 20-26 Iulie au fost aduse la spital toate echipamentele necesare – de la instalația electrică până la cea de irigație.
Ultima săptămână din lună a fost cea mai intensă. Vremea ucigătoare – cele mai călduroase zile ale anului. Nu degeaba-i spune lui Iulie Cuptor. Împreună cu prietenii de la Microgreens și voluntarii de la Bikers for Humanity am construit paturile de lucru, le-am pus folie, turbă și perlit. A fost ridicată structura metalică, acoperită cu folie, așezate ventilatoarele, instalațiile electrice și de irigare. Totodată, am fost amplasate foișoare de lemn, care să țină umbră tocmai în zile ca astea din luna lui Cuptor.
Deși foarte călduroasă, a fost cea mai faină săptămână din proiect. Pe bikeri, de obicei, îi auzi din depărtare și-ți vine să te dai deoparte. Zgomotul motoarelor lor te fascinează dar în același timp, filmele cu motocicliști tatuați și înspăimântători au lăsat urme în imaginația noastră. Etichete. La fel cum au și pacienții pentru care ridicăm grădina terapeutică. Dincolo de etichete însă, băieții de la Bikers for Humanity sunt o gașcă de-a dreptul spectaculoasă. Când e de muncă, nu-i mai oprești. Și când cele 50 de grade din seră îi toropesc, dau drumul la apă, se răcoresc și-o iau de la capăt. Guys, you rock!
Final touch!
Simțeam că lipsește ceva în tot cenușiul Spitalului. Lipsește culoarea. Și muzica. Un telefon… și Amina, Ana și Alex, studenți la Arhitectură își încarcă pensulele în mașină și se ocupă de aprovizionare. Se consultă întâi cu Gili, pacient al Spitalului de vreo… dintotdeauna parcă. Îi știe fiecare cotlon și fiecare gri. Și-a petrecut aici o viață, de pe vremea când, student fiind a suferit o traumă care l-a făcut ca, din când în când, realitatea și imaginația să se împletească așa de mult încât i-a fost greu să mai înțeleagă care ce e. Gili ar fi vrut să fie pictor. Până la expoziția la care visează, desenează pereții spitalului. Le-a fost ghid celor trei prieteni și pe 30 iulie, de la răsărit până la apus, au dat grădinii terapeutice culoare.
Ultima zi a lunii a fost cea a bucuriei împărțite. Era puțin după micul dejun și, pacienții, timizi – era cam multă lume după gustul lor, s-au retras în saloane. Când, deodată, s-a auzit pianul Cătălinei. Cătălina Chilimari. Corporatist. I-am spus cine-i va fi publicul și, fără ezitare, și-a luat partiturile și a venit. Sunetele i-au făcut întâi curioși. Apoi nerăbdători. Și, rând pe rând, s-au adunat în fața grădinii lor și s-au pus pe zâmbit. Bine, zâmbetul se poate să fi fost stârnit și de Iulia Violin. A fost o explozie de bucurie. Așa cum e și ea de altfel. A cântat cu bucurie, a cântat plină de viață, ca și cum ar fi fost la Ateneu.
Rând pe rând, pacienții au intrat în seră, au pus semințe. Mâinile lor răsucind pământul, concentrarea din momentele în care fiecare bob se așeza pe patul de cultură și apoi bucuria. Asta e imaginea pe care am luat-o în inima noastră de la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu unde, împreună cu voi, cei care v-ați donat ziua de naștere, am construit în Iulie Grădina terapeutică. Vă mulțumim, prieteni!
Pacienții Spitalului de Psihiatrie din Bălăceanca au primit în dar o seră cu răsaduri și plante
De ziua ei, Melania Medeleanu face o Grădină terapeutică la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu
Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.
