În România, o furtună perfectă înghite adolescenți pe bandă rulantă, și pe părinții lor după ei. Dependențele în rândul tinerilor, de la consumul de substanțe până la cele comportamentale, încep tot mai devreme și, într-o lipsă acută de centre specializate și de specialiști formați pentru a interveni, ajung taifunuri care vor mătura societatea.
Noi am răspuns deja unei părți a acestei crize prin înființarea Centrului CREAATiV la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, primul centru rezidențial de tratament pentru adolescenții dependenți din România, de stat. Și am demonstrat că tratamentul integrat, într-un spațiu prietenos și specializat, este posibil și eficient. Problema este ce se întâmplă după CREAATiV, în lipsa centrelor de zi și a specialiștilor care să ofere servicii de tratament și post-cură.
Acolo unde e acum un hău vrem să construim o punte, între familiile disperate și soluțiile post-cură, astfel ca niciun adolescent să nu fie lăsat în urmă din cauza lipsei de specialiști în zona în care locuiește. O rețea națională de suport în sănătate mintală și adicții la minori. Formare continuă și supervizare. O hartă pe care să vedem în fiecare județ al țării la cine putem apela pentru sprijin când până și prietenii ne întorc privirea..
De la un centru de tratament la o viziune națională
În ultimii ani de zile, secţiile de psihiatrie de copii s-au confruntat tot mai des cu patologia consumului de substanţe psihoactive, consum „ascuns” în spatele tulburărilor de comportament sau episoadelor de depresie și însingurare, pentru care minorii sunt de fapt aduși la internare. Descoperite în cadrul anamnezei, aceste tulburări legate de consumul de substanţe sunt tratate medicamentos, însă intervenţia terapeutică este limitată.
Centrul C.R.E.A.A.T.i.V. a apărut din nevoia de a umple această lipsă de servicii specializate. Un gând care a prins viaţă din momentul realizării că, în România, în 2024, nu exista niciun centru, de stat, care să ofere îngrijiri rezidenţiale profesioniste, de psihiatrie și psihologie, copiilor și adolescenţilor care se confruntă cu probleme legate de consumul de substanţe. Cu susținerea partenerilor noștri strategici, am putut dezvolta aceste servicii în cadrul unei secţii de psihiatria copilului și adolescentului, la Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina, ceea ce le face accesibile și gratuite.
Cu toate astea, la un an de zile de activitate și 100 de copii internați, am văzut foarte clar că inexistenţa unei colaborări instituţionale cu alte structuri, post spitalizare, care să asigure continuarea psihoterapiei ulterior externării, crește semnificativ riscul recăderii, mai ales că minorii din zone îndepărtate nu pot fi monitorizaţi de către specialiștii din spital. Durata internării este de o lună de zile, după care fiecare copil se întoarce din mediul în care a plecat și care îl predispune la consum. În acest punct, am resimțit acut nevoia unei reţele naționale de oameni formați să poată prelua și urmări evoluţia copilului și a familiei acestuia.
Suport, acolo unde ești
Dependenţa la persoanele sub 18 ani destructurează întregul sistem existenţial al copilului, este afectată nu doar sănătatea fizică și psihică a consumatorului de substanţe, ci întregul său sistem funcţional relaţional. Dependenţa destructurează și afectează grav relaţia cu părinţii, cu fraţii, relaţia cu școala prin exmatriculare, repetenţie, stigmatizare. Intervenţia reușită în adicţiile la minori trebuie să fie extinsă și să includă familia.
Dr. Irina Minescu – Manager Spital Voila, coordonator echipă terapeutică, medic psihiatru copii și adolescenţi
Plecând de la această concluzie și căutând să oferim susținere nucleului familial acolo unde se află el, am început să lucrăm la dezvoltarea unei rețele naționale de suport. Programul nostru își propune ca printr-o serie de module online să ofere o bază teoretică și practică de înțelegere a fenomenului adicțiilor și a intervențiilor posibile în acest domeniu, cu accent pe cele cu utilitate în practica de cabinet. Ne adresăm în primul rând psihologilor, dar și altor specialiști în sănătate mintală (asistenți sociali, foști consumatori implicați în grupurile de tip AA) care au deja experiență clinică și doresc să aprofundeze elemente specifice tulburărilor adictive.
O rețea conectată, cu un obiectiv bine definit. Un ecosistem național de suport integrat pentru tinerii vulnerabili, cu oameni formați în tratarea și gestionarea dependențelor.
Parteneriatele noastre cu echipa medicală a Spitalului de Psihiatrie Voila și cu dr. Eugen Hriscu și echipa sa de la Clinica Atelier Psy, prima clinică care s-a ocupat cu tratamentul dependenţelor în România, a mobilizat și antrenat resurse umane și instituţionale, făcând posibil programul terapeutic CREAATiV. Continuăm în aceeași formulă și pentru formarea rețelei naționale de suport. Temele abordate sunt: Introducere în (neuro)știința adicțiilor, elemente de interviu motivațional, tehnici de tip cognitiv-comportamental, elemente de psihodinamică a adicțiilor, interacțiunea cu familia consumatorului dependent. Un loc important va fi rezervat supervizării cazurilor aduse în discuție de participanți.
Dacă vrei să faci parte din următoarea grupă de specialiști formați, te invităm să ne scrii un email la [email protected]. *** În acest moment, formarea pe care o oferim în acest program nu oferă puncte de formare continuă recunoscute oficial de CPR și nu poate fi folosită într-un proces de reatestare profesională.
Tips & Tricks pentru o zi de naștere donată cu succes


Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.