EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2€ / lună
EN RO UKR

Data

25 mai 2022
Finalizat

Locație

Centrul Comunitar Zi de BINE
Str. Uranus 150, etaj 1, București

Psihiatrul, pacientul cu Alzheimer și aparținătorul, la un ceai

Poate că titlul sună a început de banc, dar de fapt vorbim cât se poate de serios.

Și ce vrem să spunem de fapt e că ne bucurăm tare că s-a discutat deschis și sincer la prima întâlnire ȚINE(mă)MINTE! pe care am organizat-o la Centrul Comunitar Zi de Bine, între pacienții cu Alzheimer, aparținători și specialiști – dr. Corina Pânzaru, medic psihiatru și Șef de Secție la Spitalul de Psihiatrie Obregia, dr. Dana Filip, medic de familie și dr. Tatiana Popescu, consultant medicina stilului de viață.

Ne-am bucurat tare să vedem că invitații noștri s-au simțit destul de în siguranță în spațiul și cadrul pe care l-am creat pentru aceste întâlniri încât au putut să se deschidă, să povestească experiențe supărătoare prin care au trecut, chiar punând în discuție felul în care au fost primiți de specialiștii în care și-au pus încrederea, cum au gestionat relația cu ei, cum s-au simțit cei dragi în urma tratamentelor și în definitiv, să pună în discuție menirea și vocația profesiei de psihiatru și cum este ea înțeleasă în România față de alte țări.

   

Toate remarcile și experiențele împărtășite au fost primite cu înțelegere, empatie și clarificări. Am discutat despre importanța de a merge cât mai devreme la medic pentru ca declinul cognitiv minor să devină major cât mai târziu și despre „frica de Spitalul 9” ca două fețe ale aceleiași monede, navigând care ar trebui să fie pașii de făcut, de la medicul de familie, la neurolog, la psihiatru și ce e de așteptat de la fiecare medic în parte. Asta, în special după ce o doamnă din public a simțit să mărturisească: „Eu sunt la început, sunt singură și încerc să-mi imaginez ce urmează, dar sunt plimbată între psihiatru și neurolog și nu înțeleg cine poate să mă ajute de fapt. Mă preocupă să fac tratamentul corect și nu știu de la care specialist ar trebui să-l primesc…”

   

„Eu sunt singură.” Când un om începe să îți vorbească folosind aceste cuvinte, parcă-ți tace și inima… Din fericire, am avut alături specialiști care au știut ce să spună în fața unei astfel de mărturisiri. Ascultând coversația lor ne-am dat seama din nou cât de mare este nevoia de un astfel de proiect precum ȚINE(mă)MINTE! Și am reținut această concluzie: „Orice frică are un impact psihologic foarte mare, te împiedică să acționezi, să faci ce e bine pentru tine. Este important să fiți preocupați, dar nu supra-preocupati, nu obsedați, nu plini de frică.”

Multe altele s-au mai spus și multe au ajuns pe carnețelele cu notițe ale aparținărilor. Tragem noi concluzia că a fost cu folos toată treaba și pregătim următoarea ediție. Până atunci, am trecut și noi frumos, pe curat, cele mai importante sfaturi de ținut minte de la specialiști. Le poți citi AICI.

Organizator

Asociația Zi de Bine
Telefon
+40 725 565 375
Email
[email protected]
Website
https://zidebine.ro

Nu poți să participi însă dorești să susții activitatea Asociației Zi de Bine?
Poți face acest lucru printr-o donație, folosind butonul de mai jos.

Îți mulțumim că faci Bine!