„Voi muri cu adevărat atunci când se va duce și ultimul om care poartă cu sine amintirea existenței mele. Atunci voi fi cu adevărat mort, când nu voi mai exista în memoria nimănui.”
Irvin D. Yalom
Atunci când pierdem pe cineva drag, viața noastră se schimbă în feluri nebănuite. Ne-am dori să vorbim cât putem despre cine a plecat departe, să-i păstrăm vie amintirea, dar de multe ori în jurul nostru este doar tăcerea grea. Ne este tare greu să ascultăm pe cineva care este în doliu, pentru că frica de moarte este frica noastră cea mai mare. Însă, pentru noi toți, este în același timp singura promisiune pe care ne-o face viața. Și, totodată, ce face ca viața să fie atât de prețioasă.
Ne-am gândit îndelung cum am putea păstra amintirea cuiva vie, peste ani și ani. Cum să creăm acel spațiu în care poți să-ți spui durerea, dar și amintirile dragi pe care le porți cu tine mereu în suflet. Ba mai mult, cum ar putea cineva care nu mai este fizic aici să fie amintit când și noi ne vom fi dus după el. Așa s-a născut www.plantatiinamintire.ro.
La început a fost site-ul unde am pus împreună 100 de povești de dor despre cei plecați, scrise de cei rămași în urmă. Apoi, poveștile au prins viață la Lugoj, în noiembrie 2022, unde am amenajat primul parc de mesteceni care șoptesc amintirile peste ani și ani.
Cercurile infinitului, la Lugoj
Imaginează-ți 100 de mesteceni răspândiți pe 6000 de mp și în mijlocul lor un Ginkgo biloba înalt și falnic, cu frunzele lui în formă de evantai unduindu-se în vânt, paznic peste pământul în care a fost sădit.
Era sâmbătă, trecut de ora 10.00, la final de noiembrie 2022, când ne-am strâns în Lugoj, în tihnitul Banat, câteva zeci de oameni, unii veniți chiar de prin vecini, dar alții de tare departe, după ce au mers chiar și câte 9 ore cu trenul de noapte. A fost prima zi în care am pășit împreună pe aleile pe care le-am trasat în formă de infinit.
„Plantez un copac pentru omul care cânta când punea masa, care stătea la povești cu doamna de la magazin, care era stâlpul familiei și care, până în ultima clipă, a avut grijă de cei din jurul lui. Plantez un copac pentru omul care la rândul lui a plantat copaci, a construit, a transformat, a reparat, a venit cu soluții și idei și a lăsat atât de multe în urma lui” – Alina Bianca Șuteu, în amintirea lui Sorin Eugen Morariu.
Oamenii au venit cu emoție, nimeni nu mai fusese într-un astfel de parc, vreodată, pentru că noi l-am făcut pe primul din România. S-au luat în brațe, au plâns, au zâmbit, au șezut pe bancă și au citit cu voce tremurândă poveștile scrise de ei sau de ceilalți.
Au venit de aproape sau de departe, din Brașov, București, Craiova, Timișoara sau chiar Plopeni, Prahova. Oameni legați de Lugoj prin ițele sufletului și al dorului nespus. Telefoane video și mesaje multe pe WhatsApp – pentru că mulți ai lor sunt peste graniță – în Italia sau Belgia – și și-au rugat rude și prieteni să ajungă la Lugoj să își aleagă copacul preferat și să monteze pe el codul QR care duce la povestea celui în numele căruia am plantat copacul. Citește și tu poveștile AICI.
Un gest aproape sacru pe un teren care a fost odată hipodrom, mai apoi teren de fotbal și în final loc abandonat. Teren care, din uitare, a prins viață și acum va primi cu crengile deschise pe cei care vor căuta tihnă în parcul nostru de dor din Lugoj.
Mulțumim tare lui Andrei Condoroș, Mircea Raia, Mihai Cotolan și echipa lor de peisagistică, cei care ne-au ajutat să facem infinituri de Bine la Lugoj!
Mulțumim Primăriei Lugoj – primii care au avut deschidere pentru ideea noastră și totodată cei care vor avea grijă de parc în continuare.
Prima întâlnire de doliu și dor la București
Proiectul Plantați în Amintire ne-a adus aproape poveștile de viață ale celor care nu mai sunt. Dar ne-a mai adus aproape și gândul că avem nevoie să strângem rândurile în jurul celor care au pierdut.
Astfel ne-am propus să organizăm – ca parte din proiect – și o serie de discuții deschise despre doliu și dor la noi, la Centrul Comunitar Zi de Bine, într-un spațiu cald și sigur.
Prima întâlnire de doliu și dor a avut loc vineri, 9 decembrie, unde le-am avut ca invitate pe:
Rucsandra Pop, scriitoare și antropoloagă, care a adunat recent amintiri colective și experiențe prin instalația performativă ORICE MOARTE E O POARTĂ (19-29 noiembrie la ArtHUB);
Camelia Rangu (Popescu) care coordonează proiectul Mame cu brațele goale, proiect artistic și educațional pe tema pierderii de sarcină. În ultimul an proiectul a adunat peste 100 de povești ale mamelor din toată țara, a inițiat grupuri de suport pentru mame, întâlniri cu medicii și o expoziție de fotografie;
Alexandra Rădulescu, care și-a dorit să creeze un mic “ghid” cu resurse pentru oamenii care trec prin pierdere, pe NESFÂRȘIT.RO;
Nora Neghină, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală și terapie de familie, coordonatoarea Programului Inteligența Relațională elaborat împreună cu Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie:
Lorena Sofia Mardale, psihoterapeut specialist și consultant EMDR acreditat de EMDR Europe, cu specializări în hipnoza ericksoniană, terapie scurtă strategică, constelații sistemice, psihotraumatologie și metoda propoziției intenției sau terapie de cuplu.
Am vorbit despre cum facem față pierderii, despre frica de moarte, despre nevoia de a discuta deschis cu copiii despre moarte, despre faptul că nu există reguli despre ce să simți sau să nu simți atunci când pierzi pe cineva drag. Despre tipuri de doliu. Despre furie, vinovăție și rușine. Despre doliul care este complicat pentru că poate fi și despre lucruri pe care nu le-am avut vreodată sau despre versiuni ale noastre pe care nu am ajuns să le cunoaștem.
Vor mai urma. Te așteptăm cu drag, dacă simți că și ție ți-ar face bine să vorbești despre dorul tău!
O sută de mesteceni, adoptați de oamenii care și-au pierdut apropiații
Primul parc „Plantați în Amintire” din București
Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.
