Speli, storci, usuci, repeți. Te bucuri de curat și de proaspăt și de alb și de energia aia bună a rufelor proaspăt spălate. Destul de simplu, dacă…
DACĂ ai curent. DACĂ ai apă. DACĂ ai o mașină de spălat automată. Și dacă nu e cu funcție de uscare, atunci trebuie să ai loc de întins rufele la uscat. Vara mai merge și afară, DACĂ ai verde sub picioare și nu ți le aruncă vântul direct în noroi și gunoaie. Dar iarna… tot ar trebui să ai mai mult de o cameră în care stai cu toți ai tăi. Și aia încălzită. DACĂ ai lemne…
La marginea localității Sânpaul din județul Cluj, vreo 400 de oameni, bătrâni, tineri și copii, câte 3 generații una peste alta în așezări ilegale, își drămuiesc zilele în jurul lui DACĂ. Și cumva tot reușesc să-și trimită copiii curați la școală. Cât de cât. Măcar pentru cele opt clase… că n-are nimenea bani de liceu la Cluj.
Se poate să fie (mai) BINE. Curat. Și simplu. DACĂ amenajăm o spălătorie comunitară care să strângă în jur copiii la teme și mamele la șezători și ateliere dedicate lor. Așa că în noiembrie, facem #picăturideBINE – spălătorie comunitară în Sânpaul.
Viața de după gard
La 20 de minute de Cluj, în localitatea Sânpaul, se muncește de zor. Grădiniță, școală, dispensar, primărie… nu mai puțin de opt șantiere mari deschise, proiecte câștigate pe fonduri, promit să crească calitatea vieții oamenilor din localitate.
„Și rromii îs și ei de-ai noștri! Ce vină au ei că s-or născut acolo? Cine n-are empatie să-și lase funcția și să se ducă-n Franț!”, spune de colo doamna Rodica, de zece ani lucrător social al Primăriei și cea care știe pe dinafară fiecare caz, fiecare familie și fiecare carnet de note din cartierul de rromi, imediat cum intri în Sânpaul, de la gard în sus, pe deal. Bogdan are zece pe linie, e cel mai bun din școală, dintre toți copiii strânși din Sânpaul, Mihăiești și Baciu!
Multe s-au încercat să se facă în cartier. Dar probleme au rămas… și ele destule. Gunoiul care se aruncă ilegal; nu toată lumea are apă, curent, canalizare; copiii sunt duși și aduși cu microbuzul la școală, dar în rest nu au un loc pentru activități, unii dintre ei se căsătoresc prea repede… Sănătate precară, sărăcie, marginalizare…
Problema principală rămâne nesiguranța locativă – faptul că 89% dintre construcțiile ridicate nu sunt deținute în proprietate personală. Proprietarii nu au acte. De fapt, nici nu se știe exact când și cum s-a format comunitatea, dar există documente care certifică prezența rromilor în număr mare în comuna Sânpaul încă din perioada interbelică.
Să se spele cele rele
În catastife, situația nu e roz deloc: din 101 gospodării doar jumătate sunt conectate la sistemul electric și chiar mai puține sunt conectate la rețeaua publică de canalizare și au apă curentă. Și poate vreo 10 au baie proprie în locuință.
„Dar totuși lucrurile s-au mai schimbat, s-au mai îmbunătățit. Copiii merg la școală, tinerii vor să locuiască separat de părinți și vor să-și vadă de treabă. Și noi avem datoria să încercăm, vrem să le facem și parc sau teren de sport acolo jos, lângă spălătorie,” spune convins Mihai Bogdan, administrator în cadrul primăriei Sânpaul.
Le-am promis că până pe 30 noiembrie facem, nu doar încercăm. În locul gunoaielor, un spațiu cu două containere cu mașini industriale de spălat și uscat haine, cu loc de făcut teme și mini-bibliotecă, cu un coș de baschet și bănci și mese unde se vor ține lecții și ateliere despre viața de după gard.
Având în vedere numărul mare de beneficiari direcți, locuitori ai cartierului de rromi din Sânpaul, considerăm ca fiind absolut necesară și oportună implementarea unui astfel de proiect, care va genera numai plusuri în ceea ce privește calitatea vieții lor, în special a copiilor. Vom reuși să rezolvăm o serie de probleme precum igiena precară, prevenirea abandonului școlar și a bullying-ului dintre elevi, și nu în ultimul rând creșterea calității vieții tuturor cetățenilor din localitate.
Ovidiu Colceriu, Primar comuna Sânpaul
Tips & Tricks pentru o zi de naștere donată cu succes


Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.