Roxana e o elevă dintr-un sat de munte, izolat, ce cântă ca o ciocârlie, dar, pe cât de minunat e glasul ei, pe atât de mici îi sunt visurile. Pentru că nu a îndrăznit niciodată să viseze că ar putea merge la un liceu de artă și ar putea să se exprime prin muzică.
Iar asemenea ei sunt mii de copii ce au un potențial incredibil, dar le lipsește susținerea potrivită la momentul potrivit.
În decembrie, am pus la bătaie primele 23 de zile de Advent să împlinim visurile a 23 de copii în aceeași situație ca Roxana. În decembrie, am făcut #daruripentruviitor și am susținut Organizația Narada să dezvolte Alerta Elev de pe hartaedu.ro, locul unde toate cazurile acestor copii pot fi urmărite și susținute pe termen lung.
Educația ca urgență
Când geamurile clasei nu se închid și iarna intră fulgii de nea și pe unde n-ar trebui, iar copiii trebuie să stea cu gecile pe ei, urgența școlii, a profesorilor, chiar a părinților, e orbitoare ca lumina care se reflectă din zăpada înghețată – alte geamuri. Apoi alte uși, care stau închise… și alte bănci, care nu agață hainele în cuiele ruginite. Și o bibliotecă! Dar sala de sport? Dar calculatoare și table smart? Dar un laborator de experimente cu instrumente funcționale? Dar, dar, dar… Urgențele școlilor din România nu mai contenesc să se înregistreze ca Alerte pe hartaedu.ro.
Platforma online dezvoltată de NARADA, scoate la suprafață nevoile din școli și mobilizează comunitatea pentru a găsi soluții de rezolvare. Profesorii și chiar părinții pot semnala în platformă urgențele din școala în care predau și respectiv școala în care învață copiii lor, fie că e vorba de mobila veche care trebuie înlocuită, toalete defecte sau lipsa sistemelor de încălzire. Iar apoi, companiile și oamenii de BINE pot contribui la soluționarea lor, fiecare pentru urgența și în localitatea unde poate fi cel mai de folos.
Alerta elev
La fel de urgente sunt, însă, și nevoile elevilor de pe băncile acelor școli. În comunitățile Narada unde s-au rezolvat alerte școlare, au fost identificați mulți copii cu potențial, dar lipsiți de un mediu de susținere și resurse pentru a-și îndeplini visurile. Copiii din mediu rural au nevoie sa exploreze prin interacțiune, prin accesul la informații utile și prin abordări de noi orizonturi, dincolo de limitele trasate de comunitatea mică în care trăiesc.
În luna decembrie, ne-am alăturat Organizației Narada și împreună am dezvoltat în hartaedu.ro Alerta ELEV, rezolvând totodată 23 de alerte, 23 de nevoi școlare pentru copiii care se confruntă cu provocări în educație.
În ultimii ani, ne-am ocupat în mare parte să mergem în comunități și am sărit în ajutorul școlilor, timp în care am văzut copii cu povești extraordinare, copii care fie au fost izolați în sate de munte, fie nu au avut condițiile cele mai bune, copii care totuși au în sinea lor reziliență și se uită la educație ca la un instrument. Pentru acești copii am creat proiectul Alertă Elev prin care le dăm șansa să-și spună povestea și, în același timp, le oferim oamenilor care și-au dorit să vină mai aproape de ei, ocazia să o poată face. Suntem extrem de recunoscători Asociației Zi de Bine că ne-a ajutat să punem pe harta României acest proiect și să facem asta împreună ca o campanie de sfârșit de an, prin care am scos la suprafață 23 de povești din toate comunitățile noastre.
Raluca Jianu, CEO Narada
Daruri pentru viitor
În fiecare zi din perioada 1-23 decembrie am adus în prim-plan o altă Alertă, o altă poveste de viață, oferindu-le celor 23 de copii o șansă reală de a-și vedea visurile transformate în realitate. Iar până la final, mai mult de 300 de persoane s-au mobilizat pentru acești copii, care vor privi cu ceva mai multă încredere viitorul.
Tips & Tricks pentru o zi de naștere donată cu succes
Citește despre celelalte proiecte Zi de Bine și vezi cum poți contribui și tu.