Ai pășit vreodată în viață într-un orfelinat? Ai fost vreodată foarte, foarte aproape de un copil abandonat? Au o copleșitoare nevoie de iubire pe care le-o simți din priviri, din zâmbet și din încruntare. Unii își fac curaj să te apuce de mână și să-ți spună din priviri: „Mă vezi? Sunt un copil lipicios și iubitor, poate mă iei cu tine…” Alții își caută un zâmbet cu care parcă încearcă să strige: „În schimb, eu sunt un copil vesel și zâmbitor, poate îți trebuie un copil vesel și zâmbitor…”
Un copil abandonat se simte fragil, nesigur, neimportant și în bătaia vântului. Poate fi trist, furios ori pe el, ori pe cei ce l-au lăsat în urmă și-n voia sorții. Și, după abandonul cel mare, vine abandonul sistemului. La 18 ani fix, nici copilul crescut în cea mai iubitoare, atentă și grijulie familie nu e pregătit și echipat cu absolut tot ce e nevoie pentru o viață independentă.
„E. are 15 ani și este o fire delicată și extrem de sensibilă, curajoasă și în același timp cu foarte puțină încredere în forțele proprii. O cunosc de când avea 10 ani, și ea si frații ei mai mici au crescut mai mult în centrele de plasament. Au primit o educație foarte frumoasă de la bunica, dar întrucât nu putea să-i întrețină au fost lăsați în grija statului. Acum a terminat clasa a VIII-a și cu greu s-a lăsat convinsă să meargă la un liceu în loc de profesională – asta pentru că poate foarte mult – cu pași mici si încurajări cu siguranță o să depășească toate obstacolele” – voluntar Ajungem MARI.
Acestor copii le-am dedicat cauza noastră din august și am organizat tabere de croitorie, mai precis 3 tabere pentru 54 de adolescente din centre de plasament din 6 județe – ocazii în care să învețe un meșteșug și să capete încredere că pot realiza lucruri frumoase cu mâinile lor. Dar pe lângă cursurile zilnice de croitorie, fetele au învățat, alături de traineri și voluntari, să se gospodărească prin exerciții practice care nu sunt posibile în centrele de plasament.
Într-o tabără ca o lecție de viață
În prima tabără – 19 fete din centre de plasament din Iași și Botoșani au învățat despre cusături, croieli și priceperea care transformă materialul în haine care țin de cald sau îți oferă bucurie și, de ce nu, o siguranță pentru viitor, dar au învățat și despre bani, și despre salarii – ce e cel brut? Dar netul ce e? Și-au socotit chiar și cheltuieli lunare minime pentru momentul în care vor fi independente, ca să înțeleagă și mai bine de ce anume au nevoie, la ce să fie atente, ce să nu scape din vedere și au fost sfătuite să aleagă înțelept atunci când cumpără.
„A fost o săptămână absolut magică pe care am încheiat-o cu multe lacrimi și îmbrățișări. Atât de multe dintre ele s-au deschis, s-au simțit ascultate, înțelese, văzute pentru ceea ce sunt ele: niște fete puternice, care au trecut prin multe, care au potențial mare, care au suflete minunate și care au multă nevoie de afecțiune. S-au simțit frumoase și apreciate, au simțit că pot reuși și au văzut asta chiar cu ochii lor. Ne-au mulțumim pentru tot și ne-au spus că s-au simțit în siguranță” – povestește Emilia (coordonator Ajungem MARI).
Și-uite-așa, de la 1 până la tabăra cu numărul 3, 54 de fete, sau mai bine zis copii care încă mai au un pic până la majorat, au adus cu ele în tabără câte o poveste de viață care vine la pachet cu frici, temeri și îndoieli, cu noduri în gât la venirea în tabără. „Dacă nu mă integrez în grup? Dacă n-o să le placă de mine? Dacă nu o să mă pricep să cos și o să râdă fetele de mine? Dacă n-o să-mi placă mie? Oare cum o să pot să spun cuiva că nu-mi place?”
Vă mai spunem că, dacă la început le era frică de mașina de cusut sau că nu o să se descurce și că o să râdă alte fete de ele, după primele două zile, după ce au dibuit mai multe feluri de cusături, ne-a fost tare greu să le mai desprindem de masa de lucru. Ne-a surprins foarte mult cât de repede s-au deschis fetele în doar câteva zile și ce dorință de colaborare aveau. Atât de tare că în ultima zi fetele din a doua tabără #CroieșteȚiViitorul au făcut schimb de haine pentru amintire și le-am găsit pe o parte dintre ele cântând împreună în grădină despre prietenie, de s-au emoționat și vecinii până la lacrimi.
„Și acum îmi aduc aminte când am pășit în mansardă cu acea teamă, de care nu mă gândeam că o să scap. Însă, lângă voi am trăit cele mai frumoase momente, am râs împreună, am mâncat împreună și am pășit pe tărâmul imaginației împreună. Am învățat să fim mai buni cu noi înșine, să ne prețuim și să lucrăm în echipă! Am dezvoltat un atașament real între noi, și ne-am zâmbit unul altuia dându-ne speranță și vise. Am avut lângă noi persoane care ne-au fost alături în orice moment și ne-au sprijinit în tot ceea ce am făcut.
Acesta mică poveste o voi pune într-un loc special din cartea sufletului meu și voi pune și un mic lacăt ca nu care cumva să mi-o fure cineva. Vă mulțumesc pentru toate clipele de neuitat petrecute alături de voi, și chiar dacă a venit momentul sa ne despărțim, trebuie să zâmbim, ne-am cunoscut și asta e bine. Vă iubesc!” – ne-a scris N., una din cele mai grozave fete pe care le-am cunoscut vara asta, vara în care am croit multe prietenii.
Împreună cu Ajungem MARI
Ajungem MARI este un program educațional pentru copiii din centrele de plasament. De 7 ani, o echipă mare de voluntari îi încurajează pe copii și tineri să învețe și să lupte pentru un viitor mai bun. Mai exact, peste 8.500 de voluntari le-au dăruit copiilor cunoștințe, încredere, amintiri frumoase și siguranță că există oameni buni. Săptămânal, 1.400 de voluntari îi vizitează pe copii sau organizează ateliere online pentru 2.500 de copii și tineri din 23 de județe.
