EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2€ / lună
EN RO UKR

Data

08 oct. 2022
Finalizat

Locație

Centrul Comunitar Zi de BINE
Str. Uranus 150, etaj 1, București

Scriitură personală, cu Ana-Maria Ciobanu

La Atelierul de Scriitură Personală a fost loc pentru o diversitate de povești de femei, fiecare căutând îndrumarea și susținerea de a se așeza pe coala albă de hârtie. Alături de Ana-Maria Ciobanu, poveștile au prins contur, vocile – curaj și amintirile – formă.

O mămică cu un copil atât de alergic că aproape trebuie ținut sub o cupolă de sticlă. O proapăt rezidentă și totodată proaspăt mămică care se panichează foarte tare când copilul face febră chiar dacă e medic. „Eu merg cu copilul meu pe munte de când avea 2 luni și toată lumea mă ceartă,” a spus o altă participantă. „Eu am venit la acest Atelier pentru mame deși nu pot avea copii, pur și simplu am vrut să vin,” a adăugat altcineva.

Cufundate în atmosfera din cameră, participantele au spus pe rând ce le-a făcut să vină la Atelierul de Scriitură Personală. Un jurnal început, care așteaptă să fie scris. Un psiholog în devenire care vrea să-și dezvolte scriitura. Un blog cu povești și sfaturi despre cum să te bucuri de tot ce te înconjoară chiar și atunci când apar provocări în rolul de mamă. Nevoia de dezvoltare personală. Gânduri multe de spus, dar greu de așternut pe hârtie. O scrisoare pe care ar trebui s-o scrii mamei, care nu mai e în viață…

Scriitura personală te ajută să-ți deblochezi lacătul ruginit de la cufărul cu amintiri. Să conștientizezi că sunt și lucruri bune acolo unde credeai că nu pot fi. E o descătușare. A sentimentelor și emoțiilor. Asta a reușit Ana să facă în cele două ore petrecute cu doamnele din sală.

Un exercițiu foarte simplu de așternut pe hârtie pe care l-au făcut participantele a fost să scrie ce le stătea pe cap, chiar în acea clipă. Vine mama în vizită, a fost bolnavă soacra, dezordine, tata, pește afumat, caligrafie etc. Sunt doar câteva dintre gândurile care au prins glas. Și dacă le dai voie, toate sentimentele se încheagă prin scris într-o poveste în care te regăsești pe tine și păstrezi momentele frumoase.

Pe lângă exercițiile de scriitură, pe lângă pașii scrierii unei povești sau a descrierii unei întâmplări, s-a vorbit mult, în șoaptă, despre problemele reale, de zi cu zi și cum să le faci față. Despre rolul de mamă și limitele și modelele impuse de societate. Despre când e bine să îți arăți sentimentele și când e bine să le ții doar pentru tine, în scris.

Un atelier ca o sesiune de auto-terapie! Intim și de pus pe suflet!

Organizator

Asociația Zi de Bine
Telefon
+40 725 565 375
Email
[email protected]
Website
https://zidebine.ro

Nu poți să participi însă dorești să susții activitatea Asociației Zi de Bine?
Poți face acest lucru printr-o donație, folosind butonul de mai jos.

Îți mulțumim că faci Bine!