Dar ne-am prins că e cu muuult dulce. Și nu doar de la zahărul care a pus în mișcare piciorușe zglobii, învelite în hârtie igienică, care au imitat pași de zombi până seara târziu la Centrul Comunitar Zi de BINE.

Nu! Să-i fi văzut câte zile au anticipat, au chicotit, au făcut planuri, și-au ales dovlecii preferați și i-au lăsat știrbi, și-au tras mamele de fuste și de mâneci și de genți doar, doar să vină duminică costumați. Au umflat baloane, ba le-au și spart de atâta entuziasm. Au decupat cu muuuultă răbdare lilieci. Au făcut cu mânuțele lor pânze de păianjen și le-au agățat prin toate colțurile centrului…

Copiii ucraineni, căci despre ei povestim!

Noi încă nu am uitat cum au intrat prima dată pe ușa centrului. Unii au făcut ochii mari și s-au grăbit să se joace și să discute, alții se țineau de picioarele mamei ca de un stâlp pe care nu voiau să-l lase cu niciun preț, iar alții și-au ales câte un colț și au rămas acolo în liniște, cu vreun pluș pe care îl aveau la ei. În fața traumei pe care fiecare a trăit-o altfel, ne-am străduit întotdeauna ca reacțiile noastre să fie calde și calme. Ca centrul să fie un spațiu pe care îl umplem zilnic cu multă căldură și calm. Pentru ei.

Și tot zahărul care a curs prin vene de Helouin n-a fost mai dulce decât să vedem bucuria lor deplină! După o săptămână de anticipare și trudă, o petrecere exact așa cum și-au imaginat-o. După luni de zile în care imaginația nu a putut să producă decât imagini de groază, din cele reale, desfătare copilărească deplină!

Dulce! Dulce e bucuria de copil când i se dă voie să fie liberă! Completă! Deplină!

Și cam asta am înțeles noi din Helouin. Ah, și am mai înțeles că indiferent că îl scriem pe americănește, îl pronunțăm pe românește sau îl trăim pe ucraineană, dulcele același gust are! Ne-au confirmat și mămicile de „pui de zombi românești” care au venit la party.