EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
Trimite SUS la 8845 și donează 2 €/lună
EN RO UKR
Trimite SUS la 8845 și donează 2€ / lună
EN RO UKR

Data

28 iul. 2022
Finalizat

Locație

Centrul Comunitar Zi de BINE
Str. Uranus 150, etaj 1, București

A doua tinerețe, în pași de dans

„Auziți, dragilor, dar noi chiar nu dansăm? Io acuma știu că mă mișc mai greu, dar un vals ar prinde tare bine!”

Vocea bunicii era clară și plină de speranță atunci când a rostit întrebarea în sala de la centru în care seniorii făceau exerciții fizice pe care le-am numi ușurele. Dimineața de weekend în pași de dans începuse cu niște mișcări de “dezmorțire”, menite să le amintească trupurilor că mai pot încă multe unduiri.

Întrebarea a primit singurul răspuns posibil: „Ba cum nu, sigură că da, acuș!” Și-atunci, ochii bunicuței s-au luminat într-un zâmbet mare, iar trupul s-a transformat. Ceva a luat cu mâna apăsarea pusă pe umeri de cei 89 de ani, iar picioarele au purtat-o spre mijlocul sălii cu doi pași mai fermi decât toți pașii ei de până atunci.

Ne-am asumat că vârsta vine cu probleme şi dificultăți de mobilitate şi nu mai ştim cum să ne mişcăm după pofta inimii. Iar perioada prin care am trecut, de distanțare, ne-a făcut cu siguranță să resimțim și mai mult lipsa interacțiunii cu alte persoane. În special pe cei trecuți de o vârstă… Pentru ei ne-am dorit tare mult să creăm un context în care să remediem situația, măcare pentru câteva ceasuri. Așadar i-am invitat la mișcare! Mişcarea poate fi dans, respiraţia poate fi dans, iar exprimarea prin dans ne poate ajuta enorm să ne conectăm la fiinţa magică pe care o reprezentăm. Atelierul susținut de Anamaria Cononovici a fost o bucurii mai mare decât am visat, iar noi, credeți-ne, chiar ne pricepem să visăm!

Organizator

Asociația Zi de Bine
Telefon
+40 725 565 375
Email
[email protected]
Website
https://zidebine.ro

Nu poți să participi însă dorești să susții activitatea Asociației Zi de Bine?
Poți face acest lucru printr-o donație, folosind butonul de mai jos.

Îți mulțumim că faci Bine!