31 zile

AUGUST 2022 - SI(N)GUR - TABĂRĂ ANTI-BULLYING

PROIECT FINALIZAT

„Bullying” este un cuvânt pe care ne-am obișnuit să-l auzim, mai ales în legătură cu școala. Am mai vorbit despre asta, dar tot ce știam despre bullying - din date oficiale și povești devenite știri pe la televizor, ba chiar și din poveștile propriilor copii - s-a dovedit a fi încă puțin față de ce-am aflat în iunie, când am făcut #SINGUR - anti-bullying CAMP și am ajutat copii-victime să gestioneze această problemă și să-și recapete încrederea în ei. 

Dar chiar și așa, ei rămân doar niște copii puși în fața unei probleme sistemice. Așadar, în august am făcut pasul următor! În August, am făcut o a doua tabără, dar de data asta am abordat problema din toate unghiurile, alături de 30 de copii, 30 de părinți și 15 învățători, pentru că oricare dintre ei poate fi parte atât din problemă, cât și din soluție.

Împreună cu terapeuții și trainerii care ni s-au alăturat, am încercat să înțelegem mai bine problema și să căutăm soluții pe care fiecare să le aplice apoi atât acasă, cât și la școală. Au fost 7 zile pline ochi de informații noi, conversații grele, confesiuni în miez de noapte, dar și prietenii formate pe la mijloc de drumeție, ținut strâns în brațe la teatrul labirint și multă vulnerabilitate și deschidere din partea tuturor. A fost cu lacrimi la final și planuri de reîntâlniri. A fost SI(n)GUR Antibullying CAMP la Straja!

Tabăra de la care a început totul

Chiar dacă are nume „americănesc”, bullyingul e un fenomen cât se poate de normalizat în societatea românească, nu marcă a vreunui import recent. Agresiunea, luatul „la mișto”, aruncatul de injurii care mai de care mai creative și amenințarea cu bătaia, ba chiar bătaia în sine, sunt toate unelte din kitul autohton de „descurcat în viață”. Atât de normalizat e fenomenul, încât România ocupă locul 3 la competiția de bullying în școli, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, care a clasat 42 de țări europene. Asta se traduce și prin faptul că 73% dintre elevii români, dintre copiii noștri pe care îi trimitem la școală crezând că îi trimitem într-un mediu sigur, au fost martorii unei situații de bullying.

Așa că nu mare ne-a fost mirarea când înscrierile pentru tabăra anti-bullying pe care am organizat-o în iunie la #ZDBMoldova ne-au depășit capacitățile, deși am organizat două serii împreună cu Asociația Școlile Satelor Noastre. Nu puțini părinți ne-au lăsat mărturii în inboxul de pe Facebook care ne-au revoltat din toți țâțânii și nici confesiunile copiilor strânși în jurul focului de tabără nu s-au lăsat mai prejos. Copii speriați la gândul de a-și face prieteni, deși asta le era dorința cea mai fierbinte. Copii timorați și neîncrezători că adulții chiar sunt acolo să-i asculte și să le valideze emoțiile și experiențele. Ba mai mult, să-i învețe cum să le gestioneze pe moment, dar și mai târziu, când se închid singuri la ei în cameră.

În final, ne-am bucurat tare că i-am putut surprinde pozitiv și că i-am văzut pe copii plecând mai drepți decât atunci când au venit, după ce le-am arătat că nu sunt singuri, că experiențele lor sunt importante pentru adulți, că nu trebuie să rezolve totul singuri și că există viață după abuz. Daaar lecțiile lor au fost lecții și pentru noi. Am realizat că trebuie să facem mai mult decât am făcut, chiar și la scară mică. Și asta am încercat să facem în august, într-un nou concept de tabără anti-bullying, care să îi includă de data asta și pe părinți, dar și pe profesori!

„Dârli.da dârli.da”, toți părinții fac „dârli.dârli.da”

„Toată viața am îndurat. Un soț abuziv, furios, care a țipat la mine, m-a lovit, m-a jignit, iar eu am tăcut. Când copilul meu a încercat să își facă rău după ce a fost lovit la școală, m-am trezit. L-am întrebat de ce n-a zis nimic, de ce a tăcut atâta timp, de ce a îndurat. Iar el mi-a răspuns cu o întrebare: «Dar tu de ce ai tăcut?» Am înțepenit. Am înțeles ce mesaj subtil i-am transmis copilului meu”, ne povestea o mămică, într-o seară sub clar de lună, în tabără la Straja.

30 de părinți au acceptat să facă parte din experimentul nostru – o tabără antibullying gândită pentru copii, dar și pentru părinți și pentru profesori. Ne-am dat seama că o să fie o provocare... copiii nu se vor deschide în prezența părinților, nici profesorii s-ar putea să nu fie prea curajoși în fața părinților, dar nici părinții să se arate vulnerabili în fața copiilor. Dar de adus trebuia să îi aducem pe toți la un loc în tabăra antibullying - copiii care sunt victime, dar care pot deveni și agresori în funcție și de ce văd acasă și la școală, părinții și profesorii care pot fi deopotrivă parte din problemă, dar și parte din soluție. Așa că i-am împărțit pe grupe și împreună cu terapeuții și trainerii noștri am realizat un program intensiv separat pentru fiecare grupă în parte. Întâlnirile, pe cât posibil doar ocazionale, pe drumurile și pantele din stațiune.

Ușor nu a fost, că așa-i la deal! Și cu picioarele, dar și cu informațiile, metodele noi de comunicare non-violentă, tehnici de negociere a conflictului, domolirea anxietăților și chiar joaca. Pentru oamenii mari, joaca e arareori plăcere. Și când a început actorul Bogdan Nechifor să lucreze tehnici din teatrul de improvizație, teatrul forum și teatrul labirint cu părinții noștri, să te ții de cap, dar și de burtă ce comedie a ieșit la ateliere! Iar când i-am dus pe copii într-o seară pe terasă și în fața lor au apărut părinții, emoționați, vulnerabili și total dedicați să facă un show de improvizație ca lumea, a ieșit un real delir! De mult nu am mai văzut copii atât de rușinați și în același timp mândri de părinții lor, atât de vulnerabili și de curajoși în același timp.

Iulia Țoța, formator şi fondator al Complexul Educaţional „Copil Isteţ” și cea care a făcut probabil cele mai multe exerciții de comunicare cu ei, le-a dat părinților încrederea că sunt într-adevăr cei mai buni părinți pentru copiii lor și că soluțiile sunt la ei. Ei trebuie să le configureze pentru propriul copil, în propriul context, doar de ei înțeles. Dar totul începe de la sine, de la schimbarea propriei atitudini și a propriei mentalități, cu pași mici și realizabili. „O schimbare de 1 grad pe zi te va duce în alt port peste câteva zile”, spunea ea. 

„Pentru mine tabară asta a fost minunată. Am simțit că trăiesc, nu doar că exist. Am înțeles că trebuie eu să mă iubesc, ca să-l pot iubi cum trebuie. Că copilul meu nu putea să se iubească dacă mă auzea pe mine: sunt proastă, sunt grasă. Trebuie să te iubești pe tine prima dată," spunea o mămică la final de tabără.

„Toți am venit cu problemele noastre, cu profesiile noastre, avem vârste diferite și eram dezmembrați. Dar suferința fiecăruia ne-a apropiat și ne-a coalizat,” a mai adăugat altcineva.

Iar după cum au curs referințele bibliografice și mesajele pe grupul de WhatsApp post-tabără și revenit în lumea reală, am îndrăzni să spunem că ceva tot am făcut bine: „Nu v-am mai văzut de ieri și deja îmi este dor de voi toți”/ „Simțim lipsa...”/ „Mi-e așa dor de voi...”/ „Eu sunt pregătită de înviorare!” / „Încercăm ceva pentru copiii noștri, zilele astea?”

15 profi și 2 șoareci

Imaginează-ți că ești la Straja și pe geam se văd munții cât zarea, un șir fără capăt de la stânga la dreapta. E răcoare și toată lumea e obosită, dar la ora 8 dimineața tot încep să se audă râsete domoale de pe terasă. Doamnele învățătoare care au venit în tabără au coborât la masă. Încă un mic dejun cu frigănele, brânză cu smântână, omletă din aia bună, gem de afine strânse de pe dealuri și alte bunătățuri.

Conversațiile încep și ele să vireze spre un punct fix – e ultima zi de tabără. „La Straja s-a scris o poveste frumoasă despre și cu oameni minunați, pentru oameni cu suflet mare. A fost adevarată magie,” se aude până la etajul doi. Cu doar două zile înainte, la unul dintre ateliere, se auzeau alte replici: „Ia ridică-te de pe scaun, ăsta e locu’ meu! Ce, nu știi?"/ „Tu să vorbești când o să ai anii mei în școala asta!” /„Tu să taci, că nu ai pedagogicu’ făcut!”/ „Auzi, ție ți-a trecut vremea, ia mai lasă-mă!"

Ți-ar veni să nu le dai crezare, dar astea sunt replici vâjâie la ordinea zilei prin cancelarii, deseori un loc în care se adună neputință omenească. Și lipsă de îngăduință. Și prejudecăți. Și judecăți. Și cruzime. Adică, da, tot bullying, acest lanț în care se leagă, za cu za, purtări urâte cu alți oameni, furie și frustrare care se revarsă de la unul la altul, de la mare la mic. Învățatoarele au povestit cum unii colegi nu le răspund la salut, cum le desconsideră pentru că sunt învățătoare și nu profesoare, ne-au povestit cât de inventivi pot fi unii colegi de-ai lor atunci când le șicanează.

Și împreună cu trainerii au discutat despre cum să facă față acestor momente și cum să se ducă apoi în fața copiilor și să fie capabile să îi audă, să-i ajute, să preîntâmpine abuzurile cărora, la rândul lor, și elevii le sunt victime. Au lucrat cu fabula Cașcavalului și au învățat din povestea șoriceilor Mirosilă și Gonilă că viața e o permanentă schimbare, iar oamenii reacționează diferit la ea. Unii refuză să accepte schimbarea și rămân încremeniți în frustrare așteptând să vină schimbarea din exterior. Alții învață să accepte că schimbarea e parte inerentă din viață și se adaptează la ea. Ies din zona de confort și caută cu mult curaj lucrurile de care au nevoie. Înțeleg că atitudinea face diferența, iar contexte diferite cer soluții diferite.

Am povestit, am râs, am plâns și am realizat că întorși la viața de zi cu zi, față în față cu aceleași provocări, cel mai mic lucru pe care îl putem face este să adoptăm o atitudine diferită!

Fiecare zi e Zi de Bine!

„Copilul meu a strâmbat din nas cand i-am spus ca mergem în tabără. Acum de când suntem aici l-am văzut râzând, el n-a mai râs de mult. Am trecut pe lângă el și mi-a spus pentru prima dată după mult timp că mă iubește. Am simțit să strig toată ziua: "Copilul meu mi-a spus că mă iubește."

Pentru copii chiar nu a fost cel mai ușor lucru din lume să fie în #tabăraantibullying. Teoretic au fost în tabără cu părinții, dar practic au stat separat și au avut programe separate – fun pentru unii, nu așa fun pentru alții. Apoi, când au ajuns în tabără nu și-au luat la revedere doar de la părinți, dar și de la telefoane. Au avut acces la telefon o singură oră pe zi. Înțelegem durerea asta, nu? Mai vine apoi și durerea musculară, de la drumeții, dar și de la genuflexiuni și flotări când nu ascultă de Vlad, Valeria sau Rucsi, instructorii grupului de copii de la Tabere Straja, de care de altfel puștii s-au lipit iremediabil.

Procesul terapeutic?! Păi nu e ușor nici pentru oameni în toată firea... ce să mai zicem de copii care au adunat puternice sentimente de inadecvare, neputință și nedreptate. Copii care poate aici reușesc să vorbească pentru prima dată de lucrurile pe care le-au trăit cu încrederea că sunt ascultați, că lângă ei sunt alți copii care vorbesc fix de aceleași lucruri, că nu mai sunt ei „ciudații clasei”. Funcționează?! E un proces, dar cu siguranță am dat startul potrivit!

„Mă așteptam să stau doar în cameră și să citesc, dar nici măcar n-am atins cărțile. Mi-am luat 7, dar se pare că aici am găsit niște oameni așa faini, cu care chiar să pot vorbi.”

„M-am simțit protejată aici, n-am cuvinte, n-aș schimba absolut nimic.”

„Am crezut că n-o sa-mi placă tabăra, că mie nu-mi plac oamenii. Am crezut că n-o să fiu ascultată, ba chiar m-am temut că poate o să fiu dată afară. Dar în schimb am fost respectată. Nu știam că o să facem terapie, dar mi-a plăcut mult.”

Să mai zicem?! Nu, că apoi nu ne mai credeți. Dar jurăm pe roșu că fix asta ne-au spus copiii. Și nu putem decât să le mulțumim psihoterapeuților care au făcut echipă cu noi și s-au ocupat exemplar de copii – Anda Păcurar, Otilia Mihai și Vladimir Ungureanu. Chiar și părinții au simțit că pleacă înapoi cu alți copii.

„Într-o zi copilul meu m-a întrebat dacă e bun de ceva. Atunci am simțit că ceva nu e bine. La școala colegii îi aruncau sendvișul în toaletă și îi spuneau că așa mânâncă orfanii. Se luau de el pentru că nu l-au văzut niciodată pe tatăl lui... Băiatul a devenit și el agresor pentru că doar așa a simțit că poate să oprească bullyingul. Aici l-am auzit spunând că vrea să facă voluntariat, că vrea să ajute" – mamă din #tabăraantibullying.

După cum ne scria cineva pe Facebook, realist vorbind atât putem spera și noi în urma taberei antibullying: „Pentru copiii participanți această tabără va fi un reper important în viața lor, chiar am urmărit postările dvs și m-am bucurat tare mult pentru participanți, mai puțin pentru motivul trist care v-a adus împreună. Dacă s-ar putea multiplica acest proiect tare bine ar fi, dar picătură cu picătură se face marea. Felicitări!” Un reper pentru când va fi mai întuneric, mai frig, lumea mai dură și norii se vor aduna iarăși la orizont, o amintire că se poate și altfel. Că fiecare zi poate fi o Zi de Bine!

aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa

AM AJUNS PÂNĂ AICI PENTRU CĂ NE-AȚI SUSȚINUT!

Pentru ce ați făcut pentru comunitățile voastre, numele vostru merită rostit!

PARTENER STRATEGIC