30 zile

IUNIE 2022 - SI(N)GUR - ANTI-BULLYING CAMP

Nu există cuvânt românesc pentru acest fenomen periculos din România. Dar sunt pline holurile și curțile școlilor de „A venit grasu’, uite cum arată, ahahaha”. Și de „tocilarul”, „ochelarista”, „fraieru‘ ăla nou”, „ciudatul”. 

Un raport al OMS spune că bullying-ul din școli plasează România pe locul 3 la nivel european la acest periculos capitol. Și, ca și cum n-ar fi de-ajuns, aproape 400.000 de elevi sunt amenințați cu bătaia, iar pe jumătate dintre ei colegii chiar îi bat. În mod repetat.

În iunie, la #ZDBMoldova, împreună cu Școlile Satelor Noastre, ducem copii în tabără anti-bullying. Să îi ascultăm, să îi învățăm să gestioneze relațiile din micro-universurile lor, să-i îndrumăm. Îi ducem într-un loc strașnic în vacanță, un loc în care să se simtă în siguranță. Unde fiecare dintre ei să se simtă sigur, nu singur.

În iunie, la #ZDBMoldova, facem SI(n)GUR - anti-bullying CAMP.

Dacă vrei și tu să ne susții în aventura asta și soarta face să fii născut în Iunie, poți să îți donezi ziua de naștere în 2 timpi și 3 mișcări, chiar AICI!

Campioni din școală

Locul 3. România se află pe podium. Am câștigat medalia de bronz la competiția de bullying în școli, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, care a clasat 42 de țări europene. Locul 3! Asta se traduce în faptul că 73% dintre elevii români, dintre copiii noștri pe care îi trimitem la școală crezând că îi trimitem într-un mediu sigur, au fost martorii unei situații de bullying. Asta ne spune primul studiu național cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești, lansat de Salvați Copiii în 2016. 

Pare însă că printre cifre și sunetul „americănesc” pe care îl poartă fenomenul, mesajele importante se cam pierd în traducere. Oare câți părinți și câți profesori, directori de școală, inspectori și așa mai departe înțeleg în profunzime fenomenul și câți dintre ei își iau timp să le explice și copiilor, care sunt ba martori, ba victime, ba agresori? 

Până ce soluția să devină „sistemică”, pe măsura problemei, ne-am gândit să facem ceva. Ne-am gândit să facem o tabără antibullying pe cinste, pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă un fenomen la care sunt expuși inacceptabil de des și să învețe cum să îl gestioneze în comunitatea lor.

Tabăra în care mi-am descoperit puterea

Îi vom spune Andrei, deși nu îl cheamă așa în realitate. Dar în realitate, „Andrei” este elev de liceu. Iar realitatea lui Andrei, când l-am întâlnit în cadrul unui program pentru adolescenți cu depresie, arăta cam așa: făcea fotbal de performanță, dar la școală era agitat, nervos, nu învăța bine. Purta mereu hanorace cu mâneci lungi pentru că în momentele de furie, atunci când simțea că „bubuie” pe dinăuntru, se tăia pe mâini ca să descarce toată furia și tensiunea din interior.

Prima dată când s-a simțit așa a fost în clasa a IV-a, când băieții din clasă au pus un pariu: care dintre ei reușește să-l facă să plângă cel mai repede. Concursul a ținut o săptămână, timp în care ceilalți colegi nu aveau voie să vorbească cu el. Andrei nu înțelegea ce au copiii cu el și a început să vomite și să nu-și mai dorească să se ducă la școală. De atunci, în fiecare zi până încep orele simte un clocot în stomac și tremură. 

Când ne gândim la bullying, ne gândim în general la un act singular de agresiune fizică, pentru că în română avem tendința să traducem un bully drept un bătăuș sau huligan. Dar bullying este și ce a pățit Andrei. Bullying poate să arate și așa, ca o tortură psihică subtilă. Bullying poate să fie și tăcere, izolare, ignorare. Și mai poate lua încă alte multe forme. Împotriva acestui animal sălbatic cu multe fețe, copiii nu știu să se apere. Așa că, împreună cu Școlile Satelor Noastre, facem o tabără cu temă centrală bullying-ul în rândul elevilor, cu focus pe dezvoltarea împuternicirii personale, creșterea abilităților de viață și îmbunătățirea inteligenței emoționale.

Tabăra va avea loc în perioada 20 Iunie – 2 Iulie 2022 la Cabana Colții Ghimbavului din județul Argeș:

  • în săptămâna 20 – 25 Iunie 2022 tabăra va fi organizată cu 15 elevi de gimnaziu
  • în săptămâna 27 Iunie – 2 Iulie 2022 cu 15 elevi de liceu

Toți participanții provin din școli din județele Suceava și Botoșani și vor fi aleși în urma unui proces de selecție de către ONG-ul nostru partener.

Activitățile din tabără vor fi bazate pe instrumente de educație non-formală de tip storytelling, teatru-forum, jocuri de rol și improvizație, dar și drumeții, dans, sport, lucru în echipă, exerciții de relaxare a minții și a corpului și împuternicire personală. Trainerii taberei, coachi certificați și specialiști în comunicare, îi vor ajuta pe tineri să se descopere din mai multe perspective, să își crească valoarea de sine și stima de sine, să înțeleagă care sunt cauzele agresiunii și bullyingului, cum să gestioneze agresiunea verbală, emoțională și fizică, cum să reacționeze și cum să integreze și să vindece aceste traume în viața lor.

Împreună cu Școlile Satelor Noastre

Școlile Satelor Noastre este un program nonprofit fondat în 2019 care sprijină educația din mediul rural, cu proiecte și activități în 3 domenii cheie de intervenție: elevii, cadrele didactice și infrastructura școlară. În ultimii 3 ani asociația a avut impact pentru peste 3.000 de elevi din mediul rural din județele Suceava, Botoșani, Tulcea, Galați, Arad și Ilfov. Viziunea programului este o Românie în care toți copiii și tinerii din mediul rural au acces egal la educație, indiferent de zona geografică, orientare religioasă sau de gen și de familiile din care provin. 


AM AJUNS PÂNĂ AICI PENTRU CĂ NE-AȚI SUSȚINUT!

Pentru ce ați făcut pentru comunitățile voastre, numele vostru merită rostit!

SPONSORI DIAMOND