30 zile

APRILIE 2022 - LOC DE ADEVAR

PROIECT FINALIZAT

Nu-i cuvânt în stare să descrie Răul pe care-l face unui copil abuzul. Nu e. Abuzul în sine e oroare. Vine apoi interacțiunea complexă a copiilor victime cu sistemul judiciar românesc. Grea și traumatizantă și ea.

Am reușit împreună, anul trecut, să facem 7 Locuri de Bine – 7 camere dedicate audierii minorilor, după un protocol adaptat vârstei, de către un specialist intervievator, într-un spațiu amenajat cu elemente și materiale care să îl ajute să își spună povestea cu un risc cât mai mic de retraumatizare, după standarde europene. Dar, în continuare un copil-victimă trebuie plimbat pe la sediile diferitelor instituții, împrăștiate prin diverse localități. Pentru că în toată România nu există niciun centru integrat pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor.

Așa că l-am făcut noi. Ca să nu mai fie plimbat între toate instituțiile, ca să nu mai povestescă și repovestească prin ce a trecut și, astfel, ca să nu mai retrăiască trauma, în aprilie am făcut, împreună cu Asociația VIS,

#LocDeAdevăr -  primul centru integrat pentru copiii victime din România.

Locuri de Bine și de schimbat lucruri

În februarie 2021, când ne-am apucat noi de #LocdeBine, alături de Asociația VIS, exista o singură cameră de audiere pentru minori - la București. Ne-am propus să facem trei, dar până la final am reușit șapte, la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea. Iar lucrurile au început ușor, ușor, să se miște. La Vâlcea, un judecător a venit la Parchet ca să audieze în #LocdeBine o fetiță de 5 ani, în cadrul unei proceduri de emitere a unui ordin de protecție. Să vină un judecător la Parchet pentru a face audiere era de neconceput în sistem până acum…

„Regulile se schimbă și tot mai mulți oameni din sistemul judiciar au deschis ochii și și-au pus întrebări despre cât BINE fac ei. Și este doar începutul! Proiectul #LocdeBine a avut ecou în toate mediile judiciare: poliție, parchete, instanțe, care s-au inspirat pentru propriile nevoi. Singurul tribunal pentru minori din familie din România și-a amenajat, în noiembrie 2021, o cameră dedicată copiilor” - Mihaela Chiper, fondatoarea Asociației V.I.S.

Proiectul celor șapte #LocurideBine pe care le-am realizat anul trecut a fost preluat de Ministerul Public! Ceea ce înseamnă că Parchetul General urmează să amenajeze 35 de camere de audieri pentru copii în sediile a 5 Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția a Copilului din Capitală și în 30 de sedii de parchet din țară. Așadar, după ce am arătat că se poate, am făcut pasul următor. Ne-am oprit în Ilfov, un judet fără o infrastructură în justiție care să permită amenajarea unui spațiu integrat adaptat copiilor victime și am făcut, practic, un #LocdeBine și mai mare.

Alături de Mihaela Chiper am amenajat, în Ilfov, primul centru integrat pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor din România.

Un Bine cu subiect și predicat

Parchetul Tribunalului Ilfov este localizat în Buftea, într-o casă naționalizată. La fel și Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. Un alt sediu de Parchet local este în Cornetu (într-un apartament la parterul unui bloc). Inspectoratul Judetean de Poliție e pe Fabrica de Glucoză, în Capitală. Serviciul Județean de Medicină Legală e în subsolul Institutului Mina Minovici. DGASPC Ilfov e în Voluntari. În funcție de complexitatea cazului, un copil victimă al unei agresiuni sexuale mai poate avea contact și cu lucrătorii din 18 secții de poliție... Cam aceasta este harta instituțiilor cu care are contact victima minoră a unei infracțiuni. 

În Ilfov am căutat să schimbăm asta! Într-un spațiu de 142 de mp construiți, pus la dispoziție de Consiliul Județean Ilfov, am amenajat sub un singur acoperiș o cameră de audiere, un cabinet pentru examinare medicală, un cabinet pentru asistență socială și terapie, o sală de întâlnire tehnică, o cameră pentru depozitarea probelor, o zonă de recepție și așteptare și două băi, plus sistemul de monitorizare. Practic, #LoculuideBine i-am adăugat un spațiu de evaluare psihologică și asistare terapeutică pe termen lung, dar și un cabinet de examinare medicală ce are în dotare primul colposcop forenzic din România, un instrument care va permite obținerea de probe științifice (evidențierea microleziunilor).

Copilul victimă va fi audiat de procuror sau judecător, examinat de medic, asistat social și terapeutic, sub un singur acoperiș. Replicăm, pentru prima dată, modelul de bune practici european Barnahus, alături de specialiștii de la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei, care vor aduce modele de evaluare a stresului post traumatic și formări pe evaluarea psihologică în scop judiciar. Centrul va fi manageriat de Asociația V.I.S. pentru perioada de timp necesară creării unor fluxuri operaționale adaptate specificului național și va fi predat apoi către CJ Ilfov.

Acest proiect unic pune pentru prima dată în centru interesele și siguranța copilului victimă în România și are ca scop articularea resurselor de protecție socială și sănătate publică, sub coordonarea prim-procurorului județului Ilfov.

aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa
aaa

AM AJUNS PÂNĂ AICI PENTRU CĂ NE-AȚI SUSȚINUT!

Pentru ce ați făcut pentru comunitățile voastre, numele vostru merită rostit!

PARTENER STRATEGIC