35000 de euro

31 zile

OCTOMBRIE 2021 - LA UN LOC - HUB COMUNITAR

„Aici mă simt acasă. Aici mi-e BINE, printre ai mei pe care-i știu de când mă știu sau pe care abia i-am cunoscut.”

Știți sentimentul? Știți atunci și nevoia, o avem cu toții în fibră: nevoia de apartenență. De a ne găsi un loc în care ne regăsim. Și e mai mult decât casa, e un „Acasă” care-i cuprinde pe mult mai mulți. E biblioteca în care ne-am făcut prieteni din cărți și din viața reală, e piața în care cunoaștem toți târgoveții, iar ei ne știu deja gusturi și bucurii și ne întâmpină cu ele. E clubul de lectură improvizat pe scara blocului, sala de sport inventată într-o parcare și orele de dans improvizate la vecina fostă balerină. E comunitatea din care avem nevoie să facem parte, ca și cum ne-ar da rost în lume și ne-ar ancora.

Sentimentul ăsta de apartenență e minunat, scoate din noi încredere, solidaritate, generozitate. Iar sentimentul ăsta va avea, de-acum, o casă a lui. Un hub comunitar, la Brașov. Un loc în care oamenii să vină #LaUnLoc, fiecare cu ce are: unii cu trebuințe, alții cu soluții, toți cu încredere.

Ne-adunăm #LaUnLoc din Octombrie ăsta!

Un Hub cum altul nu-i!

În toamna asta, unii sculptează dovleci, dar noi la Zi de Bine ducem meșteșugăritul unde nu l-a mai dus niciodată o echipă de fete și anume în culmea proiectelor tehnice cu care v-am obișnuit deja. Într-un an și jumătate de activitate, am transformat autobuze, microbuze, am renovat o secție întreagă dintr-un spital, am pus pe picioare o grădină terapeutică, iar acum venim cu perla coroanei! 

Un pavilion mobil, modular și demontabil, așa cum nu mai pe afară am văzut noi, va servi drept hub comunitar pentru Fundația Comunitară Brașov. Prietenii de la NOD Makerspace ne sunt parteneri de nădejde în această construcție inedită pentru România, care se mândrește cu un spațiu închis, static, dar și cu gradene mobile - delicios decorate cu plante perene – care se pot aranja astfel încât să formeze o zonă de amfiteatru în aer liber.

Prin multifuncționalitatea lui, pavilionul permite desfășurarea unor activități dintre cele mai diverse, purtând diverse pălării în funcție de necesitățile comunității: spațiu de întâlnire și de odihnă, spațiu pentru dezbatere publică și pentru expoziții edu-culturale, spațiu pentru activități artistice, educaționale sau terapeutice. Un spațiu viu, deschis, mereu în mișcare, mereu în transformare, care se pliază pe nevoile comunității și care poate aduce oamenii #LaUnLoc chiar și în condițiile actuale!

Pentru Fundația Comunitară Brașov

Fundația Comunitară Brașov, parte dintr-o mișcare națională alături de alte 18 fundații comunitare din țară, are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă și mai solidară. În activitatea de 6 ani a Fundației, au finanțat și mentorat 167 de proiecte comunitare, prin mobilizarea donatorilor corporate, a celor individuali și a persoanelor resursă din comunitate. 

„Ideea de Hub comunitar ni se potrivește mănușă și ne dorim să îi avem alături pe brașoveni #LaUnLoc, într-un spațiu urban în care ideile apar, se caută și se găsesc soluții la probleme locale și împreună le facem să prindă viață, mai ales în domeniul educației, dar nu numai,” spune Laura Popeea - director executiv Fundația Comunitară Brașov.

Întâlnirile toamnei la Brașov!

Hub-ul comunitar #LaUnLoc va fi amplasat în Cartierul Coresi - cel mai mare proiect de regenerare urbană din România - ce reunește zilnic, într-un eco-sistem integrat, peste 10.000 de oameni care lucrează sau locuiesc aici. Ca parte vie din cartier, Hub-ul va fi un loc în care se planifică, se schimbă și se dă startul implementării unor idei din și pentru comunitate, așadar, sunteți așteptați cu mic, cu mare, la activitățile pe care Fundația Comunitară Brașov le pregătește începând cu data de 5 octombrie. 

Laboratorul de Știință interactivă - expoziție deschisă pentru toate vârstele – organizator: ArtByte

Copii și elevi cu vârste între 4-18 ani, dar și părinții lor sunt invitați la un eveniment de împrietenire cu științele exacte, unde vor fi prezentate experimente științifice, vor fi pregătite jocuri, premii și ateliere de creație și unde veți putea interacționa cu un levitron acustic, un levitron magnetic, un robot umanoid, un robot din celebrul joc Minecraft. BONUS: La fața locului, veți putea completa un formular de înscriere și veți putea beneficia ulterior de un curs gratuit de robotică, programare, electronică, printare 3D sau chiar matematică.

Limonada liceenilor - a doua întâlnire Fondul pentru educație - organizator: Fundația Comunitară Brașov

În cadrul proiectului Bursele de Inovare Cluj, Fundația Comunitară Brașov a demarat anul acesta un șir de evenimente de consultare cu stakeholderii locali ai sistemului educațional brașovean. În luna iunie a avut loc prima Limonadă a Liceenilor în cadrul căreia s-a realizat viziunea comună a elevilor brașoveni privind școala visurilor, pentru a găsi ulterior soluții practice pentru depășirea problemelor. În cadrul acestei a doua întâlniri de lucru, se vor identifica primele proiecte mici, dar importante în acest demers. Întâlnirea va fi totodată și un pre-eveniment al Hackathonul-ului Liceenilor, pe care : Fundația Comunitară Brașov își dorește să îl organizeze în toamna acestui an.

Treasure hunt „Maradj talpon! - Rezistă!” - concurs interactiv pe echipe în limba maghiară - organizator: Consiliul elevilor Nebulonia 

Concursul interactiv pe echipe pe teren este un eveniment de închegare comunitară a liceenilor, organizat de Consiliul de elevi NEBULONIA. Concursul va vea multiple puncte de oprire, în care liceeni primesc sarcini/texte/exerciții interesante ce trebuie rezolvate pentru a ajunge în următorul punct. 

Munca-n echipă oriunde ne aflăm! - workshop interactiv inter-generațional - organizator: Asociația Arcadia Brașov

Familiarizarea și însușirea metodelor și tehnicilor de colaborare și muncă în echipă trebuie să fie integrate în viața de zi cu zi a copilului începând de la vârste foarte fragede, atât în familie, cât și în grupurile educaționale instituționale. Sunt așteptate familii cu copii cu vârste între 4 și 14 ani, părinți și bunici, pentru a se antrena în jocuri interactive, axate pe grupuri intergeneraționale, unde vor putea pune în practică cunoștințele teoretice transmise în cadrul workshopului.

Dezvoltarea rezilienței la adolescenți - workshop pentru părinți - organizat de Academia De Bine

Se spune că acelor copii cu reziliență crescută - acea rezistență psihică în fața șocurilor vieții - li s-au plantat rădăcini stabile și li s-au croit aripi puternice. Cu toate astea, în contextul pandemiei și al izolării sociale, chiar și cei mai rezilienți copii au nevoie de susținere, înțelegere, au nevoie ca cineva să îi asculte și să îi învețe abilități de reglare emoțională și mecanisme adaptative de reacție la stres și anxietate. 

Pentru că vrem să fie cât mai pregătiți pentru viață, invităm părinții de preadolescenți și adolescenți la acest atelier interactive, în prezența psihologului formator Lorina Sandu, împreună cu care vor putea găsi soluții la provocările cu care se confruntă în această perioadă.

Atelier de poveste interactivă în limba maghiară - organizat de către învățătorii Colegiului Național Áprily Lajos

Lumea poveștilor este întotdeauna interesantă pentru copii, însă jocurile de rol, trăirea mai intensă a sentimentelor și a acțiunii în sine își lasă amprenta pe viața spirituală a copilului. În cadrul unui atelier de poveste interactivă fiecare își găsește un rol, chiar și părintele are posibilitatea de a intra și de a retrăi clipele magice ale copilăriei. Sunt invitați copii cu vârste între 6 și 8 ani, alături de părinții lor.

Limonada ONG-urilor brașovene - a patra ediție - organizator: Fundația Comunitară Brașov 

Fundația Comunitară Brașov continuă seria de întâlniri ale ONG-urilor din Braşov, pe care au inițiat-o în această primăvară, cu o discuție deschisă despre viața în organizații, fie ele din domeniul educației, social, protecția animalelor, protecția mediului, sănătate. Despre provocările actuale, punctele nevralgice în care nevoie de ajutor și planurile de viitor avem pentru a răspunde cât mai bine nevoilor din comunitate. Se va lăsa cu schimb de idei și de resurse pentru a putea crește împreună mai puternici, la un loc.

Brașov Heroes #8 - întâlnire de lucru - organizator: Fundația Comunitară Brașov

Brasov Heroes este programul de strângere de fonduri și de activare a comunității care constă în 2 luni de fundraising și care culminează cu o cursă cu obstacole. Anul acesta, Fundația Comunitară Brașov a avut alături peste 2.000 de oameni implicați: 980 de alergători și  930 de donatori. 

Împreună cu reprezentanții celor 11 proiecte pentru care brașovenii au donat în cadrul evenimentului, acum se dă start implementării proiectelor în cadrul unei întâlniri de lucru pentru a stabili calendarul de acțiuni, vizite pe teren, dead-line-uri, dar și pentru a învăța unii de la alții și pentru a forma echipa de lucru care să găsească soluții la provocările care vor apărea pe parcursul implementării proiectelor.

***

Important: organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul în funcție de condițiile meteo și de restricțiile pandemice, respectând toate normele în vigoare. Pentru mai multe detalii despre toate programele Fundației Comunitare Brașov, vă invităm să vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro.