47334 / 35000 de euro

1099 donatori

31 zile

OCTOMBRIE 2020 - EDUBUZZ

PROIECT FINALIZAT

 

Sărăcia face zeci de mii de copii să renunțe la școală în fiecare an. Iar aceasta este realitatea românească încă de dinainte de pandemie. În pandemie a fost și mai rău, iar „mai răul” ăsta se va simți acut și când pandemia va fi trecut.

Sărăcia copiilor e, desigur, sărăcia familiilor în care s-au născut. În care-s multe de făcut prin casă și prin gospodărie și pe care și copiii trebuie să le facă. Să hrănească animale, să plivească, să cultive, să-și ajute părinții să aibă ce pune pe masă. În Augustin, Brașov, la fel ca în atâtea alte sate românești. Sărăcia vine și cu rușinea de a ieși în lume cu haine mici sau prea cârpite, cu pantofi găuriți sau în papuci răpciugoși. Iar mersul la școală este la sat și “ieșire în lume.”

Pentru copiii săraci nimeni n-are bani de meditații, recuperare sau consolidare a materiei. De regulă, fiecare zi de școală pierdută mai aduce cu ea o alta. Când se adună, aduc și rușinea copilului de a fi rămas în urmă. Apoi vine sentimentul neputinței de a mai prinde un tren după care oricum e greu să fugi în papuci rupți.

EduBuzz - autobuzul defazectat pe care l-am transformat în spațiu educațional, e speranța că există un tren și pentru copiii după care educația formală n-are cum să aștepte.

E locul în care îi așteaptă mereu dascăli iubitori, să le redea curajul și încrederea că și ei pot visa să fie orice. Le oferă timp să recupereze, le oferă răbdare, înțelegere și cunoștințe pierdute pe drum, când ei hrăneau păsările din bătătură sau munceau la câmp cu părinții și bunicii.

Află mai multe despre proiect în Media.

Fiare vechi, educație nouă!

De-a lungul străzii principale din Augustin, casele sărăcăcioase cu sau fără garduri, răsfirate pe dealuri sau în zone inundabile de pe malul Oltului, au un numitor comun predominant – numărul mare de copii din gospodărie. Pentru anul școlar 2020-2021 au fost înregistrați 401 de copii școlarizați (grădiniță + clasele 0-8). Nu se așteaptă nimeni ca tot atâția să termine clasa. Foarte mulți copii ajung, din cauza a 3 ani de repetenție și a rușinii de a mai veni la școală, în imposibilitatea de a mai continua studiile. Conversațiile de pe ulițele satului dau ca sigur că mulți copii de peste 10 ani nu au fost încă nicio zi la școală.

Din fericire, în sat au poposit doi visători - învățători cu har si drag de copii - care au avut gânduri mai bune pentru ei. Într-o zi, Natalia Ghinghină și Adrian Secal, profi Teach for Romania, au văzut anunțul că în Brașov se scoate la vânzare un autobuz scos din circulație. Au licitat, au câștigat, însă nu aveau resursele necesare să ducă visul la capăt - să-l transforme într-un spațiu educațional pentru copiii din Augustin. Așa că am făcut noi buzz pentru... EduBuzz, până când și Simona Halep și-a donat ziua de naștere pentru acest proiect

Natalia și Adrian își doresc nu doar să-i învețe pe copii să scrie și să citească la EduBuzz, ci vor să implice cât mai mulți oameni în proiect - prieteni care să le vorbească celor mici, dar poate și părinților, despre nutriție și gătit sănătos, despre educație financiară și antreprenorială, care să îi învețe să acorde primul ajutor, care să organizeze seri de filme, campionate de board games, cursuri de canto, fotografie, actorie, dans. Citește mai multe despre ei și planurile inedite pe care le au pentru educația din Augustin, pe Blog

Pe mâinile experților

Cu mari emoții am așteptat să vedem cu ce autobuz urma să lucrăm. Și cu toată dragostea de care suntem capabile, când l-am văzut nu am putut să-i spunem decât Răpciuga...

Echipa de la Atelierul Sfinx, un atelier specializat în conversii vehicule și constructii de food truckuri, campere, rulote comerciale, rulote fast food, case pe roți, containere de locuit și comerciale, s-a pus repede pe dezmembrat, dezasamblat, tras de scaune și de bare și au dezgolit autobuzul până când a rămas o coajă ruginită, cu geamuri năclăite. 

Dar știam că va ieși frumos! Ne imaginam că sub ferestrele năclăite vor fi pupitre noi și vesel colorate. Și calculatoare. Iar ferestrele vor fi impecabil de luminoase, termopane groase care vor ține căldura, căci da, trebuia să avem încălzire, ba chiar și o mică chicinetă cu plită, cuptor și chiuvetă pentru că EduBuzz nu se rezumă doar la educația formală, ci visează la lecții de nutriție și gătit sănătos, la clase de educație financiară, la implicarea și educarea nu doar a picilor, ci și a părinților care se chinuie să supraviețuiască în condiții dificile.

Toate astea au fost posibile cu ajutorul echipei Sfinx, în colaborare cu arh. Raluca Zbârcea, cea care a realizat noul design!

Surpriza REHAU!

Când am început să visăm noi că fiecare român ar putea să își dedice Ziua lui de Bine, adică ziua de naștere sau ziua onomastică, pentru a face un mare Bine altcuiva, nici nu am îndrăznit să ne aventurăm și mai departe și să visăm că și companiile din România ar putea alege să își sărbătorească aniversările sau alte evenimente corporate în același fel, dăruind Zile de Bine celor mai puțin norocoși dintre noi. Dar câteodată, realitatea o ia înaintea visării și ne face cele mai frumoase surprize. :)

În acest proiect, am fost norocoase să îi avem alături pe cei de la Rehau România, care de curând sărbătoriseră 25 de ani prezență la noi în țară. Și ce mod mai frumos de a celebra această reușită decât prin a deveni prima companie care își donează ziua de naștere pentru unul dintre proiectele noastre? Astfel, EduBuzz a devenit Un Proiect Susținut de Rehau România! Despre asta, puteți citi mai multe pe Blog.

BONUS aniversar: Am găsit și câteva fotografii cu „Răpciuga” în tinerețe, pe când plimba oamenii prin oraș, și mai tare ne-am impulsionat să o facem frumoasă la loc, gata să își primească la lecții primii copii.

Când intră în scenă artiștii

Lights, camera, action... :)

Veniseră luminile, ba pardon... LED-urile. Dintr-o parte în alta a autobuzului, luminau tavanul cu un strop de albastru și ghidau privirea copilașilor care atât se minunau la bordul EduBuzz, că nu știau dacă nu sunt de fapt la camera ascunsă.

Cu instalația electrică gata, s-a văzut și cât de grozavă e transformarea. Podeaua nouă, mesele de studiu, dulapurile și biblioteca... toată mobila adusă și montată în vechiul autobuz dă măsura importanței acestei transformări - educație de secol 21 vine în Augustin! 

Și dacă la interior se mai lucra la mici finisaje, la exterior o mare muncă de creație era depusă pe final de proiect cu ajutorul a doi artiști de urban art, care au adus nu doar forme și culori atractive pentru cei mici, dar și acel aer de „accesibil” și primitor care te invită să mai dai o șansă educației, chiar dacă tu nu prea crezi că ai ce să cauți pe la școală.

Am parcat!

Când am văzut pentru prima oară autobuzul cumpărat de Adrian Secal șNatalia Ginghină am cam ridicat din sprânceană. Nu degeaba i-am spus "Răpciuga". Arăta cu adevărat înfricoșător, iar ce-am găsit în mațele ei ne-a înspăimântat și mai tare. Mâncată de rugină, Răpciuga se califica cu greu chiar și la fiare vechi. Am dat însă peste meșteri vrăjitori care s-au dat peste cap și nu s-au lăsat până n-au transformat mârțoaga în cal înaripat. Arată minunat! Dar nu trebuie să ne credeți pe cuvânt, ci doar să vă uitați peste fotografiile pe care le-am postat pe această pagină, să vedeți de unde am pornit și unde am ajuns.

Și dacă s-a întâmplat așa a fost pentru că REHAU România a fost prima companie care să își doneze ziua de naștere! “Anul acesta, aniversarea REHAU în România a căpătat altă dimensiune pentru noi. Misiunea noastră este să îmbunătățim viețile tuturor oamenilor indiferent ce valență capătă acest sens. Sub inițiativa REHAU Community, am decis să fim parte activă din viitorul pe care ni-l dorim cu toții. Pentru a marca acest capitol din istoria noastră, am decis să donăm aniversarea a 25 de ani. Alături de oamenii voioși de la Asociația ZI de BINE vom reuși să oferim o rază de speranță copiilor din zone rurale, prin facilitarea accesului la educație. La un sfert de veac, cel mai bun cadou este tot fericirea și bunăstarea oamenilor”, a declarat Alessandro Hillebrand, Country Manager REHAU România.

Și dacă s-a întâmplat așa a fost pentru că Simona Halep s-a implicat la rândul ei si alți 40 de oameni ne-au dăruit ziua lor. Numele fiecăruia dintre ei e scris pe o steluță care strălucește în Edubuzz! 

Mulțumiri nenumărate celor de la Sfinx Camper care și-au pus pe hold toate proiectele pentru ca Edubuzz să-și primească elevii cât mai curând, mulțumiri voluntarilor și artiștilor care au contribuit la această transformare, mulțumiri lui Dan Strauti, care a documentat transformarea!

Dar mari mulțumiri lui Adi și Natalia, care au avut curaj să viseze un vis mare și să muncească pe brânci pentru el. ”Edubuzz este un proiect care abia așteptam să prindă aripi. Sunt nerăbdătoare să le putem preda copiilor dintr-un spațiu care să îi inspire. Sunt convinsă că această experiență inedită le va trezi interesul pentru școală, pentru a învăța și pentru a-și face noi prieteni. Ne dorim ca acest autobuz să le seteze noi valori care să îi îndrume pe tot parcursul vieții lor”, povestește Natalia.

Noi suntem convinse că așa va fi! Urmăriți în continuare peripețiile lui EduBuzz pe pagina de Facebook!

...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...