Voluntarii care croiesc viitorul

Eliza
04.08.2021

La fiecare opt ore, o mamă își lasă copilul din brațe. Iar timp de 18 ani, copilul trăiește în brațele „sistemului”, într-un univers interior marcat de trauma abandonului. Sunt mii de copii abandonați în fiecare an în România, fiecare cu suferința lui unică, fiecare cu destinul său unic, dar toți, absolut toți cu aceleași nevoi uriașe de iubire, de grijă, de ocrotire și de siguranță.

Adriana Nițică, Ioana Airinei și Elena Cosma se numără printre oamenii care le oferă acestor copii fix grija, siguranța și ajutorul de care au nevoie. Cele trei au „ștate vechi” în cadrul Asociației Ajungem Mari și zilele acestea se află în una dintre taberele #CroiesteTiViitorul, în care sunt alături de tinere din centre de plasament pe care le învață nu doar cum să facă niște haine tare frumoase, ci învață și că nu sunt singure și că au un rost pe lume și își pot atinge obiectivele și nevoile și după vârsta de 18 ani, când vor ieși din „sistem”.

Zi de zi, voluntarele Ajungem MARI sădesc în ele semințe de încredere și speranță, iar noi am vrut să le cunoaștem mai bine. 

Întreb pentru un prieten - în ce constă tipul de voluntariat pe care îl faceți în cadrul Asociației Ajungem MARI? Ce se întâmplă concret în acele câteva ore pe săptămână?

Adriana: Eu fac pregătire la limba română începând de la clasele I - IV, inclusiv până la liceu. Pe lângă română, am făcut pregătire la engleză și matematică (nivel primar). Totodată, am organizat ieșiri, ateliere (inclusiv de gătit, pictură), precum și consiliere educațională și profesională. M-am implicat în strângere de fonduri pentru terapie și cursuri de calificare, donații (echipamente IT), negociere și încheiere parteneriate stomatologice, inclusiv prin participare la Cross pentru Școli.

Ioana: Am făcut, inițial, activități de recreere, cu jocuri și/ sau discuții adaptate vârstei copiilor/ tinerilor. În timp, am ajuns să fac pregătire la limba română pentru testele naționale și examenul de bac. Am mai avut și ore de biologie și engleză, pentru clasele V - XII. Constant am făcut, deci, meditații precum și activități cu tineri care se pregătesc pentru a-și lua permisul de conducere (i-am ajutat să învețe legislația rutieră și să facă teste). Acum sunt mai mult implicată în consiliere vocațională pentru tineri ce termină profesionala sau liceul și urmează să iasă din sistem. Viața independentă este pentru mulți un pas important, deci e bine să gândim strategii astfel încât tranziția să se facă rapid și cât mai lin cu putință.

Anca - Elena: Din 2017 până în prezent, am organizat mai multe tipuri de ateliere, cum ar fi: module de Activităţi liber creative/ educative (ajutor la teme, arte plastice, fişe, jocuri de rol, de socializare, de cunoaştere etc); module de Educaţie financiară (unde fetele au învăţat cum ar trebui să-şi gestioneze banii astfel încât să poată achita cheltuielile fireşti şi cum e posibil să mai facă şi economii); module de Educaţie Antreprenorială (unde fetele au descoperit cum ar putea să-şi valorifice abilităţile şi calităţile astfel încât să realizeze ceea ce îşi doresc); module de Educaţie informatică - TIC; modul de Securitatea online şi offline (site-uri de socializare, cu cine este/nu este normal să socializeze, relaţiile online), iar acum mă aflu la cel de-al treisprezecelea modul. 

Ce ai aflat despre tine făcând voluntariat?

Adriana: Am aflat că pot colabora relativ ușor, că îmi place interacțiunea cu tinerii și copiii, că mă pot face înțeleasă și, mai ales, că pot explica în mai multe feluri același lucru. Nu am crezut că am răbdarea să fac tot ce fac alături de copii. 

Ioana: Am aflat că pot avea o răbdare de fier și că pot trece peste foarte multe fixații de-ale mele (inclusiv faptul că nu se respectă punctualitatea sau că nu se participă la activități pentru care inițial se simțea mult entuziasm). Totodată, mi-am reconfirmat că există oameni super faini în comunitatea Ajungem MARI Iași (și nu numai). 

Anca - Elena: Ȋn acest sens, eu nu am fost influenţată de nimeni. Nu mi-a cerut şi nu mi-a recomandat nimeni să fac voluntariat; din contră, unii chiar au încercat să mă oprească. Asta este o dovadă că atâta timp cât chiar îţi doreşti să faci un lucru, nimeni şi nimic nu te poate opri. Asta mi-am dorit eu să fac din tot sufletul, să pot oferi suportul moral, să împărtăşesc cunoştinţele şi abilităţile mele celui de lângă mine, care poate are nevoie, dar nu are pe nimeni alături în acel moment care să fie dispus să i le ofere. Chiar dacă, pe parcursul acestor module, au existat şi situaţii mai dificile, nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să renunţ la ceea ce fac. Asta dovedeşte că, în ciuda aparenţelor, sunt o persoană puternică şi motivată. 

Ce ai aflat despre lume făcând voluntariat? Ce perspective ți s-au schimbat sau ți s-au confirmat?

Adriana: Implicarea colectivă are loc atunci când cauza este foarte transparentă. De asemenea, am aflat că nu poți obliga toate persoanele să rezoneze cauzei tale. Cam acestea sunt cele mai importante aspecte pe care le-aș menționa ca răspuns la aceste întrebări.   

Ioana: Am început să fac voluntariat în clasa a IX-a, adică undeva prin anii 2000. De atunci, am tot activat în cadrul mai multor proiecte locale. În toate, am înțeles cât e de important impactul persoanelor care-s dornice să contribuie, benevol, la rezolvarea problemelor din comunitatea ieșeană. Chiar cred, sincer, că iniţiative de ecologizare, artistice, de petrecere a timpului liber, sesiuni de training, campanii pentru donarea de sânge sau colectarea de cărţi ce vor fi donate bibliotecilor din mediul rural sau ajutorul la construcţia unor locuinţe în zone defavorizate sunt pași mici, dar esențiali pentru a schimba în mai bine viața unora mai puțin norocoși. În Ajungem MARI, lucrez îndeaproape de copii și tineri, iar asta m-a ajutat mult să am o perspectivă mai largă asupra felului în care ne transformăm și evoluăm ca oameni. 

Anca - Elena: Nu toţi înţeleg, acceptă şi văd cu ochi buni această iniţiativă, unii chiar cred că e o muncă în zadar şi că oricât vom încerca, nu vom reuşi să facem nici o schimbare. Eu personal, din experienţă, chiar văd schimbări în bine şi cred că atâta timp cât îţi doreşti, chiar şi cu paşi mici, poţi face lucruri mari. 

Cum reziști să faci voluntariat pe termen lung? De ce resurse ai nevoie și de unde le iei?

Adriana: Sunt momente în care am nevoie de pauze. Dar asta nu înseamnă renunțare, ci încărcare cu energie si noi perspective. Cea mai importantă resursă este feedbackul tinerilor și al copiilor. Orice reușită, orice pas mic, mă incarcă cu dorința de a continua.

Ioana: Cred că rezist pe termen lung în Ajungem MARI întrucât pot face activități de tot felul și nevoia mea de varietate e îndeplinită. Pe lângă asta, avem o super echipă la Iași și ne sprijinim unii pe alții atunci când vrem să facem ceva anume. Totodată, există întâlniri locale și naționale ale voluntarilor din Ajungem MARI, unde se discută situațiile spinoase cu alți colegi. Resurse valoroase avem și pentru că ni se pun la dispoziție materiale unde avem idei de activități, de exemplu. Pe lângă asta, mai avem și întâlniri pe ZOOM cu terapeuți sau logopezi, iar asta ne ajută dacă lucrăm cu tineri ce au nevoi în aceste privințe. 

Anca - Elena: Mi-am dorit prea mult să pot realiza acest lucru (fapt dovedit prin ambiţia şi răbdarea de a mă înscrie de trei ori şi de a promova campania de înscriere în acest proiect), ca să îmi permit acum să renunţ la acest obiectiv. Resursele emoţionale mi le găsesc în interiorul sufletului, puterea de a merge mai departe îmi este întărită de bucuria, zâmbetele, îmbrăţişările şi rezultatele copiilor, iar resursele didactice, unele le compun cu ajutorul experienţei, a cunoştintelor, abilităţilor şi aptitudinilor personale, altele le regăsesc în proiectele şi suporturile de curs puse la dispoziţie de Asociaţia Ajungem MARI. 

Un mit despre copiii din centrele de plasament...

Adriana: „Nu sunt în stare/ Nu pot” e ceva ce copiii din centrele de plasament dezmint de fiecare dată când li se acordă atenție și afecțiune să depășească diverse. Am văzut multe cazuri în care progresul obținut prin relaționarea cu cei cu care am lucrat a fost impresionant.

Ioana: Cred că un copil dintr-un centru de plasament poate fi la fel de neglijat emoțional precum un copil dintr-o familie (așa zisă) normală. Totodată, un mit pe care l-aș vrea dispărut e că acești copii din centre sunt abandonați sau au părinți decedați. Nu este tot timpul cazul de asta... Mare parte din ei au încă părinți în viață sau în străinătate ori în alt oraș decât cel în care se află centrul. Categoric, nu sunt ai nimănui, așa cum se mai zice uneori, malițios. Cred că unii dintre ei sunt mai degrabă chiar ai mai multora, mai ales că sunt mulți voluntari care fac parte din viața lor. 

Anca - Elena: Un mare neadevăr despre copiii din centrele de plasament ar fi acela că nu sunt în stare să reuşească să realizeze în viaţă, cum ar fi să aibă o meserie pe care să o realizeze cu succes, să îi ajute la rândul lor pe cei ce au nevoie, să-şi întemeieze o familie, să crească şi să îşi iubească copiii, să le ofere acestora sprijinul emoţional şi educaţia necesară.  

Un adevăr despre copiii din centrele de plasament...

Adriana: Cu oamenii potriviți alături, orice tânăr/copil se poate dezvolta armonios.

Ioana: Un adevăr incontestabil despre copiii din centrele de plasament este faptul că au absolut toate capacitățile necesare ca să învețe și să ajungă oameni faini la maturitate. Exceptând situațiile în care au anumite afecțiuni ce nu le permit să învețe la școală în clasa în care ar trebui să fie la vârsta lor, majoritatea dintre ei sunt fix ca orice alt copil ce are nevoie de sprijin, ca să se dezvolte și să progreseze pe toate planurile.

Anca - Elena: Aceşti copii sunt un ocean inepuizabil de bucurie, iubire, sete de cunoaştere, curiozitate, uimire, speranţă, vise. Chiar merită să fie ajutaţi să-şi îndeplinească idealurile, obiectivele, dorinţele, merită din plin să aibă şansa să „Ajungă Mari”!

 

Abonare newsletter

Zi de zi adunăm povești, idei și inițiative pline de speranță și le punem într-un Jurnal de Bineri, care ajunge la voi în fiecare vineri, la țanc pentru un vibe pozitiv de weekend. Plus că aflați primii când mai lansăm un nou episod din podcastul Zi de Bine! Așa că abonați-vă și voi la newsletter!