Victor Miron, din service-ul auto la volanul BookTruck

Eliza
22.07.2021

După cum spune chiar el, Victor Miron e, întâi de toate, un idealist cu inițiativă. În 36 de ani, a bifat mai multe inițiative în mai multe domenii, oprindu-se de câțiva ani la încercarea de a-i face pe români să citească mai des, ca fondator al Asociației Cărțile pe Față.

Luna asta, i-am dat o mână de ajutor și împreună am făcut #BookTruck, o bibliotecă pe patru roți care va ajunge până la finalul anului la 500 de copii din 20 de sate de pe lângă Cluj, sate fără biblioteci funcționale, copii fără de cărți. La volan, chiar Victor. Hai să îl cunoști din interviul de mai jos!

Cine era și cu ce se ocupa Victor Miron înainte să dea... Cărțile pe Față?

Sunt născut la Cluj-Napoca, dar am copilărit la țară, la Rediu, la bunica din partea mamei. Majoritatea vacanțelor mi le-am petrecut acolo. 

Cărțile m-au făcut idealist cu inițiativă, mai ales personaje ca don Quijote, prințul Mîșkin sau Micul Prinț.

Cei mai mulți ani ai maturității, vreo 10, i-am petrecut lucrând la Service Auto Iovi, afacerea noastră de familie începută de tata, care e mecanic auto, și crescută de fratele meu și de mine. Vi-ul din Iovi e de la Victor. Cât eram acolo am creat campania de promovarea a bunelor maniere în trafic Pe drumul cel bun.

Am mai explorat și zona startupurilor de tehnologie prin UseTogether, o platformă de consum colaborativ unde cele mai împrumutate obiecte înre oameni erau cărțile, și prin Favorites, o aplicație de mobil a cărui scop era să te ajute să ai relații mai bune cu oamenii pe care îi ai la favoriți în telefon. 

Tu ai fost genul de copil de care s-au lipit cărțile de mic sau ești, ca mai noi toți, un late bloomer?

Îmi plăcea să citesc și înainte de adolescență, dar nu în mod deosebit. Mă atrăgeau poveștile și cărțile de aventură, dar am ajuns să iubesc lectura în clasa a 9-a, datorită profesoarei de română, doamna Mariana Muthu. Dânsa mi-a tot prezentat cărți până am dat de adolescentul miop al lui Eliade. Atunci mi-am dat seama că în cărți se abordează subiecte profunde și cu adevărat relevante în viață.

Ce a adus cititul zilnic în viața ta?

În primă fază, în cărți mi-am găsit modelele prin personaje. Acum citesc de obicei două cărți în același timp. Dimineața citesc cărți de idei, de non-ficțiune, pentru a înțelege pe ce lume trăiesc, iar seara citesc romane sau poezie, pentru a uita pe ce lume trăiesc. 

De mai bine de 7 ani, încerci să schimbi percepția românilor despre citit. Te-am văzut inclusiv la Românii au Talent. Ai recitat o poezie... cu ce efect?

Eliade m-a făcut să am o toleranță foarte mare la ridicol, așa că am mers și la emisiunea de talente pentru a transmite unui public cât mai mare că ar fi bine să citim două cărți pe lună. Prin acțiunile campaniei Cărțile pe Față ne străduim să ducem cărțile acolo unde sunt oamenii atenți, iar asta de multe ori înseamnă pe rețelele de socializare și la televizor. 

Care e cea mai populară idee/campanie Cărțile pe Față?

În continuare cea mai populară campanie este Citești în autobuz și călătorești gratuit. Pe aceasta am propus-o în direct la radio primarului din Cluj-Napoca în primăvara lui 2014 și s-a implementat prima dată în vara lui 2015, după mai bine de un an de lobby. Între timp a mai avut loc și în alte orașe din țară și din străinătate și chiar s-a scris despre ea în peste 20 de limbi și oameni de pe toate continentele ne-au trimis mesaje că vor să o implementeze și la ei în oraș.

Prin acțiunile noastre noi invităm oamenii să își asume rolul de ambasadori ai lecturii și să citească în spații publice, fie că e în autobuz, în parc, pe rețelele de socializare sau chiar la grădina botanică. Pe 15 august vom avea din nou Intrare gratuită la grădina botanică dacă ai o carte la tine, la superba grădină botanică din Jibou, unde sigur vom duce și BookTruck-ul. Pe viitor visăm astfel de zile cu intrare gratuită și la Acropole, la Schönbrunn sau la Versailles.

Povestește-ne puțin despre acea carte care te-a marcat.

În adolescență m-a fascinat în mod deosebit Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade. Stilul confesiv și preocupările personajului narator m-au făcut să îl îndrăgesc și să mi-l imaginez ca pe un prieten bun de la distanță. Pofta lui de cunoaștere a fost contagioasă și m-a făcut să vreau să citesc și eu toate cărțile și autorii pe care îi menționa. 

Acum cel mai des recitesc Cele 40 de legi ale iubirii, de Elif Shafak, pentru că „toți suntem în căutarea unei vieți demne de trăit și a unei științe demne de știut”. 

Recomandările lui Victor

Top 3 cărți pe care le-ai lua în caz de naufragiu pe o insulă pustie.

Micul Prinț

Don Quijote, în versiune rescrisă de Unamuno

Volum de versuri de opere complete de Nichita Stănescu 

Top 3 cărți cu care te-ai duce la un liceu să le vorbești adolescenților despre citit.

Oscar și Tanti Roz, de Éric-Emmanuel Schmitt 

Splendida cetate a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini

Să nu ne facem de râs în fața furnicilor, de Iv cel Naiv

Top 3 cărți pe care i le-ai citi unui copil de grădiniță.

Orice volum de poezii de Carmen Tiderle

Unde fugim de acasă, de Marin Sorescu

Momo, de Michael Ende

Top 3 căți pe care le recomanzi cuiva ca să se lase de Netflix... măcar pentru o săptămână.

Prietena mea genială, de Elena Ferrante

Sfârșitul copilăriei, de Arthur C. Clarke

Eseu despre orbire, de Saramago

 

Abonare newsletter

Zi de zi adunăm povești, idei și inițiative pline de speranță și le punem într-un Jurnal de Bineri, care ajunge la voi în fiecare vineri, la țanc pentru un vibe pozitiv de weekend. Plus că aflați primii când mai lansăm un nou episod din podcastul Zi de Bine! Așa că abonați-vă și voi la newsletter!