35000 / 35000 de euro

31 zile

MARTIE 2021 - STUDIOURILE FERENTARI

PROIECT FINALIZAT

Vii pe lume într-o lume care nu e deloc prietenoasă cu tine. Acolo unde te-ai născut clădirile sunt mici - meschin de mici, urâte, gri, murdare, îngrămădite. Acolo, sărăcia e mare și pericolele sunt multe: droguri, prostituție, violență. La școală nu prea ajung copiii, iar dacă ajung, renunță des. Alți copii povestesc că s-au născut și cresc într-un cartier sau altul. Tu te-ai născut și crești în ghetoul din București. Ești un copil de Ferentari. 

Ce poți face când lumea în care te-ai născut și crești e plină de sărăcie, suferință și pericole? Poți descoperi restul lumii doar cu puterea de neegalat a imaginației și a poveștilor care îți deschid larg poarta și te lasă să fii parte din ele. Cum se poate face asemenea magie? Cu teatru! Cu 7 ani în urmă, la școala generală 136, un actor profesionist - Ionuț Oprea - ținea prima oră de actorie pentru câțiva copii din Ferentari. De-atunci, a apărut o trupă de teatru, trupa s-a mărit și a devenit familie - Familia PlayHood. Fiecare oră petrecută de copii la teatru nu e doar evadare din ghetou, e cărămidă pusă trainic la temelia unei lumi mai bune decât cea în care au avut neșansa să deschidă ochii.

Copiilor din Ferentari le trebuie teatrul. Aer proaspăt și curat pentru mințile și inimile lor. Iar teatrului îi trebuie un sediu cumsecade. Familia PlayHood are nevoie de ACASĂ. O facem în martie!

 

CUM ARATĂ STUDIOURILE FERENTARI

Pentru că rom înseamnă om

Playhood a început cu o misiune simplă – hai să folosim artele vizuale și ale spectacolului ca să-i ajutăm pe copii să-și dezvolte abilități de bază ca cititul, scrisul și gândirea critică. Așa au început atelierele de „teatru cu ciocolată”, la Clubul de Educație Alternativă sau pe holurile școlii 136 iar, mai apoi, în garsonieră la domnu’ Ionuț, profu’. Copiii veneau cu povești din cartier, el venea cu ciocolată și împreună scriau și se jucau de-a teatrul. 

De la un punct încolo, joaca a devenit serioasă, iar rezultatele au întrecut aștepările. Au venit festivalurile din țară și din afara granițelor, evenimente publice și private, roluri în filme și colaborări cu profesioniști ca Ada Solomon, Radu Jude, DOR (Decât o Revistă) și mulți alții. În alte cuvinte, un model de succes atipic pentru Ferentari, care strigă din toți bojocii: „rom înseamnă om”. 

Sute de copii și adolescenți au trecut prin mii de ore de mentorat la atelierele Playhood care au devenit repede neîncăpătoare, prea mici pentru visurile tot mai îndrăznețe ale copiilor care au învățat să se ia în serios, care și-au descoperit valoarea. 

„Visăm de câțiva ani la “Studiourile Ferentari”, un fel de “Hollywood de Ferentari”, unde noi și colegii noștri să încercăm să devenim mai buni, mai educați, empatici și profesioniști.  Visăm la un spațiu în care să transformăm lipsa accesului la educație in meserie”, spun astăzi cei aproximativ 30 de copii care s-ar înghesui în continuare în garsonieră dacă n-ar fi COVID. 

Vom deschide Studiourile Ferentari într-un spațiu comercial din cartierul Ferentari. Un spațiu de 90 de metri pătrați și 3 camere în care vor fi amenajate două studiouri: un studio audio, respectiv un studio foto/video, dotate cu toate echipamentele necesare pentru filmele și poveștile pe care le au mereu de spus. Dacă vrei și tu să ne ajuți, poți să îți donezi Ziua de Naștere sau Ziua de Nume chiar AICI

În cinstea lui Dinți

În anul 2016, după trei ani de mentorat și de negociat cu norocul, opt copii și adolescenți din Ferentari au urcat pe scenă în fața câtorva sute de perechi de ochi și urechi,  să vorbească cu sinceritate și umor despre viața din ghetou. Adolescenți sau oameni de teatru, televiziune sau film, au râs și au plâns, iar la final s-au declarat schimbați în percepții și prejudecăți. Astfel, într-o mare de aplauze, o gașcă de copii a devenit o trupă de teatru. 

Printre cei opt era și Dinți, aplaudat de câteva sute de oameni, fericit cu gura până la urechi. După festival a fost însă nevoit să renunțe la teatru, pentru că trebuia să muncească. Astăzi este în pușcărie. Un copil aplaudat de sute de oameni a devenit pușcăriaș la nici doi ani distanță. Alți doi colegi au ajuns și ei după gratii. Alți doi nici nu mai sunt astăzi printre noi. 

În drumul unora dintre ei spre garsoniera PlayHood calcă pe seringi, fac slalom printre gunoaie, sar peste șobolani cât pisicile și sunt martori involuntari la acte de violență și cruzime greu de imaginat… detalii de peisaj, normalizate, pierdute printre glume și alte sisteme mentale de auto-apărare.

„Visăm ca proiectul nostru să treacă linia nevazută a cartierului cenușiu și să convingem cât mai multă lume că o secundă de educație înseamnă o secundă de libertate. Sau că anii lipsă de școală cu sau fără discriminare, se transformă aproape garantat în ani de pușcărie cu executare. Că numărul străzii pe care te naști nu trebuie să fie transformat în sentință. Că uneori, nu doar părinții, dar și școala abandonează copii. Că să te învețe cineva ce și când să mănânci, e un privilegiu. Sau cum zice colegul YoYo într-o poezie din spectacolul nostru Aleea Stereotipurilor: <<Că valoarea ta umană nu-i un strat de melanină / Că pigmentul de pe piele nu conține heroină>>.”

Împreună cu Asociația Ferentari

Înainte de a se constitui într-o structură asociativă, Playhood a funcționat ca un club de teatru bazat pe munca voluntară a unui actor profesionist, Ionuț Oprea, în cadrul asociației Policy Center for Roma and Minorities, care desfășura activități în proximitatea ghetto-urilor din cartierul Ferentari. Anul trecut, în plină pandemie, s-a înființat Asociația Ferentari, din nevoia de a ține pasul cu succesul și dezvoltarea proiectului PlayHood. Mădălina Dorobanțu și Ionuț Oprea, cei doi actori profesioniști care reprezintă asociația și care de ani de zile sunt ancorele umane de care se agață zeci de copii pentru a scăpa din ghetou, își doresc ca PlayHood să devină un nod cultural-educațional, conectat la viața culturală și educațională a Bucureștiului. 

În cei șapte ani de activitate, performanțele tinerilor au crescut foarte mult, iar în momentul de față, puștii din cartier au început să viseze să poată să vină la PlayHood. Munca lor a fost recunoscută de artiști de top și de mass media, iar unii dintre copii au început să primească roluri plătite în diferite producții. În inima Ferentariului, câțiva copii vor să arate ce pot. Vor o șansă.

Meșteri mici pentru visuri mari

Săptămâna asta ne-am luat liber de la celelalte treburi și am pus mâna pe șpaclu și șurubelnițe. #StudioulFerentari este în șantier! Machiajul de scenă a devenit tencuiala de umplutură dintre plăcile de rigips. Copiii se transformă sub ochii noștri din personaje în meșteri, iar noi îi aplaudăm după fiecare reprezentație. În pauze, se mai cântă o strofă, se mai bate o darabană, se mai halește o felie de pizza, se mai fac planuri de viitor.

Studioul mic, cel pentru podcasturi, a primit deja primele culori. Dacă afară e tot Ferentari, tot gri, înăuntru e culoare, vis, poveste pentru viitor. Studioul mare, cel pentru înregistrări, și-a primit și el primul rând de „pufoaice”, adică bureții pentru izolare fonică după care s-a umblat în tot Bucureștiul multe zile la rând. Iar mobilierul pentru sala de meditații și cursuri a ajuns și el, e gata de montat!

Legenda spune că Anca s-a împrietenit cu șmirghelul în ziua în care și-a făcut manichiura: „Mă omoară manichiurista!” Vlad face ture ca titirezul între sediu și magazinul de bricolaj: „Iarăși eu?”. Asta când nu face poze sau pregătește „cozonac” din apă și ghips pentru Petrișor, care își găsește de lucru tot timpul cățărat pe ceva. Ștefania e obsedată de curățenie și mătură de 14 ori pe zi, în timp ce Alina schimbă stațiile de lucru mai ceva ca un roboțel și supervizează activitatea cu ochi de șoim. Dar Bebe este adevăratul șef de șantier, omul bun la toate, care salvează orice situație și are o soluție practică pentru orice idei crețe care mai apar între timp. 

Finisaje, meșterilor! Finisaje și montaje

Vaai, adolescenții din ziua de azi! Dar vaai, nu ne mai înțelegem cu ei, au tot felul de preocupări ciudate, nu mai știu ce e aia educație, muzica aia a lor din care nu mai înțelegi nimic... Ce fac adolescenții ăștia toată ziua, dom’le?

Păi, Bebe a montat de unul singur plăcile de tratament acustic pentru un perete din studio. Nu, nu izolația fonică, aia e altceva. Izolația fonică se face înainte de tratamentul acustic. Așa. După care, fain-frumos, a luat un sac de glet și l-a întins peste ceilalți pereți, unde vom monta oglinzile de dans. Mobilierul și-a făcut și el apariția, odată cu electricianul care a pus totul pe pauză când a tăiat curentul. Dar care pauză? Echipa face front comun la desene și graffitti-uri și decorează în propriile culori fiecare petec alb de perete.

„Mai multe mâini! Ne trebuie mai multe mâini!” strigă cineva. „Care mâini, poate creiere”, se aude din studio. Holul se-nfundă de hăhăială. Apare coordonăciosu’ cu materiale și dispare iar. Mai vine seara, mai face o poză și ne-ntreabă dacă ne e foame. „Asta am ajuns: o familie din aia funcțională în care fiecare știe ce are de făcut.” Nu-i fain să auzi asta de la niște copii?

Alături, puștii îl au pe „meșterul Gioni”. E singurul meșter „om mare” printre zeci de ucenici vrednici și entuziaști care, de când a început luna, nu se opresc din robotit la #StudiourileFerentari. Domnu' Johnny Badelita e un fel de Meșterul Meșterilor: tâmplar, faiențar, rigipsar, instalator… apicultor, actor, om de radio și om mult răbdător și foarte, foarte săritor.

Încă o zi de bine, încă o mână de ajutor, încă un pas de salt cu flick pe spate, încă un banc, până terminăm #StudiourileFerentari.

Hai la expoziție, în Ferentari!

E forfotă mare, încântătoare și plină de speranță în Ferentari. În bucățica aceea de Ferentari în care am ajuns noi în martie. În fiecare zi, cineva bagă capul pe ușa #StudiourilorFerentari. Unii zic: „Wow, ce tare arată! Da’ ce se va întâmpla aici, ce studio e ăsta?” După ce află, vine alt „Wow, ce tare! Pot să vin și eu? Vreau să învăț, că și mie îmi place să….!” - iar aici începe o listă uimitoare: să cânt, să scriu, să dansez, să fotografiez, să filmez…

Alții știu deja, că s-a dus buhul în cartier, și zbârnâie de nerăbdare să își găsească și ei locul în familia Playhood. Și când mai văd și ultimele pregătiri pentru expoziția de fotografii a lui Vlad - primul eveniment la #StudiourileFerentari, chiar simt că și ei contează.

Vlad-Andrei Roșianu e unul dintre puștii talentați din Ferentari pentru care faceți voi minuni. A început să fotografieze cu telefonul mobil și să posteze pe Facebook acum aproape doi ani. O doamnă de bine l-a remarcat și i-a făcut cadou un aparat foto. Se întâmpla în primăvara trecută. De atunci, Vlad și-a propus ca timp de un an să învețe și să fotografieze cât mai mult. Nu avea de unde să știe cât de mult îi va folosi acest lucru. Iar acum Vlad își vede pentru prima dată lucrările printate la dimensiunile și pe materialele dorite. Profesional, elegant, frumos. Pentru că merită! Pentru că toți copiii merită!