De la dubă la microduș – povestea Cenușăresei, spusă de Deltamed

Eliza
27.08.2020

Astă iarnă, când am pus în calendarul proiectelor pentru 2020 #caravanamicroduș, am făcut-o cu toată încrederea că e un proiect musai de făcut și cu toată neîncrederea să-i zicem „caracteristică” unor femei „provocate tehnic”.

Râdem, glumim, dar realitatea este că proiectul nu ar fi fost posibil fără ajutorul celor de la Deltamed, care în această poveste și-au asumat rolul Zânei Bune... de carieră mecanic. Timp de niște luni bune, duba noastră Fiat Ducato, primită în dar de la Raiffeisen Leasing România, a stat în atelierul auto Deltamed de la Cluj, unde s-a meșterit la ea în fel și chip, până a ieșit exact ce trebuia și încă un pic peste! 


I-am rugat pe noii noștri prieteni să ne spună în câteva rânduri cum a fost pentru ei experiența de a face parte din #caravanamicrodus. 


P.S.: Dacă nu ați auzit de Deltamed până acum, ce e esențial să știți din start este că acești oameni sunt magicieni specializați în transformări auto totale și lucrează mai ales în domeniul medicinei de urgență, de la manechine de resuscitare și sisteme de imobilizare la autospeciale pentru intervenții la situații de urgență și alte vehicule speciale cu destinație civilă (transport persoane în fotoliu rulant, showroom-uri mobile, ateliere mobile, food-trucks, centre mobile de recrutare, centre mobile de instruire, centre speciale de donare de sange, autospeciale de dezăpezire, cabinete medicale mobile). 


Cum a primit Deltamed provocarea proiectului microdușului Zi de Bine? 


Am acceptat provocarea fără a sta prea mult pe gânduri, de la primul apel al Melaniei. Ce e atât de mult de gândit, acolo unde ideile și soluțiile se împletesc natural, pentru un scop atât de nobil? Mijloacele se găsesc, dacă le cauți. Caracterul acestui proiect nu a lăsat prea mult loc de interpretări. Trebuia să fie gata (foarte) REPEDE, la parametri OPTIMI de funcționare și să înglobeze o interfață și un buget cât mai PRIETENOASE. Exact asta ne-am străduit să facem și spunem cu mândrie, răspicat, că ne-a ieșit! 

O echipă întreagă de profesioniști din divizia noastră de „Proiecte speciale” s-a dedicat timp de o lună ducerii la bun sfârșit a microdușului mobil. Printre altele, ei au încercat din răsputeri să identifice alternative cât mai intuitive pentru fiecare dintre echipamentele incluse în adaptare, păstrând în minte ideea că beneficiarii finali vor fi copii, iar experiența lor trebuie, în definitiv, să se dovedească a fi una cât mai plăcută, per total, din toate punctele de vedere. Atât vizual, cât și funcțional, am bifat tot ce ne-am dorit. 


Colaborarea noastră cu Asociația Zi de Bine a fost una de „chimie la prima vedere” și ne dorim să sprijinim pe termen lung, în măsura în care ne stă în putință, atingerea obiectivului onest care reprezintă asociația și care ne unește – acela de a asigura o existență demnă oricărei persoane defavorizate din România și de a facilita și implementa resurse de utilitate reală în împlinirea oricărei noțiuni de normalitate. 


Începem cu copiii și începem cu igiena – acest lucru ce majorității ni se pare absolut banal, fiindcă normalitatea noastră arată altfel decât realitatea zilnică din satele moldovenești. Iar pentru că noi s-a întâmplat să știm să facem mașini, am pus cap la cap cunoștințele teoretice și practice, le-am adăugat cele mai moderne și competitive mijloace tehnologice, am alocat cei mai bine pregătiți și potriviți oameni care au pus o grămadă de suflet – și a ieșit ce a ieșit. Asta e contribuția noastră! 


Țintim ca mașinile noastre și, în general, munca pe care o prestăm, să vorbească despre responsabilizare socială mult mai mult decât despre valoare comercială. Ne place să credem că în tot acest timp am devenit cunoscuți, înainte de toate, ca un brand 100% românesc care oferă variante REALE de ușurare a vieții într-o mulțime de contexte. NU suntem doar niște carosieri și cu siguranță nu ne limităm la calitatea de vânzători. Suntem niște oameni care cred cu tărie în ceea ce fac și investesc în asta totul, până la ultima resursă. Suntem oamenii care nu se mulțumesc să creadă că există soluții mai bune, ci se încăpățânează să le găsească. Iar proiectul caravanei Zi de Bine a fost o adevărată chintesență a tot ce știm, iubim și vrem să facem.