Cu Fundația Bethany, în #caravanamicrodus

Eliza
03.08.2020

În România anului 2020, aproape jumătate din populația din mediul rural este săracă și foarte săracă, 90% din populația de la sate nu este racordată la sistemul public de canalizare, 53,1% dintre locuințele din mediul rural nu au toalete în case, iar unui medic ar trebui să îi revină 1.581 de pacienți.

În aceste conditii, în luna August plecăm împreună cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany în #caravanamicrodus, să le vorbim copiiilor din satele din Moldova despre igienă și protecție pe timp de pandemie. 

Fundația Bethany are peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea de programe pentru ajutorarea familiilor și copiilor în dificultate. Care au rămas principalele probleme de rezolvat în mediul rural?

Mediul rural se confruntă cu multe probleme care duc la imposibilitatea ca oamenii să aibă șanse egale de trai și de a se dezvolta. De la accesul la nevoi de bază (curent, apă, locuințe adecvate) până la accesul la educație, satele românești și mai ales cele din zona Moldovei încă se confruntă cu situații de sărăcie lucie, violență domestică, alcoolism, lipsa infrastructurii și multe alte probleme care derivă din acestea. În ce priveste copiii - prioritatea noastră - problemele principale cu care se confruntă sunt multiple:

Situații de neglijență în familie, care duc la încetinirea procesului de dezvoltare cognitivă și emoțională; sărăcia, de cele mai multe ori asociată cu vicii de tipul alcoolismului și promiscuității la părinți; exploatarea copiilor pentru muncă în defavoarea preocupării pentru educație; copii lăsați în grija rudelor, a vecinilor sau a fraților mai mari; servicii sociale și medicale precare; lipsa educației pentru sănătate, care duce la creșterea cazurilor de îmbolnăviri în rândul copiilor, amplificarea fenomenului mamelor minore, mortalitate infantilă și abandon familial.  

Un sat îngrijit și curat este oglinda sătenilor care locuiesc în acel spațiu. La cum arată multe dintre satele românești, ce concluzie am putea trage despre educația la sat în zilele noastre?

Aspectul satelor românești reflectă întru totul investițiile precare în educație din ultimii 20 de ani. Sigur că există comunități rurale exemplare, unde aproape că îți poti imagina că ești într-un sat din Vestul Europei, însă acestea sunt excepții. Aici se vede cât de fundamentală e legătura între preocuparea autorității locale pentru educație și aspectul satului și al oamenilor care îl locuiesc. 

Acolo unde școala este elementul central al comunității se vede cu ochiul liber un anume nivel de prosperitate și de cultură. La extrema cealaltă, am văzut și sate în care crâșma satului era de două ori cât școala, ba chiar și proaspăt vopsită, în timp ce acoperișul școlii se dărâma pe elevi. Astea sunt comunitățile în care, dacă te duci, ai de deschis un șantier mare de lucru cu oamenii, care cel mai probabil va rămâne deschis mulți ani de acolo înainte. 

Să fii rupt de lume în era digitală înseamnă să fii rupt de civilizație. Cum putem construi poduri de legătură înapoi spre satele românești?

Perioada pe care o trăim ne-a arătat cu subiect și predicat cât de mare e prăpastia între copiii de la sat și cei de la oraș. Și nu doar între copii. E greu să îți închipui că la 40-50 km de un oraș mare, așa cum e Iașiul, spre exemplu, poți intra într-o cu totul altă realitate. Și totuși când ajungi la copii care nu au nici măcar curent electric în casă, nu mai vorbim de internet, tablete sau telefoane, îți dai seama că civilizația are valențe foarte diferite pentru oameni, în funcție de mediul în care aceștia trăiesc. Să pomenești cuvântul digitalizare într-un astfel de context e ca și cum ai vorbi de fizică cuantică unui grup de preșcolari. 

De aceea, e foarte important să aducem cele două lumi la un limbaj comun, înainte de orice. Și pentru a învăța acest limbaj, oamenii trebuie să aibă îndeplinite nevoile de bază. Nimeni nu poate evolua într-un mediu care nu îi permite acest lucru. Odată construită baza, oamenii se simt în siguranță și putem duce mai departe discuția spre alte instrumente de dezvoltare. 

Impactul pandemiei COVID-19 este resimțit cel mai tare în rândul familiilor care și înaintea crizei întâmpinau dificultăți în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii. Cum vorbești despre educația sanitară cuiva care nu are ce să pună pe masă?

Tipul ăsta de provocare îl întâlnim mereu în programele pe care le desfășurăm. Cu toate acestea, există o deschidere bună spre informație acolo unde s-au stabilit deja relații de încredere între oameni și echipele noastre. Ori prezența noastră în aceste comunități rurale este constantă, ceea ce a dus la un anumit tip de încredere din partea copiilor și părinților cu care lucrăm. Asta e singura bază pe care poți construi un mesaj care chiar să ajungă la oameni - încrederea lor că faci tot ce îți stă în putință pentru a-i sprijini să depășească situațiile dificile prin care trec. Intervențiile punctuale sunt valoroase, însă ele trebuie integrate într-un mecanism mai amplu, cu cap și coadă, pentru a avea cu adevărat un impact pe termen lung.

Cum putem genera solidaritate când rezervele au fost epuizate de criza pandemică?

Oamenii au un potențial foarte mare de a fi solidari și empatici cu cei aflați în suferință. Sigur că această criză ne-a bulversat pe toți, însă în același timp ne-a și apropiat într-o preocupare colectivă de a privi dincolo de propria persoană. Odată format acest tip de comportament, avem încredere că el va genera în continuare reacții de solidaritate cu cei aflați în nevoie. În același timp, suntem conștienți de faptul că oamenii au nevoie să își revină din punct de vedere financiar, unele sectoare fiind puternic afectate de această criză. Și credem că trebuie să le acordăm acest timp în care să se îngrijească de ei și să contribuie sub alte forme, nu neaparat financiar. Orice formă de contribuție (voluntariat, ambasadori pentru diferite cauze, oferirea de expertiză pro-bono) care ne scoate din paradigma individualismului trebuie valorizată și încurajată pentru a crea un mecanism sustenabil și firesc de implicare la nivel comunitar.