Cea mai frumoasă meserie din lume - „Super-erou de Bacău”

Eliza
18.12.2020

Ce ne place poate cel mai mult la modelul pe care l-am adoptat, de a dedica fiecare lună din an unei cauze specifice, este ocazia de a cunoaște atâtea organizații și oameni de Bine care mișcă lucrurile în țara asta. Mult mai mulți decât am fi crezut, luminând fiecare câte un colț de țară căzut în umbră și uitare.

De mai bine de 20 de ani, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău (F.S.C.) își desfășoară activitatea într-o zonă cu mari probleme sociale, regiunea estică a Județului Bacău. Fundația desfășoară programe ample în domeniul social, medical, educațional, care îmbunătățesc condițiile de viață pentru vârstnici, bolnavi în faze terminale, copii provenind din familii sărace, comunități rurale izolate și persoane cu dizabilități. De-a lungul timpului, cu ajutorul oamenilor de bine, FSC a putut să se implice și să contribuie la îmbunătățirea vieții a peste 25.000 de copii și bătrâni din Bacău, aflați în nevoie și marginalizați social. Ionuț (Chiriță) - coordonator fundraising & pr - ne-a povestit mai multe despre viața la Bacău și tona de lucruri care încă mai trebuie făcute pentru oamenii de acolo. 

Decembrie trebuie să fie cea mai încărcată lună din an, nu doar cu treburi de finalizat înainte de încheierea anului, ci și cu emoții. Ce sentimente îi încearcă pe bătrânii din comunitatea FSC Bacău în această perioadă?

Dat fiind că acest an a fost atât de ciudat și încărcat de evenimente nedorite, bunicii noștri din FSC au fost copleșiți de tensiunile și teama care au cuprins întreaga societate. Din păcate nici sfârșitul de an nu este altfel, astfel că privesc cu ceva mai multă îngrijorare și tristețe viitorul. Din nefericire, sentimentul de singurătate de care suferă cei mai mulți dintre ei, în special cei bolnavi și neputincioși, s-a accentuat și mai mult datorită izolării și restricțiilor de interacțiune umană. În dorința firească de a-i proteja ajungem să neglijăm faptul că pentru ei socializarea este esențiala și faptul că, așa cum ne spunea cu tristețe în ochi unul dintre ei: „Nu boala mă omoară, cât mă omoară, încet, singurătatea!”. Uitarea și indiferența semenilor, sentimentul de inutilitate pe care ajung să-l resimtă, pot fi mai nocive chiar și decât un virus foarte agresiv.

Mulți dintre noi facem parte din „generația betonului”, nu am avut o „țară” unde să ne ducem în vacanțe și nu știm aproape nimic despre realitatea de la sat, mai ales în ce privește categoriile vulnerabile. Cum e viața la sat pentru un bătrân rămas singur în România?

„Cine nu are un bătrân să-și cumpere”, spunea o vorbă din înțelepciunea populară. Sau să se îngrijească de unul care nu mai are pe nimeni, am spune noi astăzi. Pentru că da, în România sunt mii de bătrâni care trăiesc în sigurătate, uitați și ignorați de semeni. Iar bogăția pe care o putem descoperi în curțile bătrânești depășește orice am putea cumpăra cu bani. Liniște și pace sufletească, sentimentul că timpul și lumea se suspendă și avem șansa să gustăm un pic din eternitate sunt trăiri pe care nu le mai putem experimenta nicăieri altundeva. Dar deși frumoasă, viața bunicilor singuri din România e tot mai grea. Puterile îi părăsesc, iar casele și gospodăriile se degradează pe măsură se întâmplă asta. Iar când la acestea se adaugă boala și singurătatea, tabloul devine și mai trist. La fel ca și chipurile lor...

 

Cu ce iese Bacăul în „evidență”? Care sunt câteva dintre problemele sociale specifice pentru această zonă?

În zona de est a județului Bacău, la granița cu județul Vaslui, sărăcia este la ea acasă. Din aceste zone au plecat foarte mulți tineri iar unele sate au ajuns ca niște sate fantomă în care nu mai e nimeni pe uliță, pentru că în casele dărăpănate nu mai locuiesc decât bătrâni. Sunt sate unde doar postașul și îngrijitoarea FSC mai intră, unde nu se mai aud râsete de copii, iar veselia a dispărut. Aici mulți dintre bătrâni au lucrat doar la CAP toată viața, astfel încât acum primesc doar pensia minimă garantată care însă nu le ajunge pentru mâncare, medicamente, lemne. Fără ajutor concret din exterior, mulți ar fi condamnați să moară în case de frig sau boală.

De ce tip de ajutor ar fi nevoie pentru rezolvarea măcar a câtorva dintre cele mai urgente probleme enumerate mai sus și nu doar pentru „tratarea simptomelor”?

Dezvoltarea de servicii dedicate și adaptate bâtrânilor din fiecare comunitate, finanțate de către autorități dar susținute și de membri comunității este soluția pentru ca bunicii din țara noastră să-și trăiască în demnitate ultiimii ani. Servicii de îngrijire și asistență la domiciliu oferite zilnic de profesioniști, nu ocazional de voluntari, centre de zi și programe de implicare comunitară pentru cei în putere, servicii de telemedicină pentru cei căzuți la pat și, mai ales, mai multă grijă și implicare din partea fiecăruia dintre noi. Să-i ajutăm să nu se mai simtă uitați și neimportanți, să ne amintim câtă înțelepciune ne pot oferi, să nu-i mai lăsăm singuri. Și nu doar de Crăciun și de Paște, ci în fiecare zi. Ține de fiecare dintre noi!