Asociația EDIT vine în campania de Iunie

MELANIA
11.06.2020

Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (E.D.I.T.) este ONG-ul care ni s-a alăturat pe partea logistică pentru a ne ajuta să ducem la bun sfârșit cauza lunii Iunie.


Deja de mulți ani de zile, prin proiecte inovatoare axate pe sănătate, educație, cultură, tineret și dezvoltare comunitară, Asociația EDIT s-a implicat activ în societate, devenind membri în Grupurile de Acțiune Locală din București și având colaborări cu profesioniști din domeniile în care activează și parteneriate cu autoritățile locale, companiile private și ale ONG-uri.


Prin proiecte precum "Ora de Educație Rutieră" la școală, care între timp s-a dezvoltat în Programul Național de Educație Pentru Siguranță (PNES), stagii de practică la Atelierul UNION MOTORS pentru tinerii din școli profesionale și organizarea primului festival de Street Art din București, Asociația EDIT a reușit să contribuie activ la îmbunătățirea condițiilor de viață din oraș, caracterizate printr-un grad educaţional şi cultural mai ridicat.


În Iunie, vom derula împreună unul dintre cele mai faine proiecte din București pentru că noi credem în sprijin reciproc, în alianța dintre ONG-uri, sectorul public și mediul privat, care poate duce la rezultate greu de obținut pe cont propriu. Așadar, vă invităm să îi cunoașteți în câteva rânduri.


Cine sunteți?

Suntem un grup de tineri cu experiență și profesii diferite, care împărtășesc aceleași valori și sunt ghidați de un scop comun. Acela de a implementa proiecte cu impact, rezultate clare, de ajutor, relevante, eficiente și sustenabile în timp.


Ce faceți de obicei?

Educație. Am început în 2016 cu proiectul Ora de educatie rutiera cu care am ajuns în 20 de județe din țară, la peste 100.000 de preșcolari, școlari și liceeni. Proiectul s-a transformat în primul Program Național de Educație pentru Siguranță din România și nu ne oprim aici.

Mai facem și artă, pentru că ne place și credem că merge mână în mână cu educația. Mai exact, în 2018 am inițiat primul festival de streetart din București - Outline Streetart Festival, cu scopul de a înfrumuseța orașul și de a pune câte un zâmbet pe chipurile oamenilor.


De ce vă implicați în campania #ZidDeBine?

Pentru că lucrăm de mulți ani cu cei mici și știm că nimic nu egalează fericirea unui copil. Deși am mai îmbinat în trecut streetart-ul cu educația și am desenat școli și licee, este prima oară când avem șansa de a face acest lucru într-un spital.


Ce vreți să transmiteți în cazul ăsta?

Celor mici vrem să le transmitem că există speranță, chiar și în cele mai dificile momente. Iar pe cei mari vrem să-i încurajăm să se implice și să contribuie la acea schimbare pe care o dorim cu toții.